Despre dăruire, iubire, ambiţie şi curaj- cu Iuliana Marciuc- marti, la TVR2

Iuliana Marciuc si Maria Ghenescu 8 decIuliana Marciuc si Eli Laslean 8 dec

Despre dăruire, iubire, ambiţie şi curaj – la „Destine ca-n filme”

Marţi, de la ora 21.00, cu Iuliana Marciuc la TVR 2 şi TVR HD.

 

În această săptămână, Iuliana Marciuc aduce în cadrul emisiunii „Destine ca-n filme” noi poveşti adevărate despre lupta celor care nu s-au dat bătuţi şi au înfrânt greutăţile, sistemul şi soarta potrivnică.

Chiar dacă părinţii lui nu au fost de acord, Pavel Mincă a ales chilia şi credinţa în Dumnezeu. În anul doi de facultate, la Teologie, cu binecuvantarea părintelui Iustin în suflet, călugarul Pavel Mincă a deschis un nou capitol în viaţa sa: a început, în paralel, Facultatea de Medicină. Acum, el face naveta zilnic între Ploieşti şi Bucureşti, fiind doctor pentru suflet, la Mânăstirea Turnu şi doctor pentru trup, la Spitalul Universitar din capitală.

Eli Lăslean a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara şi este economist de profesie. A avut însă mereu o înclinaţie către modă, profesorii  poreclind-o „arbitrul modei”. Tot în perioada facultăţii şi-a găsit iubirea vieţii, într-un spital, însă tot în spital a  pierdut-o. A trait-o din plin, dar prea puţin timp. Dar şi-a propus să lupte cu destinul şi a ieşit învingătoare. Eli Lăslean a renunţat la economie şi a rămas fidelă pasiunii sale. Acum este un designer renumit, designer-ul vestimentar al vedetelor şi-al primei doamne a României.

Maria Cosmina Ghenescu avea 10 ani atunci când a avut un cumplit accident. S-a trezit într-o baltă de sânge, cu mânuţa retezată.  Chiar dacă era cuprinsă de panică, mama  sa a avut inspiraţia de a-i pune mâna în gheaţă până a ajuns la spital. Aici, Maria Cosmina a fost preluată de către medicul Carmen Giuglea, expert în chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică care a avut nevoie de şase ore pentru replantarea mănuţei. Însă chinul copilului nu s-a terminat – au trecut doi ani și jumătate de la necaz şi încă şapte operaţii în tot acest timp.  Iar pentru că Maria Cosmina este în creştere, intervenţiile chirurgicale vor continua…

Emisiunea poate fi urmărită marţi de la ora 21.00 la TVR 2, TVR HD şi online pe TVR+.

Lasă un răspuns