Ce-i pasă timpului, de Katerina Iulia Anghel

Ce-i pasă timpului

Ne-am iubit în cea mai scurtă zi

Ca şi când am fi vrut să amplificăm timpul

Am spart clepsidra care ne ţinea captivi

implorând secundele să încremenească

Şi ne-am iubit cu disperarea

Care ne pândea trupurile.

Ne-am iubit tandru,

Sorbindu-ne sărutările

Lacomi de aroma gurilor…

Ce-i pasă timpului?

Te-am iubit printre lacrimi,

Hidrantul cu care

Inconştientă

Credeam că o să înăbuş incandescenţa

Cu care erupe iubirea.

Nu ne pasă de timp!

Ştiu că-mi vei fi

Şi că-ţi voi fi

Dincolo de el,

Suflet .

Lasă un răspuns