Antoine de Saint-Exupery: Micul Prinţ. Recenzie, de Mirela Teodorescu

images

“Lui Leon Werth

Copiilor le cer iertare ca am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câîi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate s priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copiii. Am şi al treilea motiv: acest om mare traieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, căci şi acest om mare a fost căndva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. ( Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte)

Aşa că fac aceasta îndreptare:

Lui Leon Werth, pe cand era el baieţel “

Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon – d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi.

 

„Micul print” de Antoine de Saint-Exupery este o capodoperă a literaturii universale , destinată atât copiilor cât şi adulţilor, având ca teme principale prietenia, dragostea şi frumosul .

Simbolul copiluilui joacă un rol central în semantica textului. Încă de la primele cuvinte, naratorul realizează relaţia adult copil. Imaginea este asociată cu astrofierea lumii imaginative . Adultului nu-i mai este accesibila lumea ficţionalului: „Oamenii mari nu pricep singuri nimic , niciodată şi e obositor pentru copii să le dea într-una lămuriri”. Întrebaţi de către copil adulţii vor rata sistematic proba iniţiatică a identificării obiectului din desen . Ei nu vor fi capabili să recunoască în desenul copilului şarpele -simbol sacral al fecundităţii spiritual – care a înghiţit un elefant deci a transcris legile realităţii imediate şi ţine de absurdul în lumea contingentă, dar valabil şi realul în lumea ficţională. Pentru că lumea adulţilor se reduce la cotidian ei văd în desen o simplă pălărie.
„Când întâlneam pe câte cineva care îmi părea mai dezghetat la minte îl puneam la încercare cu ajutorul desenului meu nr. 1, de care niciodată nu m-am despărţit. Voiam să stiu dacă avea o minte într-adevar pătrunzătoare. Numai că răspunsul era mereu acelaşi: E o pălărie’ . „Necunoscutul va fi anihilat de oamenii mari prin apelul la raţionalitate.

 

Textul se poate citi  şi ca un dialog cu sine materializat din dorinţa adultului de a se întoarce la esenţă; copilul este cel apropiat de energia creatoare a universului : „Ţin ca această carte să o închin atunci copilului de odinioară căci şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii”.
Realitatea adulţilor este lumea oamenilor mari. Planeta micuţului prinţ este lumea mică a copilariei dominată de armonie, un reflex al propriei lumi interoare. .
Imaginea micutului prinţ este confundată cu cea a copilului divin. Coborârea micului prinţ din cer sublinează sacralitatea, la fel ca şi parul lui de aur.

Micul prinţ va cunoaşte mai întâi răul în şapte ipostaze ale lui, şapte păcate ale omului, reprezentate în text  de cele şapte planete pe care le vizitează prinţul: planeta regelui echivalent al dorinţei de putere, îl uimeşte: „Ciudaţi mai sunt oamnenii mari ! îşi spuse micul prinţ continuându-şi călătoria”. Din perspectiva prinţului, regele ar fi putut să admire chiar două sute de apusuri de soare într-o singură zi. Planeta vanitosului reprezintă mirajul gloriei : „Vanitosul nu-l auzi. Vanitoşii nu aud niciodată decât laudele. ” Pe planeta beţivului , simbol al degradării fizice , de defineşte viciul :
„-Şi de ce bei ?  îl ceartă micul prinţ , dorind să-i vina în ajutor .
-Ca să uit ca mi-e ruşine – mărturiseste beţivul .
-Şi de ce ţi-e ruşine ?
-Ruşine că beau – încheie beţivul ”
Planeta businessman-ului simbolizează viciul averii, al posesiunii. Planeta lampagiului – viciul functţonarului copleşit de marasmul mecanismului funcţionand în gol. Planeta geografului – orgoliul  conştiinţei lipsită de creativitate. În sfârşit, planeta Pământ, capătul călătoriei, unde se găsesc  toate celelalte păcate: „Pământul nu e o planetă oarecare. Poţi număra pe el o sută unsprezece regi, şapte mii de geografi, nouă sute de mii de businessman-i , şapte milioane de betivi, trei sute unusprezece milioane de vaintoşi, adică vreo două miliarde de oameni mari”.
Micul prinţ continuă traseul din deşertul Sahara, primind lecţile esenţiale de iubire, prietenie şi moarte. Episodul cu fântana este corespunzător unui botez. Cel de al doilea dar este râsul, bucuria, care ia proporţii universale: „Noaptea când te vei uita pe cer, fiindcă eu voi locui pe una dintre ele, fiindcă pe una din ele eu voi râde, atunci va fi pentru tine ca şi când ar râde toate stelele”.
După aceasta, sacrificiul morţii nu este decât un parţial rămas-bun , în aşteptarea unei noii comunicări .

 

Câteva lucruri inedite despre Micul Prinţ:

  • Povestea pilotului, forţat să aterizeze în deşert, care îl întâlneşte pe Micul Prinţ, a fost publicata pentru prima data în 1943;
  • Cartea “Micul Prinţ” a fost tradusa în mai mult de 180 de limbi, printre care şi în Toba, o limba a idigenilor din Nordul Argentinei;
  • Antoine de Saint-Exupery a scris povestirea în Statele Unite;
  • “Micul Prinţ” a fost inspirată de un accident aviatic suferit de Antoine de Saint-Exupery pe ruta Paris -Saigon în încercarea de a dobori un record de aviaţie ce i-ar fi adus 150.000 de franci;
  • Cartea a fost vîndută în mai mult de 80 de milioane de copii, fiind cea mai bine vânduta carte franceză şi a treia din lume, dupa Biblie şi Capitalul lui Karl Marx;
  • Cele mai multe ediţii conţin ilustraţiile realizate chiar de autor;
  • Prima traducere a fost făcuta în engleza, în 1943;
  • Cartea a fost ecranizată în 1974, într-un musical;
  • Nepoata lui Saint-Exupery a scris “Reîntoarcerea Micului Prinţ”;
  • În 2003, un mic asteroid a primit numele “Micul Prinţ”.

 

Micul Prinţ este o pledoarie despre iubire, pace, prietenie, comunicare între lumea copiilor şi cea a adulţilor, relaţionare, încredere, o carte de interpretare a simbolurilor, a mesajelor, o carte despre frumuseţe, şi ocrotirea ei, o carte despre valorile omenirii.

“Si tu veux un ami, apprivoises moi!”  Un îndemn, o idee pe care nu trebuie să o uităm.

O părere la “Antoine de Saint-Exupery: Micul Prinţ. Recenzie, de Mirela Teodorescu

  1. Pingback: Le Petit Prince pentru oamenii mari ! | Blog Dcopii

Lasă un răspuns