Alina Gherman: Spectacolul „Hedda Gabler” al Casei de Producţie TVR, desemnat de UNITER drept cel mai bun spectacol de teatru TV

Hedda Gabler 1 - foto TVR

Spectacolul „Hedda Gabler” al Casei de Producţie TVR,

desemnat de UNITER drept cel mai bun spectacol de teatru TV

  

De ani de zile aşteptăm bucuria de a şti că se reiau emisiunile de teatru de la Televiziunea Română. De ani de zile premiul rezervat pentru acest gen nu s-a acordat din cauza lipsei producţiei de teatru tv. În sfârşit, putem purcede la reluarea acestei tradiţii importante”, a declarat Ion Caramitru, Preşedintele UNITER, în cadrul Galei Premiilor UNITER, eveniment care a avut loc luni, 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu Mureş. În acelaşi context, la dezvăluirea numelui câştigătorului pentru această secţiune, fostul Preşedinte Director General al TVR, Cristian Hadji-Culea, i-a urat „solvenţă continuă şi perenă TVR-ului”.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV în cadrul ediţiei a XXII-a a Galei Premiilor UNITER i-a fost acordat spectacolului Casei de Producţie TVR „Hedda Gabler”, în regia artistică a lui Dominic Dembinski. La aceeaşi categorie au intrat în competiţie trei producţii ale Societăţii Române de Televiziune: Hedda Gabler (regia: Dominic Dembinski), Efectul Genovese (regia: Jon Gostin) şi O noapte furtunoasă (regia: Mihai Manolescu).

Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a reluat anul trecut producţia şi difuzarea de premiere teatrale – spectacole proprii, create special pentru platourile de televiziune, dar şi adaptări pentru TV ale unor piese de teatru. De altfel, Casa de Producţie continuă realizarea de noi piese de teatru şi revine cu un gen mai puţin explorat în România – musical-ul. Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Coca Bloos, Horaţiu Mălăele, Constantin Cojocaru, Claudiu Bleonţ, Dana Voicu, Adrian Titieni, Marian Râlea, Ana Ioana Macaria, Cornel Scripcaru, Şerban Pavlu, Crina Semciuc, Constantin Cotimanis, Ionel Mihăilescu, Ana Maria Moldovan şi… Jojo sunt câteva dintre personalităţile scenei şi ale filmului care apar în producţiile de anul acesta.

Proiectele aflate în lucru, precum „Unchiul Vanea” (după A.P. Cehov, regia Yuri Kordonsky), „Aici, acolo” (de Mihai Ignat, adaptarea şi regia: Alexandru Maftei), „Poveste de iarnă” (după William Shakespeare, regia şi adaptarea: Dominic Dembinski), musical-ul „Secunda doi” (scenariul: Ernest Fazekas, regia: Constantin Dicu), „Jocul de-a vacanţa” (după Mihail Sebastian, regia: Mara Manolescu), „Vinovatul” (de Ion Băieşu, adaptarea şi regia: Jon Gostin), „O dragoste nebună, nebună, nebună” (de Tudor Popescu, adaptarea şi regia: Silviu Jicman), „Canalul” (de Kincses Elemer, regia: Cornel Mihalache), vor fi difuzate în premieră începând cu grila de toamnă.

Despre „Hedda Gabler”

Piesa este realizată după textul dramaturgului norvegian Henrik Ibsen şi a fost înregistrată anul trecut în studiourile TVR. Din distribuţia piesei fac parte: Ilinca Goia (Hedda Tesman), Adrian Titieni (Jorgen Tesman), Rodica Popescu Bitănescu (Juliane Tesman), Ana Ioana Macaria (D-na Elvsted), Demeter Andras (Asesorul Brack), Claudiu Bleonţ (Eilbert Lovborg), Ruxandra Sireteanu (Berte), Nikita Dembinski (Jorgen Tesman), Grigoriţa Rogobete (Juliane Tesman – tânără), Laura Vieru (sora mătuşii Tesman – tânără), Valentin Popescu (tatăl Heddei Gabler – general). Actriţa Rodica Popescu-Bitănescu şi-a serbat împlinirea a 75 de ani chiar în studiourile Televiziunii Române (5 august 2013), cu ocazia înregistrărilor acestui spectacol.

Personajul central al piesei este Hedda Gabler, fiica unui general aristocrat, soţia unui universitar mediocru şi fosta iubită a rivalului soţului ei. Măritată cu un om pe care nu îl iubeşte, Hedda simte că nimic nu o mulţumeşte şi are pretenţii exagerate de la toţi cei din jurul ei. Personajul Hedda Gabler este unul dintre marile roluri dramatice din teatru, asemănat unui „Hamlet feminin”, cu multiple faţete.

Mi s-a părut important să fac auzit textul genial, iar conflictele puternice să fie pe larg jucate de o echipă deosebită de actori, printre cei mai buni ai generaţiei de mijloc. Povestea Heddei nu se grăbeşte, cere răbdare şi desluşire, pune întrebări, deschide orizonturi apoi le contrazice, exprimă curentele subterane ale psihologiei umane ce sunt paradoxale, contradictorii, dar vii!”, a declarat regizorul Dominic Dembinski în timpul filmărilor.

Premiera tv a piesei a fost difuzată pe canalele TVR în luna noiembrie a anului trecut. „Hedda Gabler” poate fi urmărită şi acum, online pe platforma video a Televiziunii Române TVRplus.ro (PARTEA I şi PARTEA A II-A), spectacolul fiind programat şîn această toamnă la TVR 2 (în data de 22 septembrie), înainte de lansarea noii grile a postului, care coincide cu noua stagiune a Teatrului Naţional de Televiziune.

(Foto: TVR)

Lasă un răspuns