Costinel Popescu: Crosa de golf

Cuvânt înainte

de Dan Ionescu

Într-un elan liric susținut, profesorul Costinel Popescu publică un volum nou, Crosa de golf, preferând, ca până acum, o formă tradițională de expresie care-l ajută să exploreze cu sufletul, spații prezente și timpuri trecute.

Titlul este de rezonanță americană și deschide interesul pentru golf, sport aristocratic. Primul text, Cartea, surprinde prin contrastul cu titlul volumului. Sursa de inspirație nu o constituie clubul de golf, ci lada grea de zestre, element de bază al tinerelor din trecutul satului: „M-am gândit la fata asta care stă ca gură-cască / Şi aşteaptă mirii tineri negreşit să o peţească, / Să-i ia lada grea de zestre cu ce-a fost întâi al ei / De sub fota desfăcută într-o jerbă de scântei… / Eu i-am fost odată mire şi mă aştepta pe pat, / Foi cu foi am desfăcut-o, arză-l focul de crivat, / Şi ştiind acum de toate câte se pot întâmpla, / Mai întâi o las acelor ce au fost la nunta mea: / Mamei, care m-a iubit, / Tatălui, călătorit, / Fratelui, cam arţăgos, / Şi nevestei, zahăr tos. / P.S. / Iar apoi, să am norocul, nu durerea, nu păcatul, / Dacă are haine fine, s-o dezbrace şi tot satul”. Lipsa de interes pentru tradiția portului i-ar imputa poetul fostei iubite, cu alte cuvinte, pentru obiectul care, aflat în posesia ei, ar fi trebuit să declanșeze atenția elementară a lumii.

În textele acestui volum de lirică, regăsim fire epice: un tânăr, indiferent de rezultat, mereu va bate, cu frenezia nebunului de amor, junele Rică Venturiano, în poarta celei care nu vrea să-l audă,: „Mi-a intrat în suflet cineva ciudat, / Toţi îmi spun că-s tânăr, toţi, că sunt nebun, / Dar la tine-n poartă, iarăşi am să bat. // Stau lipit de geamuri ca un pai pe râu, / Mama se încruntă, tata râde-ncet, / Trec pe uliţi caii toamnei fără frâu”; regretul că nu-și mai poate revedea prea curând mama, fiind prins de probleme, e proiectat sub forma unei odisei, a unei continuări a versului coșbucian despre cineva așteptat care nu mai vine: „Noiembrie deja îmi bate-n poartă, / Va trebui bilanţul să-l închei, / Decembre, încă doarme pe sub poduri, / Cu buzunarul zornăind de chei. // Ianuarie e doar o constatare, / A martie se simte de pe-acum, / Şi dacă te mai ţin ăle picioare, / Poate-n april să mă zăreşti pe drum. // Da-n mai, de ziua mea, fără-ndoială / Că am să-ţi bat cu degetu-n fereşti, / Că-l voi ruga pe Gheorghe, de la şcoală, / Să-ţi mai aducă despre mine veşti” (Nu  pot  veni  decât  în  luna  mai); problemele internaționale, de separație brutală a lumii după așezarea geografică, Apus / Răsărit, frământă o conștiință atrasă de scriitură. Lejeritatea de a trăi viața este la noi, în Balcani: „La dreapta de Ocean şi mai aproape / De cei numiţi peiorativ „din Est”, / S-a despicat un zid imens. În rest, / Bucăţi de lenjerie şi prosoape / Stau agăţate-n corcoduşi de ceară, / Prin naufragiul marelui vapor, / Aceleaşi la acelaşi numitor, / O garderobă pentru zi sau seară”.

Stăpânirea corectă a termenilor din limbajul popular și utilizarea lor șarjată este o caracteristică a volumului de față.

Volumul Crosa de golf e realizat cu elemente din vecinătatea realității trăite cu lectura, crosa fiind profesia care-l propulsează pe autor în timpuri mitice ori mai apropiate: „Dar vreau să ştii că lipsa ta mă doare, / Ca la pescarul pus la chit în pântec, / Că am să pier prin marea de ninsoare / Cu somnul, ce alunecă-n descântec…”.

Cu această carte, Costinel Popescu vrea să se exprime și reușește să fie în perimetrul paginii, el însuși. Are sentimentul că propria-i sensibilitate s-a îmbogățit și desigur, față de precedentele volume, a deprins avânt.

Lasă un răspuns