Dan Ionescu: Datina. Revistă tradiționalistă interbelică. Fragmente

Dan Ionescu: Datina. Revistă tradiționalistă interbelică. Fragmente din lucrare

Traducerile (din lirica universală) nu au fost numeroase, în total cincisprezece, dar de calitate: Petre Grimm, E tristă ziua (după Longfeilov), Shakespeare: Sonet, din englezește, I. Vania, Boul: După Carducci, Secerișul: După D’Anunzio, Corneliu Prescurea, Dante: Vita adora, Sonet IX, din italienește, Al. Iacobescu, Imn soarelui: după M. Kuzmin, Poem: din Al. Block, Sufletul visului după A. Daphini – din grecește, Virgil Tempeanu, Vineta: după W. Muller, Scrisoare: după Aug. V. Platen, Bunul camarad: după Uhland, VI, A. Cotruș, Italia: după Giuseppe Ungaretti, Vara: Ziua: Din poezia polonă de astăzi, E mort: Din poezia polonă, Al. Marcu, Dante, Cântecul XXX, Purgatoriul.

Din opera lui Ortiz Ramiro, s-a publicat, în original, poemul Venezia (VII, 1929, nr. 7 – 9, p. 106), iar din lirica lui Max W. Scroff, Venedigs stolzes Leben (VII, 1929, nr. 7 – 9, p. 205).

Seria tălmăcirilor din alte limbi a fost deschisă de către prof. Petre Grimm, cel care „a întemeiat, de altfel, la Cluj, studiile de anglistică, traducător eminent şi cercetător avizat al relațiilor culturale româno-engleze” (Iulian Boldea). El traduce predominant din literaturile engleză și rusă, având în atenție poeme elegiace. Temele exprimă spiritul anilor monarhici, o deschidere fulminantă către descoperirile auxiliare confortului casnic, dar și o apreciere specială în continuare, pentru uneltele venite pe tradiție, făurite în casă de țărani, în propria gospodărie.

Dacă din creația lui Shakespeare s-a tradus numai un sonet, totuși fapt deosebit, având în vedere că în epocă, Shakespeare era privit în principal ca mare dramaturg, interesul pentru capodopera lui Dante este dublu. Întâi, în 1925, Corneliu Prescurea traduce Sonetul IX, apoi, în 1932, Al. Marcu, din capodopera florentinului, Divina Comedie, Cântecul XXX, Purgatoriul. A. Cotruș traduce Italia, de Giuseppe Ungaretti, poet ermetic. Corespondentul italianului la noi a fost Ion Barbu. Deschiderea publicației „Datina” către modernism, chiar la nivel de traduceri, surprinde. A fost permisă probabil datorită notorietății lui A. Cotruș, încadrabil în tradiționalism, ca poet, însă atent ca traducător, la mișcările moderniste.

Prin tălmăciri specifice, s-a sperat în amplificarea sentimentului patriotic în rândul tinerilor. A fi patriot era o modă. De asemenea, dispoziția la sacrificiu. A. Cotruș a tradus astfel, din literatura polonă, poezia E mort. Regimul cazon este ilustrat prin câteva motive universale care transpar în folclorul curent și din totdeauna, al armatei: scrisoarea, bunul camarad, pieirea pe front, în luptă (Virgil Tempeanu, Vineta: după W. Muller, Scrisoare: după Aug. V. Platen, Bunul camarad: după Uhland). A. Cotruș traduce un poem senin, Vara: Ziua, care aduce în atenție postura deosebită a omului, vara, în plin soare, de poftă de viață, precum A. Rimbaud, în pastelurile romantice.

Vania acordă importanță unor momente de muncă la câmp, aratul și secerișul. El traduce, după Carducci, poezia Boul (II, 1924, nr. 5, p. 111). Imaginea statuară a acestui animal, de bază în gospodăria țărănească, va fi preluată și de Arghezi în poezia Belșug, din volumul Cuvinte potrivite (1927), fie din lecturarea traducerii prezente, fie din alte surse, însă proximitatea de model este vizibilă. Spre deosebire de Carducci, pentru care boul înseamnă un simbol de răbdare și de forță, aproape în stare să calculeze: „Când împietrit în câmp ca o statuie / Măsori întinsurile roditoare, / Eu te iubesc căci îmi strecori în suflet / Încredere și pace și vigoare”, Tudor Arghezi face o distincție între cei doi, țăran și animalul de povară, similară celei dintre bronz și piatră: „El, singuratic, duce către cer / Brazda pornită-n țară, de la vatră. / Când îi privești, împiedicați în fier, / Par, el de bronz și vitele-i de piatră”. Exclusivismul lui Carducci se transformă, în mod firesc, în observație a tipicului de muncă dus de țăran, pe ogoare, el la coarnele plugului, diriguitor, iar animalul, sprijin în muncă: „Supus și blând ești veșnicul tovarăș / Al omului sfârșit de greutate”, dar traversat mereu de prim-planul animalului: „Supus și blând ești veșnicul tovarăș / Al omului sfârșit de greutate; / Și de-i milos ori de e rău cu tine / Tu îl privești cu sfântă bunătate”. Ecoul acestei ode parvine puțin inversat la noi, cu accent pe om.

Lasă un răspuns