Dan Ionescu – Revenirea la sine prin poezie. Cronică literară*, de Ștefan Vlăduțescu

Cronică literară* apărută în revista „Hyperion”, Nr. 7 – 8 – 9 / 2017

Dan Ionescu – Revenirea la sine prin poezie

de Ștefan Vlăduțescu

Dan Ionescu a debutat în 1995, fiind astăzi un poet matur și recunoscut. Este unul dintre scriitorii semnificativi ai Olteniei literare actuale. Cu volumul Sunt poet în fiecare zi (Timișoara, Editura David Press Print, 2016), acesta trece într-o fază nouă a evoluției sale ca scriitor: etapa controlului inspirației. Începuturile creației sale se aflau sub neliniștea de a vedea diferit lucrurile. De aceste îndoieli, neliniști și întrebări au fost impregnate anterioarele cărți ale lui Dan Ionescu. Traversarea acestor probleme fondatoare ale statutului de scriitor a adus eul liric în marea liniștii în ce privește inspirația și harul poetic. A fi poet în fiecare zi înseamnă a fi găsit una dintre stările de grație ale condiției de scriitor. În concret, starea de a fi poetic constă în aceea că eul poetic se identifică totalmente cu privirea poetică: „Privirea pe care personajul mi-o aruncă (…) / a rezistat și altora înaintea mea, / care au încercat s-o descifreze, / și are același mesaj” (Cu ochii la o pictură).

Ceea ce configurează liric volumul de față este situația eului discursiv de a fi privitor ca la teatru, de a vedea scena lumii din poziția de spectator. Caracteristica intrinsecă a privirii este aceea de a fi poetică în mod natural, fără neliniște, fără sforțare, fără zbatere, fără stimulare externă. Eul liric produce în mod natural poezie. Materialul liricii, cuvântul, generează spontan inflexiuni lirice. Poezia ce dă titlul volumului se deschide cu versul: „Am aruncat în joacă pe stradă un cuvânt care s-a holbat la vitrine” (Sunt poet în fiecare zi). Cuvântul liric este înțeles ca fapt liric, ca ființă lirică, drept gestică lirică: „Oamenii / pot fi înlocuiți de cuvinte” (În fiecare zi trăiesc impresii noi).

Lumea poetică se structurează instantaneu, fără efort, fără artificii, fără schimonoseli. Spiritul creator vădește siguranța inspirației și încrederea în efectul estetic al producției lirice. Pe acești piloni se sprijină impresia generală de sinceritate observată și de prefațatorul volumul distinsul și reputatul om de litere Crișu Dascălu: „ceea ce izbește chiar de la început este franchețea versurilor (…), sinceritatea totală cu care poetul își comunică trăirile, gândurile, speranțele”. O implicație a faptului de a fi poet în fiecare zi o reprezintă faptul de a fi poet oriunde și peste tot. Din această perspectivă, poezia apare ca o evadare din „vremea prozaică de astăzi” (Pe țărm). Universul liric al volumului se dezvoltă pe două axe: coordonata tematică și locurile lirice favorite. Astfel, pe de o parte, poemele se înscriu și se articulează coerent într-un registru tematic larg: erotică, reverie, melancolie, nostalgie, destin, trecerea timpului, amintire, întoarcere în timp, rememorare. Cel mai important dintre locurile semnificative ale volumului îl constituie Cleanovul. Este un loc nuclear unde se fixează o adevărată mitologie lirică. Aici sufletul „se înalță” și tot aici el înregistrează o „amorțeală metafizică” (În septembrie, la Cleanov, 2010). Este vorba despre un loc al liniștii, al întoarcerii spre sine, al meditației. Este un loc unde „lumea își răstoarnă rosturile pentru tine” (Muncă de toamnă). Este acel spațiu securizant unde eul liric se simte un fel de centru al universului, unde eul conștient se cheamă pe sine „din rătăcire / spre sinele în care s-au adunat ca oamenii trăirile de tot felul” (Preocupare de vară), unde eul liric merge pentru a „reconsidera faptele” (Influențe). Este locul unde „aerul nu se mai termină” (Pe câmp). Aici, eul liric nu mai are „voința de a fi altul” (Poem bizar) și se reîntoarce în sine („mă reîntorc în mine” – În fapt de zi). Acest mediu este, înainte de toate, unul al cugetării: „Sunt multe etichete / aruncate de Dumnezeu în lume. / Omenirea inconștientă aleargă să le ocupe. / Cum poți spune că trăiești / cu adevărat fericirea, / dacă speranța în mai bine moare în ultima clipă? / Totul este un fals, o nefericire” (Cugetare). În Cleanovul mitologic, prezidează bunicul și tatăl care în ordinea realității lirice funcționează ca ficțiuni, ca rememorări. Cel mai valoros poem al volumului este Poemata patre, probabil cel mai frumos poem închinat tatălui, din literatura română; poemul este dedicat evident tatălui care „nu mai este” și prin plecarea căruia, în mod colateral, se schimbă semnificația trecutului: „Unde s-au dus anii? / E o vale a strângerii lor? / Zilele au zburat ca fumul din pipe” (Poemata patre).

Per ansamblu, volumul se citește cu plăcere. El este remarcabil prin originalitatea poeticii ființei lirice a vieții de zi cu zi, prin experiența spiritual-meditativă a întoarcerii prin poezie a eului spre sine și prin calitatea limbajului poetic ce o aduce cugetarea în discursul poetic.

Lasă un răspuns