Comunicat de presă Dublu eveniment la Iași

foto in gaura

Comunicat de presă

Dublu eveniment la Iași pentru Arthur Suciu și romanul „În gaură”, apărut la Adenium

 

Vineri, 22 aprilie, Arthur Suciu a primit premiul pentru debut în proză al revistei „Convorbiri Literare”. Sâmbătă, 23 aprilie, a avut loc lansarea la Iași a volumului „În gaură”.

Sâmbătă, 23 aprilie, a avut loc lansarea la Iași a volumului „În gaură”, pentru care Arthur Suciu a obținut premiul pentru debut în proză al revistei „Convorbiri Literare”, cu doar o zi înainte.  La eveniment au participat Arthur Suciu, Daniel Șandru, Ionuț Bârliba și Gabriel Cheșcu.

Arthur Suciu, despre premiul pentru debut în proză: „Nu m-am așteptat să primesc un premiu, căci am scris un text foarte personal și destul de dur. Am fost însă fericit și onorat că o revistă atât de importantă, cum este Convorbiri literare, a considerat că romanul meu merită să fie premiat. Îi asigur pe toți cei care au încredere în mine, ca scriitor, că acesta este doar începutul.

Despre evenimentul de lansare a volumului, Arthur Suciu a declarat: „Am trăit în Iași anii studenției și sunt foarte legat de acest oraș. Am fost deci foarte bucuros să lansez romanul, împreună cu Adenium, la Atelierul de Bere din Iași. Mulțumesc editurii, care a organizat lansarea ireproșabil, ca și celor care au venit să mai stăm de vorbă la o bere.”

Arthur Suciu (n. 1974) este scriitor, comunicator și publicist, specialist în discurs. După studii de filosofie, a devenit jurnalist și comunicator politic. Este doctor în științe ale comunicării, cu o teză despre raportul dintre discursul literar și cel politic. A urmat un stagiu doctoral de opt luni la Sorbonne IV, Paris. Cărțile de factură literară – „Contribuții la apocalipsă” (2008) și „Fericirea în vid” (2012) – au, ca și romanul „În gaură”, un pronunțat caracter existențial. Pe lângă lucrarea teoretică „Discursul autonom” (2013), Arthur Suciu a mai publicat „Drumul către viața privată” (eseuri politice, 2009). A scris, de asemenea, editoriale și analize pentru „Ziarul Financiar”, „Cadran Politic”, blogurile „Adevărul” etc. și a realizat emisiunea „City Talk”, la Radio City FM.

Volumul „În gaură” a apărut la Adenium și este disponibil atât în format tipărit, cât și eBook.

O părere la “Comunicat de presă Dublu eveniment la Iași

  1. Privatizarea patimilor

    Cartea Sfântă ne învață:
    Toți trăim o dată în viață…
    Pe Pământ, straniu, se poate –
    Filistinii-o duc vreo șapte!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns