Concurența artelor*, de Dan Ionescu

images (1)

Concurența artelor*, de Dan Ionescu

(Din volumul în curs de apariție, Virtualități ale compromisului)

Cea mai mare capacitate de a surprinde lumea și firea omului o deține literatura. Fiind mai durabil ca piramidele ori fierul, scrisul de fapt fixează pentru timpul (de după noi) viitor, istorii personale, fapte luminoase, nume, destine și mai ales experiența de a îndeplini mai bine toate meșteșugurile. În cărți nu se pierde nimic. Dimpotrivă, sunt îmbogățite lucrurile. Epopeea lui Ghilgameș, prima operă scrisă pe 60000 de tăblițe de lut, a omenirii concentrează o interesantă experiență de viață și un cult aparte al prieteniei, care a inspirat opera atâtor poeți. Nichita Stănescu deseori amintește de Enkidu în poeme de salutare a amiciției adevărate. În Iliada și Odiseea, Homer vede cu ochii minții lupte fabuloase, la care participă zei și pământeni; fără culoarea atâtor picturi încleștarea poate n-ar fi avut seninătatea victoriei. Nevoia de a fi redat în culoare și prin desen evenimente ori chipuri dovedește că textele au convins. Strategii de luptă de asemenea s-au păstrat pe numeroase pergamente. Arta de a struni un cal, fapt banal din afară, tot în tratate s-a transmis cel mai bine, astăzi echitația pretinzând multe cunoștințe.

Poetul latin Horatius credea mult în opera lui. Era convins că vor ajunge la noi trăirea și gândul, datorită artei de a se exprima în versuri. Sceptic a fost Ovidiu, deprimat de gerul din Dacia și de sălbăticia mării, iarna. Oricum, să schimbi salonul imperial pe austeritatea unei locuințe dacice a fost pentru el o încercare prea mare. De asemenea, să pierzi ocazia de a te fi destins în băile termale din propria-ți vilă, pentru un ținut în care baia nu era un cult, a contribuit la suferința lui, pe care cui s-o spună? A strigat-o în versuri și temerea de frig, tot acolo a depozitat-o, în viață fiind nevoit să închege dialoguri la poarta cetății (de apărare) ori pe cărări prin sate, cu băștinași desigur blânzi, dar cât să fi înțeles ei din măreția Romei?

Cărțile și pictura încântă ochiul, de asemenea, sculptura care în plus surprinde prin faptul că într-un material atât de dur, ca piatra de exemplu, se pot ciopli cu artă forme fidele modelului natural ori imaginației artistului. Venus din Milo a impresionat pe Rafael, dar și pe romanticul Eminescu. Unii sculptori au prins în piatră, lemn sau metal, vigoarea formei, alții, precum Brâncuși, energia esenței. Logos-ul dragostei filiale la romani devenise clișeu.

Urechea trebuia și ea încântată. Însă melodia care va reuși aceasta vine pe baza unui ritm interior, adică al unei muzici interioare pe care vrei s-o cânți și altora, pentru a stabili cu ei moduri de comuniune în relaxare. Corespondențe între senzațiile vizuale, auditive și cromatice au stabilit în poezie simboliștii.

Când ai ocazia de a vizita atelierul unui pictor cu nume, crezi că pictura este mai importantă ca literatura. Dar la ieșire, te întrebi, dacă n-ar fi scris nimeni despre el, cum l-ar fi aflat lumea și cum ar fi rămas el în istorie, inclus în colecții particulare și atât?

Au fost atâtea exemple de mari nume în literatură, precum Marin Sorescu, care s-au apropiat de pictură, dornic, sunt sigur, de a convinge. Multe dintre angoase el a reușit să le imprime culorii. Pânza în care apar doi cocoși gata să se încaiere exprimă spaime diverse. Fundalul, marcat de linii albastre și roșii, este parcă strigat. Un cucurigu înșirat în vopsea. Păsările combatante niciodată fără Sorescu n-ar fi reușit să-și spună în poză, vopsea spartă de strigăt, senzația din pieptul viteaz.

Dilema: ce este mai importantă? Pictura sau literatura – Marin Sorescu așa a rezolvat-o, încercând valențele amândurora.

Obiectul care găzduiește elementele tuturor artelor este cartea.

2 păreri la “Concurența artelor*, de Dan Ionescu

  1. Inscripție lirică pe o pânză de Vincent van Gogh

    – Senină, cerească Floare,
    Tu ești metafora din Soare,
    Pe care-o sorb avid poeții,
    DIn roua pură-a dimineții!

    Petre Cazangiu

  2. Comuniunea intersecțiilor stelare

    Din piatra-n mângâieri de daltă,
    Note din rapsodii tresaltă …
    Și rimele au vie soartă,
    Într-un tablou – Natură moartă!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns