Ana Bazac: O lectură profundă amână sfârşitul filosofiei, de Ştefan Vlăduţescu

Ana Bazac: O lectură profundă amână sfârşitul filosofiei

de Ştefan Vlăduţescu

Ceea ce frapează dintru început în cartea «Omul activ şi impersonalul „SE”» (Craiova, Editura Aius, 2010) este altitudinea demersului de investigare, noutatea perspectivei de cercetare şi pertinenţa concluziilor. Volumul apare într-o colecţie de succes, „Biblioteca de filosofie românească”, coordonată de dr. Adrian Michiduţă şi se constituie din analize ale unor aspecte de filosofie socială din opere ale unora dintre gânditorii români de marcă (C. Rădulescu-Motru, Şt. Zeletin, E. Racoviţă, V. Pârvan, I. Petrovici, T. Vianu, C. Noica, M. Florian, T. Bugnariu, C. I. Gulian, N. Bellu ş.a.).

I. Miza zetetică, înţeleasă drept câştig teoretic în ordinea gândirii, o reprezintă radiografierea din perspectiva filosofiei sociale a unor pagini de istoria gândirii româneşti. Unghiul de abordare este unul original: perspectiva de filosofie socială se configurează prin „alegerea temelor” şi „maniera de cercetare”. Obiectul privirii analitice îl reprezintă, conform design-ului de orientare, „conceptele referitoare la raportul dintre individ şi societate, la imaginea omului din acest punct de vedere şi la reflectarea problemelor sociale, a multiplelor sensuri ale interdependenţelor dintre oameni” (p. 7).

II. Centrul tematic iradiant se regăseşte în „tema omului activ”, iar autorii analizaţi sunt integraţi în „paradigma omului activ”. Ei au teoretizat şi şi-au asumat „modelul omului activ”: acela care se implică în miezul lucrurilor şi care acţionează cu speranţa că implicarea determină „ameliorarea stării reale”. Tematizarea se realizează sub incidenţa unei lecturi filosofice, lucide cu două resorturi limpezi: concepţia despre filosofie şi concepţia despre lectură.

a. Filosofia este înţeleasă ca o „activitate de construcţie a unei lumi de concepte în inferenţele lor multiple pentru a pătrunde conexiunile reale şi tendinţele acestora”. Specificul ei provine din gândirea arhitecturii şi dinamicii conceptelor. Ca atare, ea „nu ajută în mod direct omului, dar îl ajută să gândească mai bine realitatea” (p. 15). În discursul filosofic sunt dezvoltate concepte ce „stau la baza valorilor” şi care „sunt menite a le trimite mesaje celor care le pot înţelege”.

b. Având la dispoziţie un corpus cu o tematică relativ convergentă, ca spirit investigativ, trebuie „să ştim să le citim”. Lectura adecvată se profilează a fi aceea orientată pe acea „grilă de lectură” capabilă să ducă „mai departe caracterul deschis şi critic al filosofiei” (p. 277). Poziţionarea de lectură trebuie să permită a surprinde „filosofia socială explicită” sau „implicită a gânditorilor” (p. 272).

Dintre cele trei forme de interpretare ale hermeneuticii (decodare, descifrare, decriptare), profesoara Ana Bazac optează pentru descifrare – o linie deschisă de hermeneutica lui Paul Ricœur. O astfel de lectură filosofică se cristalizează în „a descifra” „concepte” (p. 14) şi în „activitatea de descifrare a textelor” (p. 364). Descifrarea, ca mod de interceptare, este aşezată în zona de inducţie a hermeneuticii lui H.-G. Gadamer şi în sfera de înţelegere ca „mediere gânditoare” şi ca demers de „desprindere treptată a notelor esenţiale din analiza textelor” (p. 309). Obiectul descifrării se profilează a fi: semnificaţii („semnificaţiile întregului” – p. 17, „semnificaţia critică a (…) conceptului” – p. 18, „semnificaţii practice” – p. 137, „semnificaţie ce transcende momentul” – p. 248, „semnificaţiile” noţiunii directoare – p. 309, „semnificaţiile acestor texte” – p. 309, „semnificaţii contradictorii” – p. 365), sensuri („a sesiza sensurile” –p. 8, „sesizarea sensurilor „ – p. 11, „relevarea unor sensuri noi” – p. 14, „sursă de cunoaştere şi de sensuri” – p. 18, „relevare (…) a sensurilor existenţei” – p. 371, „aspectul sensurilor explicite” – p. 402, „sensurile non-conformiste” – p. 452) şi înţelesuri („omul concret a fost înţeles” – p. 18, „un înţeles” – p. 372, „prim înţeles” – p. 378).

În afara unei conştiinţe teoretice explicite, profesoara Ana Bazac se ocupă de ceea ce este dincolo de semnificaţii, sensuri şi înţelesuri. Aşa cum argumentam într-o carte („Comunicare şi mesaj în filosofie”, 2006) în miezul filosofiei stă mesajul filosofic, mai exact, mesajul filosofematic. Între filosofeme, enumeram împreună cu P. Ricœur („Metafora vie”, Univers, 1984, p. 445): logos, eidos, theoria, epokhe ş.a. Sunt filosofeme: noţiunile, conceptele şi termenii filosofici, ideile, problemele şi întrebările filosofice. Situam mesajul în centrul noii ontologii.

Descifrând sensuri, semnificaţii şi înţelesuri, doamna profesoară Ana Bazac ajunge la mesaj şi vorbeşte, incidental, de „mesaje conservatoare” (p. 20) de „caracterul contradictoriu al mesajelor de filosofie socială” ale lui C. Rădulescu-Motru (p. 23), de „mesajele democratice şi umaniste” ale lui T. Vianu (p. 305), de „mesajul avântat al tânărului Noica” (p. 371), de „mesajul militant cu privire la consecvenţa lucrului cu ideile şi la onestitatea ideilor emise” la Noica (p. 399), de „mesajul pe care l-a comunicat – în scris şi în lecţiile sale T. Bugnariu (p. 425).

III. Ipoteza majoră a cărţii în sensul căreia lectura filosofică dezvoltă argumente este următoarea: «întreaga filosofie, şi nu numai cea românească, s-a mişcat între activism şi impersonalul „se”» (p. 18). Cele două „jaloane ale ipotezei” sunt activismul (conceptul explicitat anterior) şi «impersonalul „se”». Acest din urmă concept a fost acreditat de M. Heidegger şi se profilează ca o „perspectivă abstractă despre societate” şi constă în înţelegerea alterităţii”, a celorlalţi oameni, a societăţii ca «o masă compactă şi impersonală: „ceilalţi spun” înseamnă „se spune”» (p. 16). Aceste concepte sunt reţinute ca limite „date gândirii asupra omului în lume”.

Lectura filosofică va fi orientată „explicit şi implicit – în ce măsură omul concret a fost înţeles între cele două jaloane” (p. 18) ale ipotezei de lucru.

Linia de argumentare ridică la dovadă elemente din opera gândirilor menţionaţi anterior care susţin ipoteza. Câteva exemple. C. Rădulescu-Motru are „idei sociale”, iar filosofia sa socială include „mesaje contradictorii” şi are caracter „conservator” (p. 24). Prin problematizările sale, prin filosofia sa socială, Şt. Zeletin a aruncat mănuşa, obligându-ne la o lectură a lumii în care „să gândim liber şi, astfel, provocator” (p. 102). Alături de Mihail Manoilescu, Şt. Zeletin a abordat cu pertinenţă problema „nivelului economic rămas în urmă al ţării” (p. 237). Nina Façon (în studiile din volumul „Concepţia omului activ”) relevă semnificaţiile conceptului de activism în „articulaţiile sale istorice”, „fiind urmărite în manifestările fenomenelor, ca şi în reprezentările culturale ale acestora” (p. 309). Actualitatea lui M. Florian derivă din postularea credibilă a dreptăţii „ca termen mediu între libertate şi egalitate” (p. 402). R. Florian arată, prin ideile sale sociale, că se poate păstra „independenţa reflecţiei teoretice faţă de comanda politică” (p. 506).

IV. Dincolo de valoarea în sine a demersului investigativ şi de concluziile interesante ce decurg din ipoteza de lucru, sunt de evidenţiat:

– configurarea cercetării în perimetrul lecturilor majore ale filosofiei din toate timpurile: Descartes, Kant, Hegel, Marx, Heidegger, Gadamer, Derrida, Althusser, Cioran etc.;

– înscrierea lucrării între cărţile de relevanţă pentru istoria filosofiei româneşti, aparţinând unor autori precum Gh. Vlăduţescu, Angela Botez, F. Roatiş;

– emiterea ideii de „amprentă feminină” (p. 364) în raport cu care se poate deriva o opinie de încheiere: putem vorbi de o filosofie feminină românească pe linia N. Façon, Angela Botez, Ana Bazac, Adriana Neacşu etc.

Finalmente, cartea este o lectură plăcută, non lineară (tabulară) şi incitantă. Stăpânirea filosofemelor şi aducerea lor în concretul tematicii, ideaticii şi problematicii abordate arată că gândirea filosofică este încă viguroasă şi sfârşitul filosofiei este departe.

Lasă un răspuns