Ana Maria Georgescu se mută la TVR2 – de luni- la noul matinal

buna dimineata mea1

Ana Maria Georgescu prezintă „Bună dimineaţa mea”

 

La TVR 2, alături de Doru Todoruţ (Deepcentral) şi pianistul Alex Burcă

 

Din 21 septembrie, de la ora 08.10, la TVR 2 puteţi urmări cel mai nou program matinal: „Bună dimineaţa mea” – prezentat de un trio de artişti cunoscuţi şi extrem de talentaţi: Ana Maria Georgescu, Doru Todoruţ şi Alex Burcă.

„Bună dimineaţa mea” vă aduce, pentru aproape două ore (mai precis pentru100 de minute), cel mai agreabil divertisment îmbinat cu informaţii de actualitate şi discuţii interesante. Programul este transmis în direct, de luni până joi, ediţia de vineri fiind un best of al săptămânii.

 

Chiar dacă Ana Maria Georgescu a devenit cunoscută publicului ca interpretă atunci când a debutat, la numai 14 ani, cu piesa „Ochii tăi”, cariera ei s-a dezvoltat atât pe plan muzical, cât şi în televiziune. Astfel, Ana Maria mărturiseşte cu emoţie că: „sunt cu adevărat entuziasmată de acest nou proiect. După 3 ani de televiziune, în care am făcut atât ştiri cât şi emisiuni de divertisment, acest matinal este o continuare firească a carierei mele. Dacă am emoţii? Desigur! Însă ştiu foarte bine că emoţia televiziunii constă în numărătoarea inversă din cască şi momentul în care ţi se spune “suntem în direct!” – şi este, cu adevărat, ceva magic. Iar Doru şi Alex sunt coechipierii perfecţi, au deja un sezon de matinal ca experienţă, ceea ce mie îmi oferă linişte şi încredere. În plus, ne leagă muzica, aşa că…vă aşteptăm cu nerăbdare în fiecare zi, la TVR 2, pentru ca dimineţile noastre să devină şi dimineţile dumneavoastră”

 

Aşadar, de luni, la „Bună dimineaţa mea” veţi găsi resursele pentru a începe fiecare zi cu doza optimă de umor, noutăţi, muzică bună, invitaţi interesanţi. Din cuprinsul emisiunii nu vor lipsi grupajele de informaţii – generale sau pe teme prioritare, astfel încât fiecare dintre noi să fie pregătit pentru a avea o zi tonică, plină de succes.

 

Emisiunea poate fi urmărită în simulcast şi la TVR HD, precum şi online pe TVR+.

Lasă un răspuns