Viața de rezervă. Recenzie*, de Dan Ionescu

Recenzie* apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2018

Pentru poetul Ion Cristofor, modalitatea principală de a învăța să treacă peste greutăți a reprezentat-o școala: „Din pierdere în pierdere / Am mers cu ghiozdanul plin de pietre / La școala cea dură a vieții” (Până la ultima stea, p. 5); până și încercarea de a scăpa de motivele diverse ale plânsului nu l-a împins decât până la „Insula Durerii”. Clipele de fericire i-au fost aduse de dragoste, mult mai târziu. Numai armonia traiului cu femeia a configurat o direcție în viață: „împreună am mers / Ca pe un nou continent / Din îndoială în îndoială / Din lacrimă și din suspin / Până la steaua bucuriei / Ivită din senin” (p. 5). Acest poem, care deschide volumul în ediție bilingvă, spaniolă – română, Vida de reserva / Viața de rezervă (Ed. Napoca Star, 2018), traducerea în spaniolă aparținând lui Pere Besso, ilustrează maxima latinească: per aspera, ad astra. Până la momentul cunoașterii adevăratei iubiri, singurul peisaj remarcat de poetul, aflat sub imperiul de suferință al vieții, a fost teluric. În Odă în metru antic, Mihai Eminescu, dimpotrivă, a proslăvit „steaua singurătății”, la a cărei contemplare a ajuns datorită impresiilor de nemurire, insuflate de vârstă.

Continuă să citești

O dragoste expusă liric. Recenzie*, de Dan Ionescu

*Recenzie apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 5 / 2018

Regula timidității, deprinsă în conviețuire, înseamnă, în viziunea poetului Andrei Novac, o importare în mediul casnic a unei acțiuni, precum prinderea unor insecte, dar fiindcă acestea nu mișună în casă, eul poetic descrie activități similare, de salvare a sunetelor, direct „pe geam, / ca într-un insectar” (regula timidității, p. 5). Impresia este a unui prizonierat domestic, a unei stări asumate, iar pentru a nu pierde contactul cu lumea exterioară, poetul sau altcineva în aceeași ipostază imită, la altă scară, fapte pe care le-ar împlini afară, după cum Iona, personajul lui Marin Sorescu, își întreține iluzia pescuitului eficient, aruncând nade în acvariul luat de acasă, pe țărm. Iluzia este mijlocul prin care se poate face față diverselor contexte, inclusiv singurătății, după ce, în prealabil, preocuparea principală a unui eu meditativ a fost aceea de a supraveghea mișcările iubitei: „când se face lumină, în fiecare dimineață, / te ridici în picioare, faci câțiva pași, / te uiți pe fereastră” (p. 5). Singura mângâiere, într-o despărțire, temporară sau nu, rămâne capturarea, sub forma unor ecouri, a vorbelor care s-au tot spus între îndrăgostiți.

Continuă să citești

Pânda freamătului, de Melania Rusu Caragioiu

Note de lector de Melania Rusu Caragioiu la cartea ,,SPOVEDANIA UNEI PANTERE” , autoare DANIELa GIFU

O autoare, un dar al divinului exprimat în litera românească, o afirmare a feminității calde, apropiată sufletelor noastre, ridicând, balansând, arta poeziei la nivelul concurenței acerbilor concurenți scriitori bărbați-poeți.

Continuă să citești

Culori și ritmuri Sud-Americane. Recenzie, de Elena Buică

Stăpânită din totdeauna de plăcerea scrisului, Milena Munteanu a hotărât abia în ultimii ani să scoată la lumina tiparului câte ceva din prea plinul sertarelor, la care să adauge scânteieri de gânduri  recente.

Lectura acestor scrieri conferă o aleasă bucurie prin darul de a creea o stare de bine. E o proză tonică, ce ne dă  forța și dinamismul necesar să depășim angoasele vieții. Te cucerește scrisul curgător și armonios, încât te face să crezi că a fost așternut cu mare ușurință. Nu transpare nimic din acea eternă căutare pentru a găsi  “cuvântul ce exprimă adevărul”. Nu se întrevede nimic din efortul de a atinge bolta înaltă a unui gând din timpul elaborării. Cititorul remarcă  disponibilitatea autoarei de a recreea realitatea, atenția deosebită  pe care o acordă adevărului și autenticității  și arta cu care însotește  percepția cu o bună observație.  Se vede că în scrierile sale, puterea purificatoare a scrisului a avut o autoclarificare lăuntrică. 

Continuă să citești

Ultima carte a lui Jean Băileșteanu (1951 – 2018). Cronică*, de Dan Ionescu

 

 *Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 4 / 2018

            Viața ca o… paradă Jurnal de scriitor sub dictatură – ediție completă în cinci volume, roman memorialistic (Editura Autograf MJM, Craiova, 2017), de Jean Băileșteanu este un best-seller în sensul cel mai profund, elaborat de-a lungul a patru ani. Titlul, care poate fi interpretat ca o parafrazare a cărții lui Marin Preda, trimite la conceptul shakespearian, preluat și de Eminescu, lumea ca teatru, observată, dintr-un colț stând în sine, de către scriitor. În cazul lui Marin Preda, denumirea făcea aluzie la existența unor personaje dornice să ia viața în piept, să se arunce asupra ei, ca asupra unei prăzi.

Continuă să citești

Dan Ionescu: Poetul, între astral și teluric*. Recenzie de carte

Poetul, între astral și teluric*

Recenzie apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 4 / 2018

Cronica stelelor, de Ion Cristofor, după cum relevă și titlul, surprinde cosmosul din perspectiva unui spirit care așteaptă să i se confirme, în incursiune, destule cunoștințe, dintre cele acumulate în școală. Ipostaza de cronicar, dedusă din extensiunea semantică a lexemului „cronica”, presupune familiaritate cu decorul astral. Ideea ascensiunii i-a fost inspirată poetului încă din copilăriei, de către păsări. În primul text, „pasărea neagră”, deși un simbol funerar în general, instituit astfel în lirica modernă, de către E. A. Poe, devine un atribut al legăturii dintre pământ și firmament; sunt prezente amănunte biografice, pentru a se configura un peisaj teluric, de la care începe expediția meditativă: „Ziua se pregătește să plece / Un bătrân aruncă cu piatra / După o pasăre neagră. // Un contrabas răgușit, două fetițe și un flaut cântă în piața publică” (Pasărea neagră, p. 7). Când are loc interferența abstractului cu materialul: „Un cârd de rațe sălbatice / Mută melancolia anotimpului de la un nor la altul” (p. 7), vorbele mele de dragoste și cele ale femeii” (Toamna, sărutul tău, p. 8) apar ca niște marcaje spațiale, între care se manifestă suficientă realitate: „prietenii benchetuiesc”, păsările pleacă în țările calde, iar „un copil îndărătnic ascultă cometa” (p. 8); în ciuda acestor amănunte, vorbele dintre îndrăgostiți rezistă neimpregnate, ceea ce atestă autenticitatea relației.

Continuă să citești

Dorian OBREJA: Personajul care nu pleacă, nu tace. Rezistă,  rămâne şi face…

Personajul care nu pleacă, nu tace. Rezistă,  rămâne şi face…

 

de Dorian OBREJA

 

Deplângeam, într-unul din editorialele recente, ceea ce nu poate fi calificat decât o depopulare a ţării noastre. Circa 4.000.000 de români au fost forţaţi să plece „afară”, în căutarea unei vieţi la standardele celorlalţi cetăţeni din UE; peste 35 la sută aparţin vârstei şi populaţiei active.

Continuă să citești

Jean Băileșteanu: O paradă a moravurilor*. Recenzie, de Dan Ionescu

O paradă a moravurilor*

                        de Dan Ionescu

 *Recenzie apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 3 / 2018

 

 

            Viața ca o… paradă Jurnal de scriitor sub dictatură – ediție completă în cinci volume, roman memorialistic (Editura Autograf MJM, Craiova, 2017), de Jean Băileșteanu este un roman memorialistic, elaborat de-a lungul a patru ani. Titlul, care poate fi interpretat ca o parafrazare a cărții lui Marin Preda, trimite la conceptul shakespearian, preluat și de Eminescu, lumea ca teatru, observată, dintr-un colț stând în sine, de către scriitor. În cazul lui Marin Preda, denumirea făcea aluzie la existența unor personaje dornice să ia viața în piept, să se arunce asupra ei, ca asupra unei prăzi.

Continuă să citești

Povestiri cu tâlc. Cronică* de carte, de Dan Ionescu

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 1 / 2018

Cel mai recent volum, semnat de Florentin Popescu, e alcătuit din șaptesprezece Povestiri din Anul Cocoșului de Foc (Ed. ANTIM IVIREANUL, Râmnicu Vâlcea, 2017). Potrivit zodiacului chinezesc, un astfel de an este „al energiilor puternice și al momentelor rare”, iar narațiile reflectă mai multe evenimente ieșite din comun. Ceea ce depășește rutina sau orizontul de așteptare al cititorului reprezintă notele de pamflet la care autorul recurge pentru a oferi în substrat și o lecție de viață.

Continuă să citești