Cântecul Scărarului, de Liviu Florian Jianu

imagesCântecul Scărarului

Copii, cu tăticuțul și mămica,

Ieșiți și voi, voioși, cu lopățica,

Și-n timp ce ei v-admiră: – Ce plămadă!

Voi să clădiți castele de zăpadă!

Voi știți câte povești, și ce bunici,

Și-au pus speranța-n joaca celor mici?

Cum fără voi, și tinerii, din șei,

Își frâng – tot viitorul – pe polei?

 

Și cum întreaga lumii conștiință,

Din cea mai dulce viță și alviță –

Să scape de-al înghețului puroi –

Și-a pus – nădejdea toată – doar în voi?

 

Să nu cumva să adormiți vreodată!

Fiți pregătiți – căci iată – țara, roată,

Mămici, tătici, cu tineri, cu bunici,

Vor  să le faceți TOTUL –  VOI,  aici!

 

Căci – fără lopățici – vin ei, roboții –

Și or să strige – hoții – la noi, hoții –

Adică – tocmai cei din sănioară

Ce v-au crescut – cu munca lor – din țară –

 

Prea ocrotiți – de-nghețurile toate –

De toți nămeții lor – acum, pe roate –

De o beție de globalitate

În hamuri strânse-n chingi – din străinatate –

 

Copii, și tăticuțul, și mămica,

Cât veți avea – pe lângă voi – -în vână,

Să vă mai țină – clipele – de mână –

Nu o să duceți grijă – de nimica –

 

De-abia când prin zăpezi, și printre boi,

Când locul lor, de azi, îl veți lua voi,

Mirați – de-atâta lipsă de zăpadă –

Veți întreba: De ce-i murdar, pe stradă?

Lasă un răspuns