Citate spuse de Brâncuși și culese din cartea De vorbă cu Brâncuşi – Tretie Paleolog. Antologie, de Adi Popescu

– De fapt, în clipa în care noi credem în viaţă fără de sfârşit, care ne însufleţeşte şi ne înconjoară, adică în natura însăşi ce ne ţine-n poala ei şi ne primeşte după ce adormim, nu poate fi pentru om o soartă mai frumoasă decât să se jertfească pentru ceilalţi – într-un fel sau altul – după cum îi e şi meseria. Totul e să dai de o scară spre cer şi să smulgi de acolo ceva mai multă lumină pentru ai tăi…

– Cele mai frumoase dintre lucruri sunt cele ce privesc spre viitor.

– Cercul e prima formă mişcătoare, trecătoare a lumii. Din cercuri cresc şi înfloresc toate lucrurile şi ideile vii. Desenând şapte cercuri concentrice, desenam întocmai icoana sufletului meu, ivit din şapte sfere, sferele cu care mă joc, gata mereu să-mi iau zborul.

– Triunghiul înseamnă totodată şi săgeata minţii şi securea, izbind în învelişul sferelor, gata să elibereze gândirea din somnul ei adânc.

– Pretutindeni dai de semne. Nu-i nevoie să căutăm formulări neînţelese ori să ne-nchipuim taine de nepătruns. Când ţi-e dragă viaţa, îţi ies în cale semnele şi-i destul să le priveşti cum trebuie, ca să le pătrunzi tâlcul. Cei cu inima curată, copii mai ales le zăresc cei dintâi.

– Iubirea cheamă iubirea. Nu-i atât de important ca să fii iubit, ci să iubeşti tu, cu putere şi cu toată fiinţa.

– Nu vom ajunge niciodată să fim destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.

– Ar fi mult mai firesc ca rânduiala oamenilor să fie orizontală, asemenea firelor de grâu care se desfăşoară pe-ntinsul lanului şi primesc toate, la fel, bătaia vântului şi arşiţa soarelui, şi ploaia şi binecuvântarea cerului.

– Când nu mai suntem copii am murit demult.

– Aşadar, sculptura nu este altceva decât apă. Apa însăşi!

– Simplitatea nu este un scop în artă. Ajungi fără să vrei la simplitate, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.

– În fiecare lucru există un scop sau un gând. Pentru a ajunge la el trebuie să uiţi de tine însuţi. Câtă vreme obiectele nu sunt decât în opoziţie faţă de tine, nu le vei desprinde esenţa lor adevărată. Ca să ajungi la aşa ceva, trebuie să te rupi de tine…, şi pătrunzând în obiect, acesta va începe să vorbească în locul tău.

– Către sfârşitul vieţii, broasca ţestoasă m-a făcut să-nţeleg prin semnele ce le poartă că fiinţa cea mai aproape de pământ, cea mai târâtoare şi mai umilă, chiar şi ea e în stare să pornească într-o lungă călătorie care s-o ducă departe… Pe pământ, broasca ţestoasă greoaie şi târâtoare trage spre adâncurile negre ale Satanei. Dar când ridică capul, caută şi află cărările lui D-zeu.

– Rădăcinile care te leagă de un pământ anume, inevitabil te leagă şi de un anume meridian ceresc.

– În toate lucrurile există un scop. Pentru a ajunge acolo trebuie să te eliberezi de tine însuţi.

– Teoriile sunt eşantioane fără valoare. Numai acţiunea contează.

– Mă cheamă viaţa cu minunile ei. Totul în mine îmi poruncea, mă împingea să meşteresc mai departe, să lucrez cu sârg. Aveam nevoie să muncesc aşa cum ai nevoie să respiri. Voiam să fiu fericit, s-ajung să cânt ca păsările.

– Creează ca un zeu! – legând pământul cu cerul

Porunceşte ca un rege! – deschideri, drumuri noi

Munceşte ca un rob! – pentru pâinea noastră de fiecare zi.

– Visul este totdeauna întors spre viitor.

– Cu cât vrei să zideşti mai înalt, cu atât mai adânc trebuie să sapi temeliile.

– Sunt anumite forme şi materiale din care, odată supuse pasiunii, bucuriei, avântului vizionar aflat în noi, ţâşneşte o forţă în stare să ridice, să răstoarne lumea…

– La prima vedere, s-ar părea că meşterim doar jucării pentru oameni mari. O masă, un ou, o coloană care nu poartă nimic în vârf, la ce folosesc oare? … Numai că noi avem cam acelaşi rost ca viermele de mătase. Ţesem ne-ntrerupt gingaşa gogoaşă pentru a apăra şi adăposti visul omenirii. Până când, într-o bună zi, minunea se întâmplă!… Un fluture îşi ia zborul, frumos cum e frumoasă o floare sau o rază de soare.

– Să nu uiţi: noi lucrăm cu timpul, cu creierul, cu sudoarea noastră – şi din această materie ţâşneşte spiritul. Metamorfoza, schimbarea la faţă a omenirii – zborul nostru într-o altă sferă – aici ne este rostul.

– Când zămisleşti o operă de artă, ea îţi cere o deplină dăruire, o deplină uitare de sine. Trebuie să ştii să te desprinzi de tine, să-ţi insufli eul tău în operă. Abia atunci va începe ea să vorbească în locul tău…Sufletul nu-i o abstracţie! Părinţii dau copiilor carne din carnea lor, sânge din sângele lor. Astfel se transmit sufletele din tată-n fiu până-n adâncul devenirii… Aşa fac şi artiştii care, odată cu opera lor, îşi dau sufletul viitorimii. Aşa face eroul care cu încetul şi cu ajutorul legendelor se preface în semizeu. Aşa a făcut Prometeu când s-a jertfit pe sine în schimbul focului ce l-a furat pentru oameni.

– Ce rămâne în viaţă după ce nu mai eşti. Mai cu seamă amintirea ochilor, a privirilor prin care ţi-ai împărtăşit dragostea de oameni şi de lume. Profilurile acestea reprezintă contopirea prin dragoste între bărbat şi femeie.

– Existenţa însăşi e plină de atâtea minuni. Florile, copacii, frunzele! Ce minune e să trăieşti! Sentimentul acesta de plenitudine, de bucurie, întregeşte pe om. Este sentimentul de graţie pe care ţi-l dă şi iubirea. Oamenii însă nu-l simt întotdeauna.

– Viaţa se împarte în două. Atâta vreme cât mai creşti – iubeşte. E starea atotprimitoare ce te face să fii bărbat sau femeie întreagă. Însă de cum îţi pui în gând să faci operă, să creezi adică, fie copii, fie unelte, fie artă, începe drama renunţărilor. Ca fiecare operă ce se desprinde de tine să fie desăvârşită, se cere o jertfă.

– Frumosul este echitatea absolută.

– Când materia şi spiritul se contopesc, ţâşnesc fiinţe noi. E legea trudei noastre. Truda înseamnă o trecere, un zbor în adevărata realitate, un zbor în viitor. Munca nu se mărgineşte niciodată la realizarea trecutului sau a prezentului, ci este întotdeauna o deschidere spre ce va fi.

– Eu, ca simplu cioban de pietre, nu am făcut altceva decât să se audă duhul stâncilor şi să arăt o cale deschisă omenirii, o poartă spre principiul creator, spre frumosul absolut, spre legea care cârmuieşte universul. Şi oamenii, de întâlnesc mioarele mele de piatră, îşi vor afla drumul spre trecerile mereu deschise… fie de nuntă pe astă lume, fie de nuntă cu stelele, pe celălalt tărâm.

– Lucrează ca şi cum respiri, ca şi cum ai lucra pentru tine.

– Multe minuni abia şoptite se petrec în jurul nostru. Totul e să ştii să le vezi, căci omul e îndemnat de griji să nu mai privească, aşa cum trebuie privite, lucrurile care de când lumea îl înconjoară…

– A vedea în depărtare este ceva, dar a ajunge acolo este cu totul altceva.

– Arta nu înseamnă a zbura din realitate, ci a te ridica prin zbor în realitatea adevărată, în singura realitate valabilă.

– Când uiţi de tine într-o muncă creatoare şi nu te mai gândeşti la altceva decât la opera ta, tu însuţi aprinzi scânteia vieţii şi a spiritului în materia pe care ai silit-o să te asculte.

– Numai dacă te sacrifici pe tine însuţi, opera ta se eliberează şi îşi ia zborul, însufleţită de spiritul ce-i numai al ei – un suflet din sufletul tău.

– Pentru ca opera lui să se înalţe fără piedici în şirul tainic al lucrurilor fiinţând în univers, omului îi stă bine să fie cât mai modest cu putinţă…

– Trebuie să urci foarte sus pentru a vedea departe.

– Însemnătate nu au vorbele, ci munca îndeplinită.

– Ori de câte ori mă apuc de lucru, am sentimentul că un absolut se exprimă prin mine, că nu mai contez ca persoană, că nu am nici o importanţă ca individ. Aceasta este relaţia pe care trebuie s-o aibă artistul faţă de lume.

– Toată viaţa mea am căutat esenţa zborului … Zborul! Ce fericire!

– Lumea poate fi mântuită prin artă. Artistul face jocuri, în fond, pentru oameni mari.

– Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie e ţinta ei. Dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă…

– Ceea ce într-adevăr are rost în artă, este bucuria. N-ai nevoie neapărat să-nţelegi. Te face fericit ce vezi? Asta-i totul.

– Să pui în operă foc divin înseamnă să te contopeşti cu ea, să te aprinzi tu însuţi înlăuntrul ei.

– Între tine şi firea toată se încinge o luptă fără cruţare. Trebuie să-ţi pui în joc trupul, viaţa. Atunci opera ta se preface în flăcări şi bucurie.

– Marile mişcări care deslănţuiesc revoluţiile spiritului pornesc din visele şi vedeniile unui cioban de prin dealuri, pentru care pământul nu este un ogor de exploatat, ci o mamă dătătoare de viaţă.

O părere la “Citate spuse de Brâncuși și culese din cartea De vorbă cu Brâncuşi – Tretie Paleolog. Antologie, de Adi Popescu

  1. Suflete de trei parale

    Ultima scară spre cer întâlnită de mine era cea a unui coleg de școală generală mai mare.
    Sora lui mi-a fost a doua iubire platonică, după Stela – și șefă de clasă.
    Tatăl lor a murit în clasa a șasea. Răcise, venind de la țară. Cu geamul lui deschis, al șoferului, de la Dacia 1100, în ziua toridă de vară .
    Mormântul lui a avut deasupra pământ. Și o carte de piatră deschisă la căpătâi.
    în care scria : Nobil tată și medic, care ai ajut grijă de atâtea suflete și trupuri recunoscătoare…
    Deasupra pământului lui, au crescut – și s-au îngrijit flori. Pe pământ.

    Nu demult, a murit fiul lui. Adormise de atâta trezit. la volan. Venind din vacanță. La neodihna cea mare.
    Peste el, așezatu-s-a o placă mare din cel mai accesibil – frumos și curat – la-mbrăcare – granit.
    Sus, soția an de naștere nici nu și-a pus – de cât nici n-ar fi vrut – să îl vadă apus, din nenaștere-i.
    Anul morții – 20 – și atât. … De cât viața, după moartea perechii – e frumos, de urât.

    Și-ntre cele două morminte – tatăl – fiul – e-o scară. Cu trepte.
    Jos, flori.
    Sus, bucata mare de piatră, deasupra. întinsă. O lespede.
    Să puteți să călcați – fără grijă – pe nervi, cei mai buni muritori.

    Restul – veți spune – sunt metafore. E Brâncuși.
    Eminescu. Și alții…
    Sunt Înalții, enorm, Luminații, magnificii, sunt Eroii !…

    … sunt – totuși –
    bătăi doar în nervi, și răceli, rătăciri,
    furturi mari,
    răzbunări,
    și minciuni,

    .. sunt – totuși –
    bătăi doar în nervi, și răceli, rătăciri,
    furturi mari,
    răzbunări,
    și minciuni,
    tâlhării,
    lăcomii,
    și prostii,
    și
    o lume ce-și vinde
    din suflet,
    talanții.

    26 septembrie 2017

Lasă un răspuns