Ce se întâmpla pe la anul 1500, de Liviu Florian Jianu

images
la 1500, 4 milioane de strămoși, de prin țară
erau pe afară.
demonstrau pentru un trai mai bun
decât națiunile
în care poposiseră –
și nu li se dădea

pentru că nu aveau nici ei
cei de acolo
unde să plece
pentru o pâine mai multă, și proaspătă.

tot la 1500,
vreo 3-4 milioane de strămoși
erau șomeri
demult –
munceau
care
pe unde
prin peisajele lui Vincent Van-Gogh –
Și nu aveau,
nu,
nu aveau deloc ureche muzicală –
nici măcar
Oda Bucuriei
nu aveau o ureche tăiată
măcar,
să audă –
pentru că strămoșii aceștia ai noștri
desculți,
în saboți
aveau pielea prea udă
de un fel de răceală
căpătată din muncă –
n-aveau timp să admire
multiculturalismele
cu toate terorile
lor
venite
din toate scufiile
subpământene…
să semene
toate arderile
peste primăvară, cu primăvară…
și atâtea cataclisme
peste catrene.
tot la 1500
nu se întâmpla nimic.
doar strămoșii noștri
se trăgeau singuri în țeapă.
așa
de plictiseală.
ce să mai inventăm noi
pe lumea asta
pe care tot nu e rost
să ne deșpteptăm odată
de atâta pace
planetară?…
se întrebau ei –
și mai ascuțeau
câte un par
pe care
urcau
și se uitau acolo
ca o sperietoare
doar,
doar,
să nu le mănânce
vreo rozătoare
cea mai mare avuție
din patrie…

2 păreri la “Ce se întâmpla pe la anul 1500, de Liviu Florian Jianu

  1. Pelerinaj la Snagov

    Și din mormântul tău
    Adie ceva
    În nările mele, Poete.
    Proaspăt
    Înviorare
    Răcoare
    În pieptul
    Deschis

    Eu
    Ți-am jucat
    Urmele
    Tale
    De ceară

    – și iată
    – că ceara
    – umple nările
    – mele

    Eu
    Niciodată
    Nu ți-am atins
    Înălțimea

    Imposibilă
    De urcare
    În țeapă.

    Poate
    De o parte
    Și de alta
    De lespede

    Stau
    De vorbă
    Cu limbă
    De clopote

    Două mănăstiri.

    Una,
    În ape,
    Alta,
    Ridicând
    Din ele

    Vii,
    Altele,

    Mai cumplite
    Decât iubirea
    Libertății tale

    De-a fi.

    6 iulie 2016

  2. Emanciparea nudităţii seculare

    – Deopotrivă, suntem goi ( spune un. ..golan cam hâtru ) ;
    Dar, vă rog, să luaţi aminte,
    Noi – cu miez – fără veşminte,
    Voi – secaţi – pe dinăuntru!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns