Cronica retro. Dan Ionescu – Biblioteca într-o alocuțiune, versuri (1995)

biblioteca intr-o alocutiune

Dan Ionescu – Biblioteca într-o alocuțiune, versuri, Editura Avrămeanca, 1995.

de Dumitru Augustin Doman

În 1988, I. D. Sârbu îi scria prietenului său Horia Stanca: „Craiova a devenit capitala seismică a fricii și neoturciei”. Mai mult, urbea de pe Jii era „oraș acultural, mediocru mafiot, șovin general și multilateral dezvoltat”. Și de aici a răsărit, totuși, acest poet de excepție care, deși livresc și textualist, i-ar fi plăcut bătrânului lup Sârbu: „Stăm aidoma cărților: / înghesuiți în destine, / așteptând să pună ochiul / pe sufletele noastre / bătrâna realitate”.

Textualismul lui Dan Ionescu este însă unul clasic, înfrățit cu cel al lui Jules Renard care vedea luna din fântână mai reală decât aceea de pe cer. În acest sens, reprezentativ pentru acest Ionescu este poemul Ars poetica: „În limitele din carte, / mi-am strecurat degetele. / Am simțit apa liniștită a lacului, / peștii zvâcnind în adânc… / Vâsla unei bărci, mânuită voinicește de-un îndrăgostit, / mi-a crestat puțin pielea. / Sângele a picurat din deget. / Mi-am retras de îndată mâna / din acea zonă romantică a cărții. / N-aș fi vrut ca nuferii să fie pătați”.

(Revista „Calende”, Nr. 1 (85), 1999, pg. 23)

Lasă un răspuns