Eseu argumentativ. Adelina Andronie: Modul în care neadevărul influențează calitatea relațiilor interumane

images
Neadevărul are un impact puternic asupra calității relațiilor interumane atât prin influențe pozitive, cât și negative. Neadevărul contribuie la deteriorarea, poate chiar la dispariția relațiilor interumane, dar sunt prezente şi situații în care acesta prezintă o alinare a suferințelor din viața de zi cu zi, protejarea de adevărul dureros pe care suntem nevoiți să-l trăim.
În opinia mea, neadevărul nu-mi va fi niciodată o cale deschisă, uşor de accesat, deoarece nu mi-aş dori să devină un instrument folosit apoi asupra mea şi indiferent de situație voi prefera mereu adevărul, dar bineînțeles că nu depinde mereu de propria persoană.

          În primul rând, minciuna poate fi folosită drept amânare, fiind în unele cazuri ultima opțiune rămasă. De exemplu, în fiecare slujbă ce implică avocați sau doctori, aceştia sunt nevoiți să discute cu clienții sau cu pacienții lor în cel mai sigur mod, astfel încât nimeni să nu poată fi afectat în mod exagerat, iar vestea să nu aibă un impact puternic şi negativ. De aceea, adevărul este amânat pentru o scurtă perioadă de timp, timp în care se caută soluții în rezolvarea problemei.
          În al doilea rând, neadevărul înseamnă trădarea încrederii unei persoane. Din experiența personală am învățat că a ascunde ceva față de cineva nu-ți poate aduce niciodată beneficii. Persoanele nu vor mai putea acorda încrederea inițială, aşa cum nici eu nu aş mai putea acorda aceeaşi cantitate de încredere persoanei ce a decis să-mi ascundă întâmplările reale.
          În concluzie, neadevărul are un impact puternic asupra relațiilor interumane, o influență extrem de mare, ascunderea adevărului fiind implicată în viața fiecărei persoane şi fiind unul dintre cele mai mari defecte ale ființei umane.

Lasă un răspuns