Așa! Schiță, de Liviu Florian Jianu

Caragiu
 
          O sală albă, deasupra podelei, o ceață albă peste ea, și  niște zugravi, în costume albe, care freacă podeaua care nu se vede

 
          Caragiu – în alb. Numai părul – negru.
          Se plimbă printre ei.
 
         Foarte bine! Foarte bine! Foarte frumos!
Uite, și aici!
Vă rog!
Și aici, a mai rămas un colțișor!
Nezugrăvit!
Vă rog!
Fiți atenți!
Să nu rămână nimic! Nezugrăvit imaculat!
Să se vadă frumos, de sus!
Să fie totul, bine pregătit.
Să fim felicitați!
Poate – luăm și câte un nimb!
Vă rog!
Să vă concentrați!
Mai e puțin!
Uite, și aici!
Mai insistați!
Uite, și aici!
Mai insistați!
Să fie totul – ca și perfect!
Așa…
Aruncă o privire satisfăcută în jur…
Își deschide și împreunează larg, palmele…
Nu e rău…
– Zugravii, în cozi, epuizați…
Acum, oaspeții nostri dragi și iubiți,
Pot să coboare din cer…
și noi,
să urcăm în locul lor, la loc…
 
Când mai au nevoie, dacă mai au nevoie, pot să ne cheme, iară…
 
Ne vom aduce, ca de obicei, cu întregul entuziasm, salvat – întregul aport…
De care suntem siguri că suntem – în stare…
Se șterge pe față de transpirație…
după ridicarea zugravilor pe nori…
 
Că doar nu am înnebunit…
să rămân o veșnicie,
fără măcar minimul serviciu,
de diriginte,
de salahori…

Lasă un răspuns