Casa de productie TVR si Premiile Gopo luni 30 martie 2015 – TVR 2

București, 29 martie 2015

 

Casa de Producție sărbătorește industria filmului din România, alături de Gala Premiilor Gopo

În direct, la TVR 2, luni 30 martie, ora 19 :10

 

Luni 30 martie, locul consacrat teatrului TV pe TVR 2 este luat de transmisiunea în direct a sărbătorii industriei filmului românesc – Gala Premiilor Gopo. Evenimentul are loc la Teatrul Național București și va fi difuzat în direct pe TVR2 și Radio România Cultural. Casa de Producție TVR inițiatiază și susține proiecte cinematografice, atât în domeniul filmului documentar, cât și în cel al filmului de ficțiune.

Casa de Producție și-a obișnuit telespectatorii cu seara de teatru TV, difuzată în fiecare luni, la TVR 2. În mod cu totul excepțional, luni, 30 martie, locul teatrului este luat de evenimentul care omagiază și recunoaște activitatea profesioniștilor industriei de film din România. Ca partener cu un interes constant în co-producții de filme documentare sau de ficțiune, precum și co-finanțator al acestora, Casa de producție TVR susține concret și activ cinematografia română și pe profesioniștii săi, implicându-se anual în mai mult de 15 proiecte de lung-metraj.

 

Casa de producție a TVR se alătură industriei de film care îi acordă, în seara de luni, actriței Coca Bloos, în cadrul Galei Premiilor Gopo, Premiul pentru Întreaga Carieră. Coca Bloos a colaborat cu TVR în roluri diverse, dovedindu-se, în teatru ca și în film, o actriță de o versatilitate și amplitudine repertorială rară. Recent, Casa de producție a propus spre difuzare pe TVR2, în cadrul anului dedicat omagierii aniversării dramaturgului A. P. Cehov (de la a cărui naștere în 29 ianuarie 1860 se împlinesc 155 de ani), spectacolul „Unchiul Vanea” în regia lui Yuri Kordonsky, unde Coca Bloos interpretează rolul MARIEI VASILIEVNA VOINIŢKAIA, mama primei soţii a profesorului. Iar săptămâna viitoare, seara de teatru din 6 aprilie, va prezenta spectacolul „Danaidele”, după Eschil, în regia lui Silviu Purcărete. În „Danaidele”, Coca Bloos joacă în travesti rolul Regelui Danaos, tatăl celor 50 de fecioare sortite măritișului forțat. Spectacolul lui Silviu Purcărete a cucerit întreaga lume, culegând multiple trofee internaționale și participări festivaliere : Premiul Criticii, Festivalul de la Dublin (1996), Museum Quartier, în cadrul Festivalului vienez de Teatru (Austria), si Festivalul Lincoln Center (SUA).

 

Gala Premiilor Gopo este preluată online pe www.premiilegopo.ro şi www.tvrplus.ro

Lasă un răspuns