DAN IONESCU: Umbra scrisului (Roman). Fragment

umbra

Dan Ionescu: Umbra scrisului (Roman). Fragment

*Umbra scrisului este un roman aproximativ autobiografic. Secvenţele narative se întretaie cu observaţii psihologice şi reflecţii pe diverse teme

 

1.

În al doilea an de facultate, avusesem practică pedagogică la Colegiul Cuza. Fusesem elev¹ al acestui Colegiu şi cu ocazia practicii, revedeam foşti profesori. La ora de latină, fosta dirigintă m-a întrebat despre literatura actuală. Deşi nu par, totuşi sunt timid şi în momentul în care a trebuit să vorbesc elevilor, de emoţie nu m-am ridicat de pe scaun, însă faptul a fost catalogat după aparenţă, marcă a nonşalanţei mele generale. Într-adevăr, sunt volubil, dar prin vorbe pun o mască felului meu timid de a fi…

Era o vreme înnorată. Pe mine mă influenţează. Nu aveam o dispoziţie prea bună. Ca s-o depăşesc, am prezentat pozitiv tabloul literaturii contemporane. Probabil a plăcut elevilor ce am spus. Mai târziu, am fost solicitat de câţiva, pentru meditaţii la gramatică. Şi cu aceste meditaţii, pe undeva este un risc.

După două ore de practică, am ieşit să mă relaxez, în faţa Colegiului. Mă uitam, fără tendinţa de a concluziona în maxime, la frunzele care abia se mai ţineau în crengi. Păsările erau din ce în ce mai rare. Se ascunseseră în cuiburi şi tăceau. Încercam să reconstitui mental tabloul estival al acestui spaţiu, când te arunci pe băncile de sub pomi, ca să te bucuri de răcoare şi de privelişte urbană.

Portarul s-a apropiat de mine şi m-a întrebat: „Aveţi un foc?“. „Nu fumez“ i-am răspuns. M-am întors către el cu o mină recunoscătoare: „Regret că nu fumez ca să vă fi servit“, mi-am spus în gând că ar fi trebuit să fie răspunsul. Prin întrebare, ameninţase melancolia care mă înghiţea. După ce am schimbat idei despre vreme, el  mi-a destăinuit din preocupările lui de gospodar. L-am privit mai atent. Era dornic să afle dacă voi aproba intenţiile lui de timp liber: „Voi merge în pădure să culeg măceşe, voi pescui“ etc. Am vrut să-i povestesc despre Cleanov, dar am fost întrerupt de intervenţia unor elevi, interesaţi să discute separat cu mine. M-am conformat dorinţei lor.

Nu mă simţeam departe de preocupările şi de ideile adolescenţilor. Preferam discuţii mai largi.

Văzând că mă depărtez, portarul a reintrat în camera de serviciu.

Am acceptat să-i meditez. De aceea mă solicitaseră, dar dintre cei trei sau patru, numai unul m-a mai căutat. Era un băiat de statură medie, înspre brunet, cu un păr bogat şi ondulat, aproximativ lent în gesturi, iar în discuţie nu avea iniţiativă. Şi când a stat cu mine de vorbă, era supravegheat de o doamnă cam în vârstă, cu ochelari, care, la un semn al lui, s-a apropiat mai mult şi s-a prezentat. Era maică-sa, o femeie ciudată în aparenţă, cu nişte ochi mari, care aproape se roteau când vorbea, ochi de culoare maro, asemănătoare mobilei de pe vremuri.

Am stabilit şedinţa la ei acasă. Locuiau într-un bloc turn, pe la etajul şapte. Holul era foarte strâmt, camerele prea mici. Am început să-i dictez despre substantiv. Uşa era întredeschisă la cameră. Prefăcându-se cu treburi, părinţii lui mă spionau, zăbovind atenţi lângă uşă. Am vorbit, desigur indispus, două ore. După şedinţă, maică-sa, fostă inginer agronom, după cum spunea, m-a servit cu o prăjitură ecler. Resimt dezgustul de atunci. Mi-a adus prăjitura pe o tavă murdară. De pe linguriţă s-a prelins o picătură maronie de apă.

Dacă Proust încerca să recupereze frânturile optime ale trecutului, cu ocazia unor tabieturi aristocrate, eu, dimpotrivă, începeam să imaginez o despărţire grabnică de acel prezent accidental. O melodie a lui Jackson, atunci la modă, m-a decuplat pentru puţin, de la acea bizarerie temporală. Ideea pe care şi-au afirmat-o deschis toţi membrii familiei, să rămân la ei peste noapte, m-a speriat de tot şi m-am decis: pe acolo, nu mai calc. Le intuisem cumsecădenia prefăcută: nu intenţionau să-mi plătească, în schimbul, chipurile, prieteniei mele cu băiatul lor aspirant la drept.

O părere la “DAN IONESCU: Umbra scrisului (Roman). Fragment

  1. IN MEMORIAM – Nomen est omen
    – De-a pururi, neuitatului meu Profesor – dedicat și delicat – Constantin CIOCAN

    Divulg ( ticluit-am eu ) :
    Cu DASCĂLII din Liceu,
    Numii un Guvern-Lumină,
    Premierul desemnat e MAGISTRUL de LATINĂ!

    Petre Cazangiu:

Lasă un răspuns