Bogdan Jugănaru: O seară memorabilă

IMG_1907

 

 

 

 

Bogdan Jugănaru: O seară memorabilă

Uneori, la sfârşitul lunii martie, miercurea poate fi o zi minunată de primăvară. Cea la care ne vom referi în continuare nu era deloc aşa, climatologic vorbind. Semăna mai degrabă cu una de toamnă târzie, cu vânt puternic, ploaie nesfârşită şi rece, iar aerul avea ceva nefiresc. Era a cincea zi dintr-o săptămână ploioasă, a cărei umiditate crescută îmi crea o stare de disconfort.

Mă aflam la biroul meu de la Biblioteca Academiei – unde lucrez – şi mă gândeam foarte serios să declin, din cauza vremii, o invitaţie pe care istoricul Filip-Lucian Iorga mi-o făcuse cu ceva timp înainte, la un eveniment editorial.

Cartea ce avea să fie lansată la Librăria „Cărtureşti” reprezintă primul volum, denumit Egiptul, din seria care se intitulează Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi – Jurnalul de călătorie al Principelui Carol, ce l-a avut ca autor pe generalul C. Găvănescul.

Este vorba despre o reeditare a memorialului de călătorie al lui Carol al II-lea, care apare în cadrul colecţiei „Istorie cu blazon”, îngrijită de istoricul Filip-Lucian Iorga, la Editura Corint.

Foto 1

Foto 2

Foto 3

Foto 4B

Foto 4BFoto 4

Tocmai avusesem ocazia să particip, cu o săptămână în urmă, la o conferinţă despre gastronomia, dar mai ales obiceiurile de altădată privitoare la masă, pe marginea cărţii  Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moşilor, din aceeaşi colecţie a Editurii Corint.

Atunci fusesem fascinat de informaţia bine ambalată într-o prezentare profesionistă şi caldă a autorilor lucrării: Dr. Ana Iorga şi Dr. Filip-Lucian Iorga.

Prin urmare, nici prin cap nu-mi trecea să lipsesc de la un moment asemănător, însă afară vântul se încăpăţâna să bată cu putere, ploaia nu dădea nici ea vreun semn de înţelegere pentru preocupările mele culturale, iar oboseala punea uşor stăpânire pe mine.

Mai aveam câteva ore până la eveniment! Trebuia să mă decid.

În aparenţă, poate părea mult, dar orele s-au scurs fulgerător şi iată-mă în plină stradă, seara, cu aparatul foto într-un rucsac de mici dimensiuni, grăbindu-mi paşii printre stropii ce cădeau necontenit. Hotărârea fusese luată!

Odată ajuns la sediul din strada Pictor Arthur Verona al celebrei librării „Cărtureşti”, am remarcat imediat contrastul puternic dintre frigul de afară şi căldura îmbietoare a unei ceainării încărcate de cultura pe care o degajă obiectul muncii, cartea.

Deja mi-era limpede că aveam să mă bucur de o seară minunată, în contrast cu vremea, cu vremurile!

Sala mică a ceainăriei de la parter – unde avea să se întâmple totul – era ticsită de lume bună pe care o puteai identifica uşor, „după vorbă, după port”.

Foto 5

Foto 6

Am putut revedea câteva cunoştinţe: Maria Mihail, o distinsă doamnă ce îmi aduce aminte de personajul de film hollywoodian „Jessica Fletcher”, alături de care este de fiecare dată o încântare să te întreţii fie şi câteva minute, domnul  Silviu Borşuc, un talentat fotograf, tăcut, dar atent la detalii, presă scrisă şi audio-vizuală

Foto 7

 

Foto 8

Foto 9

Foto 10

din categoria căreia am remarcat o echipă de filmare a TVR, de la emisiunea „Ora Regelui”.

Foto 11

După ce am avut ocazia – în iureşul creat de pregătirea evenimentului – să-mi semnalez prezenţa domnişoarei Diana Bogdan, reprezentantă a Editurii Corint (organizatorii întregii manifestări de la „Cărtureşti”), mi-am făcut loc prin mulţime, reuşind să mă instalez într-un spaţiu central care să-mi confere o poziţie perfectă pentru instantaneele fotografice pe care intenţionam să le realizez.

Foto 12

La eveniment erau aşteptaţi: ASR Principele Radu al României, Ana-Maria Caia, realizator RFI România şi redactor-şef la revista Şapte seri, alături de cei doi autori ai ediţiei revăzute, Col. (r) Eugen Pelin, care a scris prefaţa cărţii, şi istoricul Filip Iorga, coordonatorul colecţiei „Istorie cu blazon”.

Foto 13

Evenimentul a fost deschis de amfitrioana serii, doamna Ana Antonescu,

Foto 14

Foto 14B

redactor-şef al Editurii Corint, care ne-a introdus în subiectul cărţii, iar apoi, apelând la o formulă elegantă, a direcţionat microfonul către ASR Principele Radu,


Foto 15

 

care a ţinut o alocuţiune amplă, emoţionantă prin conţinut şi bine susţinută prin date exacte, documentate istoric, pe care le-a prezentat cu rafinament şi dezinvoltură.

Foto 16

În cuvântul său, Principele a plasat lansarea cărţii menţionate în contextul împlinirii a 150 de ani de existenţă a Casei Regale a României, elogiind calităţile poporului român şi, în egală măsură, mentalitatea avansată care i-a călăuzit pe Regele Carol I, fondatorul regalităţii româneşti, şi apoi pe Regele Ferdinand (denumit de români „Întregitorul” – n.n.), în acţiunile lor.

Principele a precizat că ediţia princeps care a stat la baza cărţii lansate astăzi a făcut parte, sub forma unei fotocopii, şi din colecţiile bibliotecii regale de la Săvârşin, încă de la înfiinţarea acesteia, în 2001.

Au fost evocate acţiunile Casei Regale în slujba interesului României, prin acţiuni diplomatice, una dintre acestea fiind şi călătoria Principelui Moştenitor Carol în jurul lumii, în anul 1920. Au fost amintite şi acţiunile în acest sens din ultimele două decenii, întreprinse de MS Regele Mihai şi de Familia Regală.

Principele a mărturisit că a dorit să fie prezent la această lansare nu atât datorită valorii literare pe care cartea o reprezintă, ci mai ales graţie îndrăznelii vizionare şi a originalităţii aproape absolute a acestui volum jubiliar.

În încheierea intervenţiei sale, Principele Radu a ţinut să-i sugereze istoricului Filip-Lucian Iorga, într-o adresare cordială, Foto 18

Foto 19

abordarea în viitor şi a subiectului călătoriei Reginei Maria în Maroc, o ţară cu puternice tradiţii musulmane, iar apoi în Turcia, unde şi azi există un muzeu dedicat Reginei Maria, înfiinţat în cinstea ei, într-o perioadă dominată de misoginismul specific acelei zone politico-geografice. Foto 20

Foto 21

Ana Antonescu, preluând sugestia invitatului său, a făcut apoi trecerea către următorul invitat, prezentându-ne tuturor celor prezenţi o doamnă cu privirea mereu luminoasă, Ana-Maria Caia, realizator al postului radio RFI România.

Foto 22

Foto 23

Foto 24

După cum avea să ne mărturisească de la început, Ana-Maria Caia este o admiratoare a literaturii de călătorie, drept pentru care invitaţia Editurii Corint la evenimentul de lansare a unei lucrări de gen părea să-i suscite interesul, o uşoară reţinere manifestându-se doar faţă de semnătura unui general, care părea să dea jurnalului o tentă cazonă sau poate o oarecare superficialitate stilistică.

Am remarcat în expunerea sa câteva consideraţii ce pot constitui elemente definitorii ale cărţii la a cărei lansare asistam: este scrisă bine, e „o carte frumoasă”, cum afirma Ana-Maria Caia, o carte care redă în mod corect şi detaliat obiectivele turistice egiptene, prezente şi azi, putându-se constitui cu eficienţă chiar într-un ghid al turistului actual, în pofida faptului că este scrisă în 1920.

Mai mult decât atât, generalul Găvănescul reuşeşte să recreeze atmosfera, iar lectura plăcută care „curge” din condeiul său fiind una captivantă, jurnalista ne-a surprins printr-o formulă retorică inversată, mărturisind că, odată începută lectura, „Găvănescul nu mă mai lasă”.

Foto 25

Citindu-l, vorbitoarea vizualizează cu „ochii minţii” turiştii de altădată, pe care delegaţia română, aflată în vizită la Sfinx, avea să-i întâlnească într-un mod inopinat. Autorul îi descrie drept „gălăgioşi”, „răsfăţaţi ca nişte copii”, îmbrăcaţi fistichiu şi, pe deasupra, „înarmaţi” cu aparate foto, asemănarea cu cei actuali, care fac „selfie”-uri şi tot soiul de alte poze digitale unor obiective turistice, în vederea postării pe reţelele de socializare, fiind izbitoare.

Intrând în profunzimea subiectului, jurnalistul din Ana-Maria Caia descoperă în Găvănescul un autor foarte atent la informaţiile înconjurătoare, meticulos şi care, fără a fi arogant, se plasează pe sine deasupra masei considerabile de turişti bezmetici, afişând o superioritate „acceptată” în contextul dat.

În ciuda unui program foarte încărcat, ce se încheia adesea în jurul orei 22.00, Găvănescul a reuşit s-o surprindă pe Ana-Maria Caia cu relatarea unor detalii extrem de interesante şi subtile în acelaşi timp, legate de hotelurile în care fuseseră cazaţi, de mesele la care fuseseră invitaţi, chiar de Opera din Cairo, ceea ce creionează un general posesor al unui spirit de observaţie accentuat, dar şi cu afinităţi culturale deosebite.

Surprinderea s-a transformat în admiraţie după ce portretul generalului începe să capete tot mai accentuate tuşe de patriotism, prin evocarea momentelor în care acesta descrie cerul şi norii Egiptului, incomparabili cu ai patriei sale. Generalul devine şi poet, atunci când este cuprins de melancolie şi ilustrează în culori pastelate acelaşi spaţiu ceresc.

La portretizarea generalului Găvănescul de către jurnalistă contribuie şi întâmplările descrise în lucrarea sa: om raţional care apreciază situaţiile înconjurătoare cu obiectivitate, atunci când deplânge situaţia precară în care se găseau ţăranii egipteni, prin comparaţie cu cei români, dar în acelaşi timp dezaprobă atitudinea bogaţilor români care nu se implică, precum aceia din Egipt, în ajutorarea săracilor şi în sprijinirea învăţământului, care la noi în ţară sunt lăsate în grija exclusivă a autorităţilor statului. Mentalitatea lui Găvănescul este subliniată în cel mai evident mod prin afirmaţia acestuia, citată de Caia, cu privire la condiţia femeii în Egipt: după ce autorul jurnalului observase portul acestora, o îmbrăcăminte lungă şi neagră, consemnase că „i se păreau ca purtând doliu pentru libertatea lor”.

Faptul descris mai sus, legat de femei, se regăseşte în statele islamice şi în prezent, fiind o dovadă a stagnării în acest spaţiu geopolitic, în plan mental, educaţional şi al civilizaţiei.

În finalul intervenţiei sale, experimentata jurnalistă ne atenţionează asupra faptului că, în ciuda subtitlului, Jurnalul de călătorie al Principelui Carol, acţiunea cărţii nu este construită în jurul personalităţii Principelui Moştenitor, ci mai degrabă Carol este prezentat în două planuri: în postura oficială de înalt demnitar, întotdeauna bine primit de oficialităţi, dar şi în ipostaze inedite de-a lungul călătoriei sale: de pildă, dormind într-un tren sau înfrigurat pe un culoar de hotel, îmbrăcat cu o geacă.

Practic, nu avem de-a face cu o cronică oficială, aşa cum ne-am aştepta, ci, mai degrabă, cu o povestire romanţată şi picantă, pe alocuri destinată să atragă un public mai larg, alături de iubitorii de istorie şi de călătorii, conchide Ana-Maria Caia.

Exprimându-şi speranţa că următorul vorbitor, în persoana Col. (r) Eugen Pelin,

Foto 27ne va relata câteva informaţii despre istoria realizării acestui volum, amfitrioana manifestării i-a dat cuvântul celui care a colectat documentaţia necesară şi a avut un rol important în aşezarea acestor documente în ceea ce avem acum editat.

Cu o carieră militară începută ca simplu soldat, care a avansat în timp până la gradul de colonel, Eugen Pelin ne dezvăluie faptul că a avut şansa de a le cunoaşte personal pe urmaşele bravului general Constantin Găvănescul, pe fiica acestuia, Ludmila, şi pe unica nepoată, Geanina.

Colonelul Pelin ne povesteşte cu har cum a reuşit să obţină un nesperat feedback, pe când realiza cunoscuta emisiune radiofonică „Ora Armatei”, după difuzarea unui interviu cu Geanina, nepoata generalului.

Foto 28

Evocarea frumoaselor tradiţii ale Armatei Regale, din ale cărei rânduri provenea şi Găvănescul – atât ca scriitor, dar şi în corpul de comandă, fiind  ofiţer de Stat Major – le-a trezit multe amintiri oamenilor, care au reacţionat printr-un număr record de telefoane adresate coordonatorului emisiunii.

Jurnalul de călătorie al Principelui Carol, subiectul cărţii aflate în discuţie, a fost conceput ca o cronică a evenimentelor petrecute de viitorul rege Carol al II-lea şi de suita sa, în timpul efectuării unui turneu internaţional, în mai multe zone de interes pentru statul român, ca o campanie de consolidare a imaginii armatei române şi a ţării, după sfârşitul Primului Război Mondial.

Găvănescul, beneficiarul unui talent literar şi al unui spirit de observaţie cu totul deosebit, avea să publice, în timpul vieţii – ne relatează jurnalistul militar Eugen Pelin –, doar cinci volume, din cele şapte realizate în manuscris, între 1923 şi 1924.

Ultimele două, denumite Japonia (partea a II-a) şi Statele Unite ale Americii, fiind – conform spuselor colonelului – închise de către autor într-un geamantan de campanie, bine păzit de fiica acestuia, alături de recuzita ofiţerului din acele timpuri: jobenul şi mănuşile albe de ceremonie. „Am considerat că este misiunea mea, poate cea mai onorantă ca ziarist militar, să public cele două volume lăsate în manuscris şi să rotunjesc astfel opera generalului”  – ne mărturiseşte cu mândrie îndreptăţită Eugen Pelin.

Colonelul Eugen Pelin ne informează asupra faptului că în perioada 2001-2003 a reuşit să ducă până la capăt „misiunea încredinţată de înaintaşul său”, Găvănescul, publicând celelalte două  volume, menţionate mai sus, împreună cu un coleg de la Academia de Înalte Studii Militare.

După finalizarea celor şapte volume, devenit un cunoscător al familiei şi al biografiei generalului, Eugen Pelin şi-a propus să publice şi o biografie a generalului, pe care-l consideră unul dintre cei mai pregătiţi ofiţeri din Armata Română de atunci, dar îl apreciază în egală măsură şi ca scriitor.

Prin urmare, jurnalistul a realizat, într-o logică firească, principala documentare chiar în familia personajului nostru, pe care completat-o cu izvoarele istorice găsite în arhivele militare.

În acest fel, Eugen Pelin a reuşit să publice, în 2015, şi biografia celui despre care afirmă că i-ar fi cerut permisiunea să-i fie părinte spiritual, dacă l-ar fi apucat în viaţă.

Când totul părea că se încheiase pe acest subiect, destinul a făcut să sune telefonul domnului Pelin. De la capătul celălalt al telefonului mobil (tehnologia avansase, nu mai era fir), o voce care s-a recomandat drept istoricul Filip-Lucian Iorga i-a propus reeditarea acestui minunat memorial de călătorie, în cadrul unei colecţii speciale, „Istorie cu blazon”, şi în versiunea integrală şi revizuită a textului. Astfel, povestea mergea mai departe.

Preluând cuvântul de la amfitrioana serii, istoricul Filip-Lucian Iorga

Foto 29

ne-a dezvăluit, în maniera sa călduroasă şi plină de trăire sufletească, o serie de elemente cu totul speciale din culisele acestei apariţii editoriale „cu blazon”, nu înainte de a mulţumi tuturor celor prezenţi pentru efortul lor de a fi de faţă, în pofida vremii neprielnice, la această lansare cu ştaif.

Filip Iorga a pornit – în expunerea sa – de la exemplul personal al celui ce intrase în contact cu această carte încă dinaintea citirii ei, prin familie, instituţia care reprezintă baza de pornire a tuturor activităţilor educative, accentuând importanţa istoriei de familie, a patriotismului local şi naţional în mintea fragedă şi inocentă a unui copil.

În această linie ideatică, istoricul Filip Iorga a evocat un episod ce defineşte mentalitatea dascălilor de altădată, foarte legaţi de ţara lor, dar şi pe aceea a bunicului său, Mircea Stănescu. Acesta îşi amintea cu plăcere, în anii târzii ai vieţii, de lecţia de muzică în care profesorul său de la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, după ce le pusese elevilor, la patefon, spre audiţie, cunoscutul vals Valurile Dunării de Iosif Ivanovici, ţinuse să le precizeze copiilor aflaţi sub puternica impresie a răscolitoarei piese faptul că această lucrare muzicală fusese intonată de garda niponă, într-o vizită oficială pe care Principele Moştenitor Carol o făcuse în Japonia, ca semn de preţuire pentru viitorul Suveran al României din acea vreme şi, implicit, pentru statul român.

Acest respect manifestat faţă de toate oficialităţile române, în timpul întâlnirilor internaţionale, se regăseşte şi în cartea la a cărei lansare asistăm, fascinându-l de această dată pe istoricul Filip-Lucian Iorga, care pare că suferă de aceeaşi „boală genetică”, tot mai rar răspândită în zilele acestea: iubirea acută de Ţară.

Personajul principal al serii, generalul Găvănescul, intră şi el în aceeaşi categorie de persoane pentru care mândria de a fi român şi identitatea naţională au reprezentat un mod de viaţă.

„Cum o naţiune poate fi reprezentată cum se cuvine” ar putea fi – în opinia istoricului – sintagma care defineşte întreaga carte.

Foto 30

Deşi statul român nu a fost reprezentat, în timpul ocolului Pământului, la cel mai înalt nivel, ci la nivel de Principe Moştenitor, onorurile acordate vizitatorilor români au fost similare cu cele ale şefilor de stat, relatează, din cartea generalului Găvănescul, Filip Iorga. Unul dintre motivele sugerate de istoric fiind relaţiile de sânge dintre Casa Regală a României şi cea a Marii Britanii, legături existente şi azi.

Portretizându-l pe Găvănescul, Iorga ni-l prezintă drept un ofiţer loial, patriot, militar cu experienţă pe frontul Primului Război Mondial, nu doar simplu curtean, ataşat puternic de valorile familiei, dar cu vederi largi.

Un episod relevant pentru „deschiderea către celălalt” a generalului este acela al vizitei la moschee, unde Găvănescul se simte la fel de în largul lui ca într-o biserică creştină.

Acest memorial de călătorie, consideră istoricul, este produsul unei educaţii deosebite, specifice sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX.

În încheierea expunerii sale, istoricul Filip Iorga ne-a prezentat, sub forma unor cuvinte-cheie, personalitatea generalului Găvănescul: loialitate, patriotism şi deschidere către celălalt.

Găvănescul a devenit, din autorul unor însemnări devenite cărţi, el însuşi personajul principal al dezbaterii noastre. În loc de concluzie, putem afirma că istoria reprezintă, în cel mai pur sens, o literatură a memoriei care ne întristează cu evenimente tragice sau ne bucură spiritul cu fapte eroice, iar uneori ne dezvăluie personalităţi care, prin simpla lor prezenţă într-un anumit context istoric, ne produc mândria că ne sunt strămoşi, că le suntem urmaşi, că suntem, la diferenţă de veacuri, conaţionali.

Foto 31 (1)

Foto 33

Foto 35

Interviurile de la finalul întâlnirii

Foto 35

Foto 36

Foto 38

şi sesiunea de autografe

Foto 39

Foto 40

Foto 41

Foto 42

au pus punct unei alte seri memorabile în compania Istoriei, prezentate cu pasiune şi pricepere, într-un mediu ospitalier cu iz englezesc, specific ceainăriei de la „Cărtureşti”.

Foto 44

Foto 45

Ploaia tot mai rece şi vântul ce sufla cu putere afară dispăruseră din centrul atenţiei celor care, părăsind locul încărcat de istorie, acopereau cu comentariile lor apreciative zona cinematografului „Patria”, aflat vis-a-vis de ceainărie, ignorând stropii care păreau că se sfiau să mai cadă zgomotos, pentru a nu deranja discuţiile ce se purtau între oamenii eleganţi şi încântaţi de eveniment.

Aşezându-mi în rucsac aparatul foto (cu care, asemenea turiştilor din descrierea generalului Găvănescul, fotografiasem obsesiv orice părea interesant, timp de aproape o oră cât ţinuse manifestarea), aveam să-i urmez şi eu în scurt timp, încântat de faptul că tocmai fusesem martorul unui regal cultural.

Lasă un răspuns