COMUNICAT DE PRESĂ

postare fb timpul februaire-martie (1)

 

COMUNICAT DE PRESĂ

A sosit TIMPUL!

Vă recomandăm noul număr al revistei de cultură contemporană TIMPUL,

  1. 203-204, din februarie-martie 2016

Revista de cultură contemporană TIMPUL vă aduce în atenție numărul dublu, de lux, în format caiet, prilejuit de aniversarea a 140 de ani de la apariția publicației. Nr. 203-204 (februarie-martie 2016) al revistei este disponibil în toată țara prin rețeaua de distribuție de presă Inmedio, rețelele de librării Humanitas, Cărturești (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov) și Librarium (Timișoara, Cluj și Iași) și în format digital pe elefant.ro. Online, pe www.revistatimpul.ro, se regăsesc articolele din arhivă, precum și articolele ediției curente.

În Editorialul numărului special, Daniel Șandru se referă la momentul aniversar al revistei Timpul: „Continuitatea tradiției nu exclude însă, așa cum rezultă din chiar istoria publicației, discontinuitatea ideologică. Ceea ce îmi pare a fi benefic în existența acesteia din urmă e câștigarea pariului diversității ideilor.”

În rubrica Actualitate, Irina Margareta Nistor scrie despre „Berlinala 66, o ediție cu de toate pentru toți”, iar în paginile de Restituiri Mihaela Mocanu semnează o „Scurtă istorie a Timpului”.

Paginile Polis, coordonate de Sorin Bocancea, conțin dosarul „România și Monarhia”, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la sosirea lui Carol de Hohenzollern și înscăunarea sa ca principe al României. Opiniile sunt semnate de Alexandru Muraru, Lucian Dîrdală și Petre-Emil Juverdeanu.

Paginile Focus, coordonate de Radu Vancu, se circumscriu analizei volumului Și eu am trăit în comunism, apărut la Editura Humanitas și coordonat de Ioana Pârvulescu. Opiniile sunt semnate de Andrei C. Șerban, Ioan Șerbu, Andreea Apostu, Bogdan Federeac și Cosmin Ciotloș.

Numărul aniversar al revistei Timpul vă propune dosarul unei cărți-eveniment, semnată de Ovidiu Buruiană și apărută la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”: Liberalii. Structuri și sociabilități politice liberale în România interbelică. Cronicile sunt semnate de Ana-Maria Stan, Andreea Mironescu, Diana Mărgărit și Ioan-Alexandru Grădinaru. Paginile sunt coordonate de Roxana Patraș.

Paginile de Filosofie, coordonate de George Bondor, prezintă cititorilor revistei Timpul trei contribuții remarcabile din domeniu, care merită să fie cunoscute nu doar de specialiști, ci și de publicul larg. Opiniile sunt semnat de Ștefan Afloroaei, Mihai-Valentin Cernea și Florin Crîșmăneanu.

Numărul special al revistei Timpul conține un interviu realizat de Simona Preda cu Gabriel Badea-Păun, istoric de artă, autor al volumului Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României, apărut la editura Humanitas în 2013. Al doilea interviu găzduit de paginile revistei este cel realizat de Andrei Giurgia cu regizorul Andrei Șerban.

Rubrica Exclusiv, semnată de Adina Scutelnicu, ni-l prezintă pe sculptorul Sorin Purcaru, „artistul cu o mască de sudură”.

În paginile numărului special 203-204 (februarie-martie 2016) al revistei Timpul mai puteți citi articole semnate de Radu Vancu, Doru Costea, Dan Pavel, Teodora Manea, Codruț Constantinescu, Mioara Anton, Lavinia Maria Pruteanu, Stelian Dumistrăcel, Bogdan Călinescu, Daniel Cristea-Enache, Cristian Nae, Maria Bilașevschi, Dragoș Dascălu, Dana Țabrea, Angelo Mitchievici, Claudiu Komartin, Constantin Piștea. În paginile de Literatură îi puteți citi pe Radmila Popovici, Emil Brumaru, Krista Szöcs, Alexandru Turcu, Mihai Firică, Adrian Alui Gheorghe și Adrian G. Romilă.

 

Lasă un răspuns