Bunul prieten al sonetului

Bunul prieten al sonetului

                                   de Dan Ionescu

 

 

În topul târgului librorum Gaudeamus din 2010 de la Craiova, cartea Sonetele lui Shakespeare, apărută la editura Scrisul Românesc, a fost lansată în prezenţa autorilor, veniţi special din Londra: Paul Edmondson este Şef al Departamentului Educaţie din cadrul Shakespeare Birthplace Trust, iar Stanley Wells este Editor General al ediţiilor Oxford Shakespeare şi Preşedinte al Shakespeare Birthplace Trust. Cartea beneficiază de o prezentare succintă a profesorului Florea Firan, editorul în limba română.

Traducerea din engleză în română aparţine Iolandei Mănescu şi lui Aloisia Şorop.

Semnând o Prefaţă elocventă, autorii distribuie informaţia, destul de consistentă, de care dispun, în capitole speciale, care permit lectorilor parcurgerea în alternanţă, a câmpurilor biografic şi livresc: Publicarea timpurie a Sonetelor, Istoria sonetului şi apariţia sa ca specie literară, Sonetele şi viaţa lui Shakespeare, Arta Sonetelor lui Shakespeare, Preocupări ale Sonetelor lui Shakespeare, Sonetele ca teatru, Locul „Jeluirii îndrăgostitei“, Publicarea ulterioară a Sonetelor, Reputaţia critică a Sonetelor, Sonetele şi scriitorii de mai târziu, Sonetele în spectacol. Cartea, în finalul căreia Notele aduc veritabile completări, are două părţi.   

Paul Edmondson şi Stanley Wells descriu fiecare manuscris în parte, cu toate notele metaliterare, valoroase astăzi prin caracteristica socială pe care o sugerează.

Comunicarea asupra istoriei sonetelor shakespeariene, care au avut o soartă comună poemelor în perioadă: circulaţie în manuscris la nivelul amicilor, este clară şi verificată în mod întemeiat.

Tabelele prezentate probează ingeniozitatea metodei de cercetare. Într-un prim tabel, se realizează gruparea sonetelor după gen: destinatari masculini şi feminini. Sunt identificate textele care ar putea implica destinatarul, masculin sau feminin, fie datorită contextului, fie subiectului. Se face menţiunea că „teoretic, toate celelalte poeme din culegere, cele care nu sunt listate individual în Tabelul 1, ar fi putut fi adresate fie unui bărbat, fie unei femei sau s-ar fi putut referi fie la un bărbat, fie la o femeie. Unele dintre cele mai intense poeme de dragoste, cum ar fi Sonetele 27, 43 şi 61, ar putea fi adresate, dacă sunt judecate separat, fie unui bărbat, fie unei femei“.

Al doilea tabel conţine grupaje de sonete. Inedite sunt motivele corelaţiei, un cuvânt cheie, o temă. Între sonetele 1-17, legătura o asigură sintagma „persuasiune de a procrea“; între 23 şi 24, cuvântul „privire“; între 27 şi 28, „insomnie“; între 106, 107, 108 şi 109, ecourile asupra scrisului, păcii şi timpului. În sonetele 153 şi 154, apar aluzii clasice, Cupidon, traduceri, în 134, 135 şi 136, prenumele abreviat „Will“, iar în poemele 55-60, experienţe diverse referitoare la timp, Shakespeare fiind îndrăgostit. Contradicţia dintre constanţă şi falsitate se regăseşte în sonetele 109 şi 110.

Semiotica sonetelor este interpretată exhaustiv, până şi parantezele goale după cele douăsprezece versuri ale Sonetului 126: „În ediţia in quarto din 1609, două perechi de paranteze la sfârşit, cu spaţii goale de mărimea unui vers, scot în evidenţă în mod paradoxal lipsa versurilor 13 şi 14, sugerând probabil că au fost şterse de Vreme aducând „Chiar amânat sorocul“ ei“.

Interesantă este, în al treilea capitol, Sonetele şi viaţa lui Shakespeare, decriptarea pronumelui personal simplu „eu“. Presupunerea cea mai des întâlnită este că prezenta marcă a eului liric face referire la doar patru participanţi: „poetul însuşi, un tânăr aflat în centrul primelor 126 de poeme, o femeie brună sau întunecată cu care se ocupă restul poemelor, alt poet la care se face aluzie cu mai multă sau mai puţină claritate în Sonetele 78-80 şi 82-86 şi care era rivalul autorului“.

Subtilităţi diverse beneficiază de explicaţii judicioase, suficient de atractive. Autoportretul: „Tu-n mine vezi un anotimp în care / Foi galbene mai spânzură, puţine / Pe ramuri ce se scutură-n răcoare“ are motiv de iniţiere fie în imaginaţie, fiindcă la data scrierii sonetului 73, Shakespeare avea doar 45 de ani, fie în comanda pe care a primit-o de la un patron care încerca să convingă un tânăr bărbat, fiul lui / ei, să se căsătorească. Este posibil de asemenea, ca sonetul să fi fost scris în numele altcuiva. Ipostaza ca William Shakespeare să fi exprimat o frământare sufletească sub imperiul unei probleme străine lui, dar cu miezul presupus de propria-i participare, confirmă deducţie şi capacitate de mare disimulaţie.

La textul propriu-zis al oricărui sonet avut în vedere, se prezintă în diacronie, observaţiile critice optime. Versurile sunt descifrate în legătură cu un moment biografic anume, care probabil a devenit cauză şi temă ale scrierii.

Marile teme şi motive sunt prinse în capitolul Preocupări ale Sonetelor: timpul, dorinţa, natura, frumuseţea brună.

Există multe înregistrări audio ale sonetelor lui Shakespeare, fie pentru a fi cumpărate, fie pentru a fi consultate în arhivele bibliotecilor. Înregistrări de marcă o includ pe Edith Evans citindu-şi propria colecţie, şi o echipă formată din Brian Dennehy, Al Pacino, Natasha Richardson, Patrick Stewart, Katleen Turner şi alţii. Sonetele au fost adaptate de multe ori şi sub multe forme pentru producţiile teatrale: Sweet Sessions, The Angelic Conversation etc. Asemenea informaţii se regăsesc în capitolul final, Sonetele în spectacol.   

Colin Burrow se referă la Sonete ca la o contopire de voci: „Sonetele lui Shakespeare folosesc metode de repetare şi aproximare care sunt centrale pentru seria de sonete în obţinerea unui efect puternic. Este ca şi cum culegerea pare să aibă resurse interioare şi să fie alcătuită din lecturi şi reluări de lecturi ale propriilor poezii“.

 

Lasă un răspuns