Dan Ionescu: Literatura feminină de astăzi. Cronică la romanul „S”, de Elena Buznă

Literatura feminină de astăzi

de Dan Ionescu

Elena Buznă publică la editura Ramuri (2013), romanul „S”, subintitulat „roman în trei părți cu epilog”. Litera – titlu voalează un secret, în maniera Hortensiei Papadat-Bengescu. Domeniile preferate ale celebrei prozatoare din perioada monarhică erau sanatoriul, terenul de sport, salonul unde se schimbau păreri. În cazul Elenei Buznă, preferate sunt camerele de apartament obișnuit în care oamenii, cu o viață aparent lineară, dezvoltă subiecte plăcute spiritului cultivat, ca biserica sau psihanaliza. Nivelul discuțiilor concordă cu al pregătirii eroilor, unul superior.

Cartea de față se bazează pe tehnica jurnalului. Fiecare dintre secțiuni se deschide cu descrierea unei zile, fie de 11 noiembrie 2011, fie 20 septembrie 2012. Nostalgia după soarele de vară este atenuată de bucuria personajelor de a se apăra de aerul rece al toamnei târzii, refugiindu-se în apartamente cu vederi bune, către punctele atractive ale orașului. Tema discuțiilor catalizează elemente din psihologie, dar mai ales, din religie. Calendarul ortodox este interpretat în funcție de ceea ce până acum au trăit, în ziua respectivă, membrii aceleiași familii. Zilele de fast sfânt adună personajele într-un joc al aducerilor-aminte, ale unora despre altele: „Așa de pildă, își amintea că E. E. E., cum i se spunea bunicii sale, pe care o chema Ecaterina – Eufrasia – Eufimia, spunea că fiecare din noi să-și propună ca în Ziua Crucii, în 14 septembrie, Ziua Adevărului, zi în care nu este îngăduită minciuna, să stai de vorbă cu tine, cu inima și mintea ta și să n-ai curajul să rostești în singurătate, toate faptele tale, mai ales pe cele care nu te onorează și să-ți propui să nu le repeți”.

Apelul la o formă de confesiune, cum este jurnalul, denotă ideea că faptele relatate oricum s-au întâmplat în realitate și orice s-ar spune, au lăsat urme în sufletele unor persoane reale, prototipuri ale celor din roman. Eroii cărții au o tentă de a sfida pe cei care nu care nu dezbat chestiuni ca ale lor, cu alte cuvinte, pe cei care nu sunt în cercul lor. Ei au preocupări care îi diferențiază de rest: își fierb cafeaua numai într-un ibric anume, de aramă, contemplă momentele zilei, din camere special proiectate, în direcția răsăritului etc.. A-și abandona pentru un timp condiția la care au ajuns, datorită prestigiului familiei și muncii lor într-un domeniu, constituie deja un risc, fiind expuse pierderilor de vreme și discordiilor cu interlocutorii aparținând unor niveluri inferioare de educație: „Și uite așa, cu telenovelele, s-au certat vecinele”. Compromisul se va produce tot la o treaptă banală de preocupări, acolo unde au început neînțelegerile, în bucătărie: „Și dacă tot am divagat, hai să mai servim ceva. Ce-ai zice de clătite cu brânză dulce și gem de afine. Le fac în câteva minute, am o tigaie cu ceramică, nu ai nevoie de ulei, doar o ștergi după fiecare clătită cu un șervețel și gata”. Reclamele tv., deducem și din acest dialog, influențează praxisul culinar. Lui Spiru, tatăl a doi băieți, Dariei și altora de teapa lor le trebuie încă un minut în plus de a se familiariza cu expansiunea agrestă a orașului, a formelor de interacțiune umană pe care o presupune acesta. Un mijloc de a reuși abaterea de la tensiunea prezentului este să se refugieze în trecut prin lecturi.

Intenția, pe care o realizează, a Elenei Buznă este de a scoate la suprafață probleme religioase care determină oamenii la o viață a cumpătării într-o societate contorsionată ea însăși de tensiunea apoteotică la care s-a ajuns, în principal din cauza scopului utilitarist al activităților. Bucurii mărunte, ca băutul ceaiului, devin ocazie bună de a rediscuta peisajul monahal al zonei. Se vorbește despre mănăstiri și biserici. La Marcel Proust, devorarea prăjiturii e prilejul de a redescoperi stări asemănătoare celor din propria-i adolescență.

„S” este mai mult ca un roman. Familiile sunt prezentate în perspectiva pasiunilor exercitate de membrii lor. Sunt aduse în atenție, activitățile unor personalități politice, precum I. Brătianu, ori literare, ca Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță. Interferența domeniilor este specifică modernismului, dar, dincolo de procedeul amintit, intertextualitatea, noi observăm dispoziția Elenei Buznă de a vorbi enorm și pe text: sunt transcrise și interpretate de exemplu, texte din creația eminesciană. Proiecția personajelor, acum istorice, se restaurează dintr-un unghi dublu, antum și postum, iar unul dintre atributele cărții de față este reconstituirea culorii locale, specifice veacului al XIX-lea: „Dar  Eminescu era „cetit” cu cea mai mare admirație, fiind alături cu cei de la Junimea din Iași care îl apreciau și erau admiratori ai lui Eminescu, a cărui faimă o aduc cele patru Scrisori publicate în 1881 în Convorbiri Literare”; „șapte cotidiene care apăreau în anul 1877 au arătat valoarea presei românești”.

În concluzie, cartea „S” de Elena Buznă, care scrie elaborat și cu seriozitate, este interesantă în principal, datorită profunzimii trăirilor și dezbaterilor originale asupra unor trăsături morale, ca mândria, categorisită „păcat de moarte”, și intuiția feminină.

Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 12 / 2013

Lasă un răspuns