De ignat. Poem, de Dan Ionescu

De teama pieirii,

porcul spărsese gardul (cu mustăți de cioară în uluci).

După fuga prin grădină,

a așteptat,

în fața văii înzăpezite,

ca sacrificiul să-l transfere peste profunzime.

Sub perdeaua de fulgi,

focul de paie

cuprinsese partea de carne a patrupedului.

 

Nepotul a imobilizat animalul în tăria privirii,

sperând să prindă, în focosul camerei,

când peste moment sare bunicul,

ca atletul din televizor,

de la stadion, peste garduri.

 

Vinul destinde oamenii,

veniți să dea o mână de ajutor

la ignat; își ridică brațele în aer,

ca Atlași fără poveri planetare.

 

Doar umbra obiectelor zbura din gravitație.

2 păreri la “De ignat. Poem, de Dan Ionescu

  1. Mutul tipat al dragostei albe

    Eu
    cand ma uit la porcul asta intins pe funia pamantului
    parca vad peste
    intins pe sfoara
    la tara
    afumata scrumbie
    trasa prin sare
    si pusa la soare
    din care
    se manca cand era nevoia de sanatate
    mai mare.

    Pestele
    si cu usturoiul
    si mamaliga –
    asteau erau trufandalele
    la vreme de iarna
    si rosii,
    cu pita,
    si branza
    si oua,
    la vreme de vara.

    astea erau mai toate metaforele
    inafara de apa cea mai curata
    de n-ar mai fost si mustul
    stors din cei mai curati struguri
    cu talpile goale.

    de-abia
    la asasinarea pestilor
    odata cu balta
    ce sa mai mananci
    din bruma asta lipsa de carne
    sa-ti tragi
    copiii
    si nepotii,
    la sapa?

    asa
    s-a inventat porcul –
    suferinta mai mare
    nici nu exista
    pe lumea asta
    decat sa cresti porci
    si sa fii nevoit
    sa traiesti
    din ultima privire
    a dragostei lor.

    23 iunie 2017

  2. Surâzătoare evadare în Poveste

    CERURILE se deschid în Noaptea de Sânziene,
    Să-i privim, spre împăcare, pe cei emigrați la stele…

    Toți – vedem (fără excepții…) – au domenii și castele,
    Așteptându-ne, -n Lumină, cu Iubiri arteziene…

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns