“AȘA ESTE, DACĂ VI SE PARE” – DE CARLO GOLDONI. Cronică de teatru, de Liviu Florian Jianu

descărcare

“ASA ESTE, DACA VI SE PARE” – DE CARLO GOLDONI

 

Spectacol al Teatrului National Craiova

Regia Vlad Mugur

 

            7 iunie 2000. Fotografii in foaier. Aici, unchiul… Are un aer strengaresc. Silviu Purcarete.Vasile Buz. Ultimul chip nu mi-l aduc aminte. Penisoara-Stegaru. De ce surade Shakespeare?

Actori care sunt, actori care au fost. .. pe jumatatea unei paini. Teatrul Globus din Londra. Aici juca Shakespeare. El este primul interpret al personajelor lui. Era nebun. De singur. De intelept. De poet. De hai-hui. Sa creasca si sa descreasca. Poate la luminile disperate ale acestui far, corabiile oamenilor viitorului vor invata sa greseasca mai putin. Sa nu cenzureze iubirea lui Romeo si a Julietei. Sa nu cenzureze naivitatea credintei, bietei. Sa il impace pe Cioran cu Apostolul Pavel. Pe Hristos cu Tatal. Doamna Ponza sa isi gaseasca identitatea in mama.

          Este bine ca Marina sa invete de mica sa-si achite biletele la Teatrul National. Este un exercitiu de calmat regretele. De mai tarziu. De aceea primind, draga Madalina, locurile C22-C23-C24, nu pot sa nu imi aduc aminte pe coridorul acesta intunecos si pustiu si drept, de “asa este, chiar daca doare”, din 22-23-24 decembrie. 10 ani de disperare. 10 ani de moarte si neimpacare. 10 ani de odisee. Sa intram. Chiar si fotoliile acestea roz sunt in doliu. Doua cate doua. Sa privim inapoi. Sala era impartita in patru la repetitie? Nu am fost primit. Acum, sala este impartita in doua. 8 iunie 2000. Lumea de sus si lumea de jos. Sala lumii de sus este goala. Cea a lumii de jos este tanara si rara. Si frontiera celor doua lumi este generatia de pe granita. 7 iunie 2000. Pe folia transparent-brumata stau masti, stau demonii care iau chipurile noastre de angoasa, cand ii primim in casa, cu ferestrele sufletelor, deschise.

          Scena. Un platou de filmare. Scaune regizorale de o parte si de alta. O harpa invelita in plastic, sufocata ca Tiberius la Capri, in stanga, in dreapta, masa Autorului. Sa ne apropiem.

          Fierbatorul de cafea al lui Gunther Grass. O Biblie? Nu are crucea pe ea. Atunci, fara a o deschide, o simpla agenda temporala. Doua cani de ceai. Eroare. Este un fierbator de ceai. Un pachet de carti de joc. Le punem netaiate la loc. Nu suntem Zeus.  O ceasca cu apa. O invitatie pentru ghicit cu Nostradamus viitorul care ne convine. O scrumiera curata. Si in scrumiera, o cutie de chibrituri. Dar noi nu dam foc lumii. Amintirilor. O punem nemiscata in sicriul ei de sticla. O revista. Un filozof. Horia Radu Patapievici. Un articol. O poezie. Vina.

          8 iunie 2000. Cat de cuminte este Marina. Si cat de mult vrea sa traiasca piesa. Inca odata. Si inca odata. Pana la capatul capatului. La care fie ca toti sa ajunga odata. Neiubindu-se pe sine. Necrutandu-si identitatea de sine. Neprivindu-se in oglinda niciodata.

          Unchiul Vanea.      Autorul din Livada cu Visini. Lambrosso Laudazzi. Ce i-a mai ramas Autorului decat sa-si laude personajele inaintea razboiului? Sa le glorifice modestia si smerenia croiului?

          Cele trei varste ale Gretei Garbo. Casa Blanca. Doar parfumul tigaretelor are ceva din dulceata betisoarelor cu care – din motive fiscal – pestilentiale – nu a fost inca inlocuit tutunul.  Enigma Otiliei – Stanica. Un Dinu Paturica pe zestrea sotiei caruia scrie:  Democratie! Libertate! Drepturile mincinosilor si sarlatanilor! Se filmeaza la Casa Blanca.

          Si Humprey Bogart este Hristos Bogartul, a carui majuscula in doliu, calcata in picioare de tot colocviul de sterile fete si icoane ale aceleiasi vieti de Mondo-Kane sau Mondo Umano, ne-a restituit Adevarul odata cu finalul. Sir-Eli. “Eli, Eli, lama Sabactani?” Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit? In fiecare tradare universala pentru care necunoscutii acestei lumi au platit ca mieii.

          Nici Autorul nu are, vai, un punct de referinta. Ce ma intereseaza pe mine panza lor? Cine m-a intors sa vad Majordomul si Bona pregatindu-se sa coboare din stal? Lumea altui acrobat de circ. Un accident banal. Majordomul – infernal – vai, dirijorul este un porc ! – avanseaza. Luati loc! Grija fiecarui nou intrat este sa se aseze. Pe locul unde penele de corb, hainele, il invata sa se lamenteze: cine sunt eu?  Cineva demn de un scaun mai inalt. Si scaunul potrivit pentru fiecare asemenea papagal sta pe cer cu capul in jos. Pluta Meduzei Sorescului s-a decorat pe cer. Ingerii cad in trape cu capetele-n jos, pe dos. O simetrie de munti norvegieni in lacuri, sau case olandeze cu lalele in lacrimi.

          Luati loc! Ce sincronizare! Mima Lambrosso, Cuore – inima de copil – pe campia Lombarda. Rosti Cezarul. Si eu, Generalul Ionescu, am adus scaunele. Si Consilierul este Paracliserul. Dogaru. Si bietul Adonis, Mihali, e Sireli. Si Toma cel Necredincios e Comisarul. Pe Aeroportul Casei Albe. Si Majordomul e Cezarul. Si Bona este Femeia cu Cap de Cal. Iubita lui Siminoc din Stanca de Aur. Si Doamna Frollo e o peruzea germana. Si Domnul Ponza este Ion Pavlescu, tanar. Si Josefina Stoia si N’Arab sunt Greta Garbo.   12 martori ai tencuielii din cofrag.

          Lipsea doar nenea Iancu, Angel. Cel balbait.

          Si a venit. Ca o Chirita-Mita si Baston.

          Bordura. Regele Beton.

          Maturator si corb de Ne’m Tudom!

          Lipsea, o simt, Anca Ledunca.

          Din Unchiul nostru din Jamaica. Profesoara de geografie care nu a calatorit. A iubit doar cu ochii mari si deschisi. Ceea ce elevii ei nu au incetat sa admire.

          Si nu m-ar fi interest deloc ce joc s-a-nfiripat pe scena goala, dar autorul, sau regizorul netot, trimite oamenii in sala!

          Participi, vrei, nu vrei, la pot!

          Si-as fi iesit afara!

          M-am consolat. Dar nu-i decat un joc.

          Nevinovat. Pe langa muntii de alcool in cerebel nerafinat pe care ii aplauzi pe strada.

          Sau in oglinda capetelor seci.

          Mass-media Marilor Zevzeci.

          Ce-n teatrul Clovnilor Seriosi nu-si dorm Paietele de Veci – in lada.

          Vezi, Madalina, 4 lampi in sala, sus?

          Sfanta Treime din Apus! Si Autorul – drept in ochi – lovi in Limba. Seniore, ce sincronizari mi-ai pus sub nari, cui sa incerc sa le arat? Si la ce bun? E strada plina de roboti perfectionati – sportivi, si bautori, conducatori de dric nativi, generatori de ambalaje!   O tinerete fara tiv, fara cuvinte multe, fara moarte, cu viata toata ca motiv – floral, sa ne justifice in Yong si Yin, carnal, e tot ce ne asteapta! Heil, Eli! Lama, Sabactani! Cine e nebunul? Si ce imi pasa? Am mortii mei! Si am MetroNapolitanul meu cu funingei! Si inca pomi! Ciresi! Si Ciresari! Unii – pun radacina in pamant, o uda, altii rup de cruda roada si Crimei Verzi ii pun pe ambalaje lautari!

          Ce marca de Hristos mai preferati?

          Ce drept de Autor pe suferinta-i nuda? Ce paparuda sa danseze trezind pofta voastra de barbati?

          Si Autorul asta n-are nici-o noima.

          Preda doar ce predati.

          Un joc de moina.

          La pauza, de-ar fi fost finalul, cu spectatorii asteptand sa-nceapa-a doua parte, cu Autor si Teatru si Arta, tot, plecata – ei, asteptand sa-nceapa, Teatrul Gol, si fara Apa, doar cu Lumina – ce ironie fina – Netaiata… N-a fost sa fie… Continuam…

          Capul din rama ce ni l-au adus pe scena, plin de dantela alba si ghips de scama e a lui Ioan, Chinezul, Kortinianul? Au si ei un Botezator? Cu ochi inchisi, bucile mari, ca un Eol? La un picior de scena?

          Cutremur! Ce-I adevarat in toata-aceasta mascarada? CAZUT-A CERUL! Cortina ghilotina in fundal! Ziduri de caramida neagra.

          Carabusi.

          Care-au cladit o Arca de Papusi.

          Cum au avut curajul? Tot ei doneaza sange la Parterul unui Spital. Conditionat. Cu aer functional. IUG, TCIND, ELPRECO… 54 pana la 10:24? Si Consilierul e asa de mort. Ca Silviu Stanculescu la Danaidele, Andronicus, ori Ubu Rex? Sau port – acelasi cancer al memoriei la idele lui martie?

          Si tot ce au putut sa dea – tablouri cu propria identitate de fidea – cavouri,

cautandu-si steaua care apunea sub pasii lor de comedie grea.

          In jocul lor intra si Autorul.

          E Perfect. Dar pesonajele il neaga, nu il asculta si-l intorc la locul lui, e-al nimanui, Danton. Atat mai poate sa mai faca: in Trei Oglinzi, sa ii arate Orwell-ului ca e porc! Ceea ce dansul balbaie ca stie! Dar vai – dragutii mei cei inocenti – ati inceput Abecedarul cu-un Cleop? Ilie?

          Un Icsulescu si-un Ilie Craciunescu pe reflectoare.

          Cataratori.

          Alteori, chiar Autorul – lumina pune-n personaje cu toptanul.

          Dar ele – deranjate – isi mananca mai departe martipanul.

          Pot fi orice.

          Si cel ce are ultimul cuvant continua sfada.

          Pe adevarul care se igrasie si nu-l mai pricepu nici vita, nici gramada.

          Acesta-i adevarul. Viata e ca prada.

          Femeia Elefant a fost candva fetita.

          Si fata ei i-a pus-o Oul Solitar de albastrele zori si vise cu fundita.

          Cum a ajuns o masca

          prinsa in jocul celor care rad si-o joaca, doar, si casca,

          cum singura isi joaca ridul dintre ochi, pe frunte,

          simtind nebuna –

          ca toata sala nu e-n stare adevarul ei necunoscut vreodata sa il spuna,

          sa nici nu-l caute!

          Lasati copiii mari, incalte!

          Si Tepes – Oul a fost tras in candelabrul stins!

          Madalina Frumuselu si Marina au dus primul lor buchet de crini gitani – la primul lor spectacol contemplat sub cortina tesuta cu mana Fabricii Independenta – Gretei Iosefina Stoia, la trei varste: 3 – 26 – si La Multi Ani!

 

8 iunie 2000

Lasă un răspuns