Alina Gherman: Dublă aniversare la Teatrul Naţional de Televiziune: 155 de ani de la naşterea lui A. P. Cehov şi 65 de ani de la înfiinţarea U.N.A.T.C.

Nunta 5

Dublă aniversare la Teatrul Naţional de Televiziune:

155 de ani de la naşterea lui  A. P. Cehov şi 65 de ani de la înfiinţarea U.N.A.T.C.

 

 

Arhiva de Aur TVR: „Nunta” de A. P. Cehov, în regia lui Beatrice (Bleonţ) Rancea,

luni, 9 februarie, la TVR 2                                                                        

La împlinirea a 155 de ani de la naşterea lui A. P. Cehov, Casa de Producţie TVR a programat spre difuzare, pe tot parcursul anului 2015, piese ale cunoscutului dramaturg rus. Alături de spectacole valoroase din Arhiva de Aur TVR, telespectatorii vor putea urmări și ecranizările altor capodopere cehoviene, printre care „Salonul 6” (regia: Vitalie Lupașcu) și „Trei surori” (regia: Dominic Dembinski, preluare de la Teatrul de Stat din Constanța).

 

Teatrul Naţional de Televiziune a programat luni, 9 februarie, de la ora 20.10, la TVR 2, una dintre creațiile lui A.P. Cehov – „Nunta”. Regia artistică este semnată de Beatrice (Bleonț) Rancea, care, la momentul montării spectacolului (premiera tv: 1994), era studentă a Academiei de Teatru și Film (în prezent, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”), la clasa profesorilor Tudor Mărăscu și Mihai Manolescu.

 

Anul acesta U.N.A.T.C. împlinește 65 de existență, fiind înființat în 1950 sub numele de Institutul de Artă Cinematografică și Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (I.A.T.C.). Spectacolul cu piesa „Nunta”, pe care iubitorii de teatru o vor putea urmări luni la TVR 2 este o producție A.T.F. și reprezintă una dintre mărturiile celor care au absolvit studiile prestigioasei instituții de învățământ superior dedicate teatrului și filmului.

 

Drama îi are în centru pe Dașenka și pe Epaminond Maximovici Aplombov, mirii unei nunți care se transformă treptat într-un spațiu de conflicte, mai mult sau mai puțin declarate, între ceilalți participanți la „fericitul” eveniment. Părinții miresei, Nastasia Timofeevna și Evdokim Zaharovici Jigalov, se pârăsc reciproc în fața propriei fiice, iar mirele devine furios atunci când pretențiile lui și promisiunile socrilor rămân neonorate. Totul însă pare să fie uitat atunci când la nuntă își face apariția un mult-așteptat dar fals general…

 

În distribuție: Marilena Chelaru, Luminița Militaru, Carmen Stanciu, Mădălina Tulinescu, Cezar Boghină, Ionuț Brancu, Marius Capotă, Zoltan Lovaș, Cristian Nicolae, Alexandru Pop, Robert Radoveneanu, Dorin Rîmbu, Vasile Toma și instrumentiștii: Mihai Turcitu, Săndel Fircă și Mihai Ion.

 

Spectacolul „Nunta” de A. P. Cehov face parte din seria capodoperelor pe care Casa de Producție TVR le-a programat în acest an pentru a marca 155 de la nașterea lui A. P. Cehov (n. 29 ianuarie 1860 – d. 15 iulie 1904). Tot în memoria cunoscutului dramaturg rus, TVR 2 a difuzat la sfârșitul lunii ianuarie spectacolul „Trei surori”, în regia maestrului Cornel Todea (traducere: Moni Ghelerter și V. Jianu).

 

„Nunta” de A. P. Cehov (premiera tv: 1994)

Decor: arh. Theodora Dinulescu.

Director de imagine: Beatrice Drugă. Regia artistică tv: Domnița Munteanu

Asistenți regie: Corina Constantinescu, Mihnea Danet

Regia artistică: Beatrice (Bleonţ) Rancea

Producție A.T.F. distinsă cu premiul „Alexandru Giugaru” la Festivalul Veseliei (1993).

Lasă un răspuns