Cum și-a îndeplinit Făt-Frumos mandatul. Recenzie, de Liviu Florian Jianu

Cum și-a îndeplinit Făt-Frumos mandatul
 
E greu de spus ce este cartea pe care am încercat să o citesc.
E greu de spus cine este Făt-Frumos.
În mod cert, se pare că nu este un personaj de poveste. Este un om – care crește, de mic, crește, școlește, trăiește, așa cum se povestește, destul de aventuros. Destul de nebulos. Destul de alunecos, dacă se poate da astfel, un nume, cățărării, pe treptele vieții.

În fond, se spune  – este adevărat, asta nu se spune în povești – că, în viață,  cu cât urci mai sus, cu atât meandrele sunt mai mari, urcușul, mai potrivnic, vertijurile, la care ești supus, de tine însuți, și de cei din preajmă, fac să te clatini – și Făt-Frumos rezistă cum poate, face ce poate, este și el, om, în fapt, pe care apasă o presiune enormă, să își trăiască și viața, pe care, poate, nici nu și-o mai recunoaște, dacă o compară cu viața din care a plecat, odată, pe când nu era mare, odată, în tinerețea lui școlară, cu viața prin care a trecut – cu ceea ce este obligat să trăiască, în povestea de azi, pentru a-și menține poziția, de – o să zâmbiți, Coriolan parlamentar al zilelor noastre ? – El Lidero Maximo – de partid? –  Il Commandante ? – Il Ditatore ? – și încă, la nivelul limbajului – probabil, fiecare în gramatica lui specifică, cei dinainte erau – parcă – mai curați, și mai limpezi – cu tot sângele lor de pe limbă,
decât nivelul de trivialitate, obscen, spirit gregar, murdar, de bordel uman, de abator și aprozar uman de cel mai jos ghetto, sau Montmatre –  în care Făt-Frumos – și mediul – sau mediile – dincolo de cortina de strălucire a rampelor – ajung – în fundal – să se exprime.
Bașca – idealul… și realul… și obiectivele… poveștii?
Care… ideal?
Care… real? Palpabil?
Care… obiective? Realizate? Și pentru cine?
Care … bucurii? Și bucurie?
 
El avansează cu pași mari către condiția de robot de fabricat numai propria imagine. Și pentru a și-o menține – ce e în spate – pentru mine – unul – a fost prea greu de citit.. poate, dacă, episoadele care – dacă descriu, dacă pot fi calchiate, dacă sunt inspirate din vreo realitate, ceea ce eu refuz, da REFUZ! , să cred, pomenindu-l parcă pe Eugen Ionescu, măcar printr-un titlu,
                   dacă episoadele ar fi alternat cu plonjoane  în sensibilitate, ale autoarei, precum cele de dinainte de “iubește-mi mâinile”, poate… aș fi încercat, măcar, să citesc.
 
          Dar – ideea de Făt-Frumos,a  fost pus și simplu – desființată.
          Ileana Cosânzeana – aneantizată.
          Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, avea cel puțin – umor.
          Scrisorile de sinucidere ale atâtor Ilene, și Feți Frumoși – care nu mai înțeleg nimic din povestea asta – nu POT  – să aibă.
          Ei s-au dus să trăiască pe lumea cealaltă.
          Pentru că povestea asta nu este povestea lor.
          Este confiscată de câte un Făt-Frumos.
          Astăzi, unul, mâine, altul.
 
          Nu îi aduc acuze niciunuia. Atât au putut idealiza, și ei. Din viața lor.
 
          Există – totuși – în istoria vie a povestirilor noastre – o carte pe care nu am mai găsit-o. Și parcă nu se face să o tragi la Xerox. Ea se numește: “Cum mi-am îndeplinit mandatul”. Autor: Nicolae Romanescu. Fost primar al Craiovei, în 4 mandate.
          Din viața lui – nu cunosc – sau nu îmi pot imagina – decât frânturi. Din sporadice lecturi mărunte. Din decoruri. Din informații dezlânate. Dar – în această carte – la a cărei lansare am participat – și a avut o echipă de prezentare de mare vigoare intelectuală – și tehnică, și de administrare de carte  – ba chiar și de informație – Făt Frumos dă raportul. Celor care l-au ales.
 
          Aici nu mai este vorba despre … dessuuri. Fiecare bărbat  – are – cred – nu numai în  raniță nuielușa de Făt Frumos – și un apelativ de pereche folosit în carte, pe care vă las să îl căutați – ci și o pereche de chiloți. Și pe lângă ele – fiecare are viața lui, mai mult, sau mai puțin, idealizată, la care are dreptul. Fără să fie desființat ca om, de societate, sau – de presari.
          Aici este vorba despre ce face Făt-Frumos ca om politic. Și e clar că acolo nu poți face singur. Dacă ai ceva de spus, și încă, în scris, despre cum ai terminat un mandat… Două… Trei… Patru… Și așa mai departe…    
          Romanescu, săracul, și încă –  ce sărac, micșorându-și trei generații din spate, plus un băiat, în ultima zi de război – lăsat – în pământ – plus un ideal de independență, și libertate, din tată în tată –  dincolo de ce s-o fi discutat, prin casa lui, în mediul lui, cu cine, și de cine știe ce fapte, care nu prea seamănă, da nu aduc deloc, oricât ai vrea să întorci poveștile, unele, împotriva altora – a aplicat: “Verba Volant, scripta manent”.
         
          Poveștile vin și trec, în urma lor rămâne ceva, pe lumea aceasta. Pentru cineva. Ele au bucurat, au ridicat – sau un îngropat – la vremea lor – oameni și oameni – dar dincolo de ele – unele rămân și în scris – pentru că sunt perene – și în plus – bucură la orice vârsta oricât ai merge înainte, și înapoi – pe toți oamenii, indiferent de unde, din ce altă lume, s-ar afla.
          Și indiferent de ce este acolo, aici au rămas modelele lor, printre care poți colinda, și respira – minunându-te – de câtă dragoste au fost în stare – în – poate – tot pe atâta furtună – să doneze lavă – din marea lor generozitate, și iertare, și milă – chiar – pentru lumea aceasta.
 
          Atât de oscilatorie. În neconsonanța lor, parcă, autodistrugătoare.
 
 
 
24 iulie 2017
 
Ps. Îi mulțumesc autoarei, și editorului, pentru faptul că mi-au prilejuit citirea  acestor rânduri, de carte. Și le cer scuze. Sunt un cititor neatent. Lipsit de răbdare. Poate, aș mai avea și o – cât de cât scuză: parcă nu am citit povești inspirate din tehnici la zi. De manipulare. De idealuri. Sigur, poți să nu le citești, dar când se aplică pe pielea ta, vă mărturisesc că poți să devii un Făt-Frumos instantaneu, fără să fii parlaemntar, sau om politic, prins ca un gândac, într-un ac, de destin, brusc coborâtor. Din care – dacă – te mai ridici. Și cum – te mai și ridici. Mi-e teama că singur – în stare de maximă avarie – nimeni nu poate.
          Le mai mulțumesc pentru faptul că – poate – adaptat limbajelor curente unor – să zicem – nu pături – ci scene majoritare, ei fac accesibile poveștile și celor care numai astfel pot să le priceapă. Mai înțeleg – cât de cât – la nivelul intelectului lor –  ceva din ele. Pentru mine – ca lectură – lumea asta mi  se pare – de la un punct încolo – de neînghițit. Și de groază.  
          Le mai mulțumesc pentru că spre final mai răzbate o idée. De fapt, mai multe. Printre ele, că nu există Deus ex machina. Nu așteptați – nu pe Făt-Frumos – ci pe cineva – să facă. Ceea ce v-ar bucura să aveți în preajmă. Poate – Moșul – din diverse motive – nu va veni niciodată.  Dar aveți, fiecare, povestea voastră, și poveștile voastre, care vă leagă.
          Desigur, mai există și moși. Dar rămân buimaci văzând ce au ajuns tinerii, să aleagă.
          Și să știți – că nu este vorba numai despre Feți-Frumoși. De unul, măcar, e nevoie tot timpul.
 
          Pentru că fără unul ca PIERSIC, vă rog să mă credeți, cine ar fi avut timpul, azi, să citească, “Tinerețe fără bătrânețe, și viață fără de moarte”?
          De bani, nu mai vorbesc…

O părere la “Cum și-a îndeplinit Făt-Frumos mandatul. Recenzie, de Liviu Florian Jianu

  1. Era un popor nobil acela… (EMINESCU)

    De când pe …ne-mai-zisa-noastră-glie,
    Se-mprăștie și-otrăvitor adie

    Fatală și dricară maladie,
    Nici Basme nu mai știm, nici Poezie!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns