Culori și ritmuri Sud-Americane. Recenzie, de Elena Buică

Stăpânită din totdeauna de plăcerea scrisului, Milena Munteanu a hotărât abia în ultimii ani să scoată la lumina tiparului câte ceva din prea plinul sertarelor, la care să adauge scânteieri de gânduri  recente.

Lectura acestor scrieri conferă o aleasă bucurie prin darul de a creea o stare de bine. E o proză tonică, ce ne dă  forța și dinamismul necesar să depășim angoasele vieții. Te cucerește scrisul curgător și armonios, încât te face să crezi că a fost așternut cu mare ușurință. Nu transpare nimic din acea eternă căutare pentru a găsi  “cuvântul ce exprimă adevărul”. Nu se întrevede nimic din efortul de a atinge bolta înaltă a unui gând din timpul elaborării. Cititorul remarcă  disponibilitatea autoarei de a recreea realitatea, atenția deosebită  pe care o acordă adevărului și autenticității  și arta cu care însotește  percepția cu o bună observație.  Se vede că în scrierile sale, puterea purificatoare a scrisului a avut o autoclarificare lăuntrică. 

În publicațiile revistelor răspândite pe mapamond, Milenei Munteanu i-au apărut numeroase și apreciate scrieri pe teme foarte diverse, care, desigur,  își așteptau timpul cuvenit să apară rânduite între copertele unor cărți.

Multe din scrierile sale ne oferă șansa  cunoașterii mai îndeaproape  a unor  spații culturale și geografice mai rar întâlnite de noi, românii, plecați în vizite pe cărări mai lungi, după restricțiile anilor definiți prin tot felul de interdicții.  Aceasta e probabil tema sa preferată, în care se mișcă cu lejeritate, așa cum putem deduce după apariția celor două cărți semnate de domnia sa: “Departe de Țara cu Dor” (2014), precum și “Din Țara Soarelui Răsare” (2016). Scrierile Milenei Munteanu ne poartă prin multe locuri în lume, în volumul de față, frumos intitulat:  “Culori și ritmuri Sud-Americane”, lumina cade pe fascinația exercitată de îndepărtata America Latină, mai precis prin Brazilia , Argentina , Uruguay , Chile , la care se adaugă Barbados.

Descrierile sale sunt precise, datele istorice clare, limbajul cursiv, dinamic și bogat. Autoarea se simte în largul ei folosind cu îndemânare împletirea unui stil specific jurnalismului, cu cel al  scrierilor literare. Limbajul ei, deși este al unui intelectual cu lecturi extinse și mai multe limbi stăpânite, are, în același timp limpezimea și claritatea de a se adresa tuturor și a fi pe deplin înțeles. Autoarea are o sensibilitate artistică aparte, nu doar la artele vizuale și muzicale, așa cum sugerează titlul, ci și la frumusețea și magia vieții.

Ca și în primele două volume, acesta relevă, de fapt, adevăruri adânci despre oamenii întâlniți pe cărările vieții, precum și semnificația întâlnirilor avute.

De exemplu, prietenia actuală dintre urmașele unor conquistadori cu o fată incașă capătă dimensiuni care-și regăsesc semnificațiile la rădăcina conflictului inițial dintre strămoșii lor, legat de venirea spaniolilor pe continentul Sud-American. Timpul se dovedește a fi vindecător, tămăduitor al rănilor produse atunci.

Întâlnirile de pe ringul de dans prezintă un alt exemplu, acela al partenerilor de tango în încrederea lor oarbă, fiecare în celălalt.

O altă întâlnire este aceea în latinitate, indiferent de coordinatele geografice sau de continentul pe care viețuiește.

Apoi, aici vorbim despre întâlnirile dintre oameni în tradiție și credință. Întâlnirile în frumos, în pasiuni comune, în emoția estetică, toate surprinse firesc. În acest context un gest oarecare își descoperă semnificația, ca și cum o lupă i-ar amplifica nu doar detaliul, ci și înțelesul.

Din lectura cărții de față, ca și din volumele  anterioare, desprindem că pentru a semna asemenea scrieri îți trebuie nu numai o cultură temeinică, dar și acea înzestrare cu puterea de a  vedea dincolo de aparențe. Comparând lumi, autoarea descoperă bias-uri “[Fiecare] ne mirăm de preconcepțiile altora, căci ale lor par mai greu de înțeles decât ale noastre, care ne par firești.”

Percepția e însoțită de o bună judecată. Acea capacitate specială de a desprinde ce este semnificativ din noianul lumii înconjurătoare, se dovedește a fi un dar de a  vedea specificul în contextul general, precum și generalul desprins din particular.   Într-“O pată de culoare”, Milena Munteanu, ca în multe alte pagini, ne prezintă imagini surprinzătoare prin adâncimea și frumusețea lor, care încântă și emoționează. Folosind adesea întrebări retorice, aici se întreabă despre ceea ce reprezentăm fiecare în mozaicul cultural global: “Să fim noi, oare, doar o mică pată de culoare, pictată în culorile date de istoria, tradițiile și obiceiurile în acest mozaic cultural…? Influențați de ce vedem și auzim, o sinteză a tot ceea ce ni s-a transmis (genetic, cultural)? Purtând tradițiile pe care le-am moștenit, influențați fiind, tot mai mult, de acest curcubeu universal, din care facem şi noi parte… O mică pată de culoare, ca nicicare alta. Un punct într-un continuum. Tu însuți.”

Nu este lesne lucru să decupezi felia de viață, elementul aparent neînsemnat al zilelor obișnuite, ce astfel capătă semnificație. Clipa, ce altfel ar dispărea în neant,  devine, prin scris,  eternitate. Putem afirma cu îndreptățit temei că scrierile Milenei Munteanu au permanența  timpului și a spațiului. Folosind persoana întâi, relatarea capătă un fond energetic vibrant, încât ne vedem la umărul ei umblând și trăind împreună pe unde se află, dar și însoțindu-i gândul, acolo unde se focalizează:  “Chitara vorbea din suflet iar eu stăteam țintuită, cu ochii la peretele colorat și cu urechea la muzica divină. Momentul acesta va rămâne cu mine cât voi trăi. M-a mișcat în feluri cum numai descoperirea frumuseților acestor lumi o poate face.” 

Cu un dinamism demn de admirat și o inteligență efervescentă, capabilă să creeze o țesătură artistică ce exercită seducție și magnetism, Milena Munteanu ne îndreptățește să  așteptăm curând  învitații la aparițiile  altor volume. Așa cum o știm, o neliniștită a perfecțiunii, cu o mare putere de intuiție, ea aduce în prim plan diverse aspecte pe care alții nu le remarcă sau nu le pricep. Prin prisma interpretării autoarei ajungem să le vedem mai bine, mai adânc, mai exact. Fiind și foarte prolifică, avem deplina convingere că Milena Munteanu va continua să urzească lucrări de valoare. Ca în tot ce scrie, rafinamentul observațiilor și culoarea tușelor vor da unicitate și strălucire textelor care ne pot lumina prezentul, pentru a ni-l face mai clar prin  noi înțelesuri, dar mai ales, pentru a rămâne reper pentru viitor.

Elena Buică, Toronto, Canada

O părere la “Culori și ritmuri Sud-Americane. Recenzie, de Elena Buică

  1. Durerea,-n dangăte, să-ți taci…

    Când – strâmb – legile se-ncheie,
    Clopot ai vrea – cutremurând …joaca –

    Să țipi cu cinci diezi la cheie,
    S-audă și babele surde toaca!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns