Despre invidie*, de Dan Ionescu

virtualitati-ale-compromisului

Despre invidie*

*din volumul Virtualități ale compromisului :

http://www.librarie.net/p/285632/Virtualitati-compromisului-Studii-literatura-Dan-Ionescu

Invidia mărturisită sau nu, este totdeauna semn de inferioritate.“ (Simion Mehedinți)

Nocivă pentru societate și probabil pentru destinul unei patrii, devine invidia oamenilor mici, deținători de funcții mari.

Se spune că funcția îl schimbă pe om. Eu cred invers: într-o funcție, ai curajul mai mult ca niciodată, de a fi tu însuți. Cu un suflet posedat de invidie, ai ocazia, de care te miri, de a deveni tiran și faci legi (scrise/nescrise) pentru a reprima în jurul tău, concurența. Sau aduci lângă tine, indivizi pe care-i știi nepregătiți, în orice caz, inferiori ție, și-ți distribui prin intermediul lor, deciziile înguste, precum și părerile critice, dar nejustificate, despre travaliul altora mai deștepți. Invidia este un păcat. Cei care sunt în influența ei nefavorabilă, pentru a da curs în faptă, acestui sentiment care le chinuie sufletul, recurg la compromisuri. Mă gândesc la falsele iubiri dintre femei tinere și bărbați în vârstă, dar bine situați în domeniul lor, sau chiar la mezalianțe, la modă astăzi.

Cei atinși de invidie sunt catonici în mod excesiv față de colegii din categoria lor de vârstă (leatul lor), în schimb, destul de lingușitori cu aceia care au puterea de a-i ajuta să parvină. Se dedublează, abandonând onestitatea elementară. Se erijează abuziv în ceea ce își doresc să devină, față de lumea obișnuită, pentru ca în cazul în care cărțile se vor fi făcut pentru ei, cercul unde au avut interes, să-i primească fără opoziție, și se arată neajutorați față de cei mai puternici, bineînțeles, ca să le ofere sprijin. Față de o persoană invidioasă trebuie să fim doar precauți, și nu s-o combatem: fiecare pasăre pe limba ei piere. În contradicție, s-ar descătușa cu acele vorbe care știe că trebuie auzite, având oroare de sinceritate, deci dacă o băgăm în seamă, ar deveni egala noastră într-o aparență văzută de mai mulți; și-ar crea culoar în lumea noastră, iar cu prima ocazie, ne-ar bârfi și în timp, în fel machiavelic, va manipula oamenii importanți din anturajul nostru. Tendința de a obține mai mult devine sursă de bază a invidiei.

2 păreri la “Despre invidie*, de Dan Ionescu

  1. Si totusi, Exista…

    Exista un cult al frumosului
    De care
    Ne este urat.

    El trece
    Pe langa urechile noastre ciulite
    Si ne farmeca
    Pentru o clipa.

    Chiar,
    Ne adoarme.

    Chiar,
    Ni se pare
    Sau nu ni se pare
    Ca acolo
    Unde vine
    Ce ascultam
    Este o pace
    Si o frumusete
    mai mare.

    Un fel de basm, chiar –
    De nu l-am trai
    Clipind
    Rar
    Din pleoape,
    Sa mai si vedem
    De unde
    Vine
    De la cine
    Interpretarea aceea:
    Sus, alba,
    Jos, neagra,
    Pe dinafara.

    Si dupa 15 minute,
    Cultul se stinge.

    Ne trezim mai sanatosi.
    Mai usori.
    Mai plini de reverberare.

    Dar
    Cultul frumosului
    n-are…

    N-are
    Din parte-ne
    Nicio valoare…

    Nici n-o pretinde…
    El
    E un prieten
    Al tuturor
    Familiilor care
    Oricum
    Nici n-ar fi avut scaune libere-n sala…
    Desi nu au pret la intrare…

    Dar
    Nu de aceea
    Ea
    E cam goala…

    Nu din invidie…

    Exista un cult al frumosului
    De care
    Ne este urat…

    Viata noastra
    Printre carutasi de iluzii,
    Miros de luxuri murdare,
    Si mucegaiuri pe limba,

    Nu –nghite
    Un mar otravit

    Cu atata damnare –

    Inca o frumusete
    Fara valoare –

    Mai bine,
    Afara,
    Noi,
    Proletarii,
    Printre dughenele scunde –
    Si ingust – patinoarul –

    Sa legumim
    In concediul acesta
    Extins
    Maruntisul
    Bucuriilor noastre
    De care
    Nu se stie
    Cand
    Se va face uitare…

    Inauntru, cultul frumosului
    Are suflet, din sufletul neamului –
    De pomana –

    Si afara,
    Are
    Glissando,
    Si un pic,
    De plimbare,
    Si de mancare…

    4 decembrie 2016

    Recital Emil Boroghina
    Sala Filarmonicii
    Festivalul Adrian Paunescu Editia a IV
    + atmosfera de afara, la ora 18, seara

  2. Întristarea fratelui pizmaș

    Printre atâtea firi neroade,
    Un sentiment sucit îl roade:
    Cum de-s miliardari acei
    Inși – ca și el – doar de …doi lei?!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns