Despre frică, de Dan Ionescu

images

Despre frică*

 „A nu-ți fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol.“ (Mircea Eliade)

*Eseu din volumul Virtualități ale compromisului

Mircea Eliade oferă o soluție, anume detașarea față de orice ne-ar implica emoțional pentru că emoția ne face vulnerabili față de ceea ce am dori neapărat să ni se împlinească sau, dimpotrivă, să nu întâlnim niciodată. Dar pentru aceasta, ar trebui să avem capacitate de stăpânire, care, din păcate, nu se deprinde foarte ușor.

Tema viața ca spectacol este veche și a fost predilectă lui Mihai Eminescu, în Glossă, precum și lui Shakespeare, în mai multe piese. Mircea Eliade are dreptate, dar nu într-o măsură largă pentru că atitudinea distantă față de ce se petrece în lume se câștigă în urma experienței de viață și a unei instrucții speciale. Ca să fi scris Glossă și să fi cunoscut detașarea superioară față de cele perisabile, Eminescu, omul deplin al culturii române, a citit cărți de filosofie indiană.

În concluzie, mesajul deprins din citat este: nu trebuie să ne temem de cele reparabile.

Înaintea morții, acea liniște interioară de acceptare a momentului provine din experiența fundamentală, furnizată de propriul trai, că suntem pământeni, deci muritori.

Aceasta este ideea care aduce pacea pe fața muribundului: Ca să pot muri liniștit / Pe mine mie redă-mă.

3 păreri la “Despre frică, de Dan Ionescu

  1. Recenzia unei carti care nu s-a scris

    Culmea este ca emotia ta face parte din spectacol.
    Altfel, ai fi o piatra, in el.
    Stapanirea de sine – in emotie – isi are limitele ei.
    Altfel – am fi – din nou – pietre.
    Spectacolul te raneste – poate – fara sa vrea – sau fara sa vrei.
    Important – daca mai ai putere sa crezi ca mai are ceva – vreo importanta – este sa il traiesti, mai departe.
    mai mult decat atat – si tu – spectatorul vietii – faci parte din acelasi spectacol. pentru altii.
    Distantarea fata de tot si de toate – nu este, pur si simplu – posibila.
    Intotdeauna, esti undeva.
    Daca mai existi si acolo, chiar si intr-o gaura neagra.
    Si existi cati poti medita.
    Cat te poti asculta. Si asculta, in general.
    Se spune ca ultimul simt care moare – cand omul iese din acest sepctacol – si intra – se spune – in altul – este auzul.

    Se mai spune – chiar – ca omul da din cap – si dupa ce functiile lui vitale – au incetat – in timpul ultimului cantec.
    Se mai spune – chiar – ca ultima lumina – pe care i-o asezi pe maini, cu mainile tale – il fac sa intredeschida si el, cele doua lumini.

    un spectacol minunat, este un spectacol de la care pleci fericit. Nu linistit. Lumea este, in sfarsit, asa cum sperai. Asa cum ai visat. In spectacolul care ti-a fost prezentat. Si in care ai trait.

    Si pleci de la el, inviorat, ca sa o iei de la capat.
    A doua zi.
    sa simti, sa vezi, sa meditezi, sa contempli, sa corectezi, sa adaugi, sa sufli, sa inspiri, sa fii ranit, sa fii viu – pentru aceeasi lume, din care ai plecat, si care te va urma.

    Fara sfarsit.

    5 noiembrie 2016

  2. Ce se intampla, oare, cu spectatorii, de o parte, si de alta, a ghilotinei transparentei? Vietii?

    Se spune ca o carte care nu exista – scrisa de o viata – care nu exista – desi este cea mai frumoasa carte de pe toate lumile posibile, si toate timpurile, nu este citita decat de bosorogi.

    Poate – nu mai mult de doi bosorogi. In medie. Dintre cei care ajung bosorogi.

    Asa ii numesc tinerii imberbi. Bosorogi.

    Se poate sa ajunga mai multi – inca – decat doi – pana la venerabilul epitet.

    Ei bine, ca spectator neavizat – se poate sa gandesc, sa mai-eu-tiz-e-z si sa scriu, ca toti oamenii ajung bosorogi.

    Unii – din timpul acestei vieti, altii – dupa.

    Pentru ca acei tineri, care ne parasesc – gustand spectacolul, din Lumea de Dincolo, a lui Petre Culianu, imbatranesc. Vazand ce se intampla. Si acolo, unde au ajuns, si dincoace.

    Bosorogii – care ne parasesc – la fel. Imbatranesc si ei.

    Toti – dupa suflarea mea – de insolvent – al acestor lumi – au – insa – o inefabila bucurie.

    Spectacolul ramas in sala cu scaune libere.

    Cred ca emotiile – sunt curentii – care ii anima – si ii intineresc – pe toti. De fiecare parte, a insulei.

    Si emotiile – stiti dv…. ca sa reusesti, intr-un spectacol, chiar si de amatori – trebuie sa ti le invingi…
    Dar sa le traiesti…
    Altfel…

    Despre ce inseamna decorul viu, intr-un spectacol viu, nu cred ca mai are sens, sa mai plictisesc…

    5 – 6 noiembrie 2016

  3. Dezarmantă temeritate

    – De râs, Cosmosul se strică…
    Și înarmați muriți de frică?
    Vă fac scut – cât sunt de mică –
    Cu-al meu trup-gram , o furnică!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns