Dale Carnegie: Secretele succesului – Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent. Recenzie de Mirela Teodorescu

descărcare

Succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut“- Dale Carnegie

 

Dale Carnegie, s-a născut pe 24 noiembrie 1888 la o fermă săracă din Missouri şi s-a stins din viaţă pe 1 noiembrie 1955, la Forest Hills, New York. Este considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului XX. După absolvirea facultăţii, vinde cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi obţine câteva roluri ca actor la New York, fără mare succes. În 1912, este angajat de Young Men Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi descoperă, accidental, o metodă prin care poate diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel începe faimoasa carieră de orator şi autor de mare succes a lui Dale Carnegie.

In 1936, Dale Carnegie publică How To Win Friends and Influence People, cartea de faţă, care a înregistrat încă de la publicare un succes răsunător. De-a lungul anilor, această lucrare, considerată opera de referinţă a lui Carnegie, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare. Pe Dale Carnegie îl regăsim în topul celor mai bine vânduţi autori din toate timpurile. La mai bine de jumătate de veac de la moartea lui, cărţile sale sunt la fel de solicitate ca în primii ani după lansare.

Una dintre ideile de bază în cărțile sale este faptul că este posibil să schimbi comportamentul altor oameni prin schimbarea reacțiilor lor.

Dar ce anume îşi doresc oamenii? De cele mai multe ori, e vorba despre o carieră ascendentă, prieteni de încredere, o familie iubitoare, un trai decent. Desigur, motivele pentru care un om îşi doreşte ceva anume sunt complet personale, însă metodele prin care îşi poate atinge obiectivul sunt general valabile. Iar metodele din cartea de faţă au fost testate de peste 15 milioane de cititori de pe cinci continente, pe parcursul a trei sferturi de secol. Volumul de faţă a ajuns, cu timpul, să fie cea mai vândută carte motivaţională publicată vreodată.

Sfaturile lui Dale Carnegie vă arată cum să deveniţi un interlocutor agreabil, de ce e bine să faceţi complimente dezinteresate, când e cazul să vă retrageţi dintr-o dispută, ce anume trezeşte dorinţa de cooperare a partenerilor, cum să faceţi o bună impresie de la prima întâlnire, cât de important e zâmbetul, prin ce strategii vă puteţi autopromova în ochii celorlalţi, în ce fel puteţi adresa critici fără să provocaţi resentimente, de ce e recomandat să vă admiteţi propriile greşeli înainte de a le face reproşuri altora, cât de adevărat e proverbul care spune că „vorba dulce mult aduce“, cum să răspundeţi la plângerile altora, unde se termină sinceritatea şi începe brutalitatea, de ce nu funcţionează pe termen lung strategia de a da ordine, cum să vă ajutaţi ajutându-i pe ceilalţi — şi multe altele.

Carnegie dovedeşte că, în cele din urmă, ceilalţi ne vor trata exact aşa cum îi tratăm. Comportamentul interlocutorilor oglindeşte propriul comportament.

Secretele succesului – Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent”, este structurată în patru părţi:

Partea întâi – Cum să vă comportaţi în lume – tehnici fundamentale,  cuprinde trei subcapitole de comportamente practice, învăţăminte, tehnici fundamentale prin care te impui în faţa celorlalţi: 1. Dacă vreţi să scoateţi mierea, nu răsturnaţi stupul; 2. Marele secret al comportamentului uman; 3. Cine e în stare de asta, are lumea la picioare. Cine nu, e condamnat la singurătate.

Partea a doua – Şase modalităţi de a deveni agreabil, prezintă metode de captivare a auditoriului: 1. Faceţi aşa şi veţi fi primit cu braţele deschise pretutindeni; 2. O cale simplă de a lăsa o primă impresie favorabilă; 3. Dacă nu procedaţi astfel, veţi avea necazuri; 4. Invăţaţi fără efort cum să conversaţi cu uşurinţă; 5. Cum să treziţi interesul în ceilalţi; 6. Cum să câştigaţi simpatie instantaneu.

Partea a treia – Cum să vă impuneţi modul de gîndire, propune modalităţi de influenţare: 1.Nu puteţi învinge într-o dispută; 2. Un mijloc garantat de a vă face duşmani şi cum să-i evitaţi; 3. Dacă greşiţi, recunoaşteţi; 4. Un strop de miere; 5. Secretul lui Socrate; 6. O metodă infailibilă de a rezolva plângeri; 7. Cum să obţineţi colaborare; 8. O formulă magică pentru dumneavoastră; 9.Ce vor toţi oamenii; 10.Un apel eficace; 11.Marele şi micul ecran deţin controlul. De ce nu l-ai deţine şi tu?; 12.Asul din mânecă.

Partea a patra – Fiţi un conducător adevărat: Cum să transformi oamenii fără a-i jigni sau a-i indigna, prezintă principii de persuasiune practică: 1.Dacă trebuie neapărat să reproşaţi ceva, iată cum să începeţi; 2.Cum să criticaţi fără a vă atrage ura; 3.Comentaţi-vă mai întâi propriile greşeli; 4.Nimănui nu-i place să primească ordine; 5.Cruţaţi amorul propriu al celorlalţi; 6.Cum să propulsaţi oamenii spre succes; 7. Investiţi încredere în semeni; 8.Daţi impresia că orice greşeala are îndreptare; 9. La antipodul tehnicii de constrângere.

La finalul acestor reguli sintetizăm noua principii practice de persuasiune:

  1. Incepeţi cu laude şi aprecieri sincere;
  2. Atrageţi atenţia celorlalţi asupra greşelilor comise într-un mod indirect;
  3. Înainte să-i criticaţi pe ceilalţi, comentaţi-vă propriile greşeli;
  4. Puneţi întrebări în loc să daţi ordine directe;
  5. Cruţaţi amorul propriu al celorlalţi;
  6. Lăudaţi cea mai neînsemnată îmbunătăţire şi cel mai mic progres. “Aprobaţi cu însufleţire şi lăudaţi din belşug”;
  7. Obligaţi-i pe ceilalţi să respecte standardele unei reputaţii nepătate;
  8. Folosiţi încurajările, Daţi impresia că orice greşeală poate fi îndreptată;
  9. Asiguraţi-vă întotdeauna că interlocutorul dumneavoastră e fericit să facă  ceea ce-i propuneţi;

Profesorul William James, spunea că omul obişnuit îşi foloseşte doar 10% din capacităţatile sale mentale latente. Ajutându-i pe oamenii de afaceri să-şi pună în valoare aceste capacităţi latente, Dale Carnegie a pus bazele unuia dintre cele mai însemnate curente în educaţia adulţilor.

Cartea lui Dale Carnegie este un ghid cu multe sfaturi pentru cei care doresc să fie oameni cu succes în carieră, oameni care doresc sa-i influenţeze pe alţii, oameni care doresc să fie preţuiţi. Carnegie foloseşte deosebit de multe exemple practice din care se enunţă principiile, foloseşte metoda deducţiei  logice. Este o carte utilă tuturor celor care doresc să-şi îmbunătăţească tehnicile şi cunoştinţele despre persuasiune.

Lasă un răspuns