Acele jucării. Poem, de Liviu Florian Jianu

Acele jucării

Acele jucării, ce ar putea vorbi
Au fost și ele, meșterii lor, vii…
Din vechi, dărăpanate – magazii…

De-atunci, se tot încearcă, prea firesc,
A face – jucării – care vorbesc…
Și totuși, chiar vorbind – ce mult greșesc…

Doar rar, atât de rar, că nici nu știi
De mai există-n lume jucării –
Vorbește – câte una, la copii…

– Tu – cine ești? Pe mine – mă mai știi?

O părere la “Acele jucării. Poem, de Liviu Florian Jianu

  1. mai Mare chiar…

    Cat de serios stateam in banci, cu voi,
    Si ne-nvatati – sa fim – cumva – de soi…
    Stiati ca suntem – chiar daca copii –
    Actori – destepti… Cand vrem – putem – razbi…

    Putem citi… si scrie… si vorbi…
    Putem si judeca – un joc de scena –
    Putem a fi, a fi, a fi, a fi, a fi…
    Orice dorim… cand e serioasa-o tema…

    De-o jucarie – nu stia prea bine –
    ii mai sufla – o alta – altii – rolul –
    De una – cat de sus – de-abia se tine –
    Ii inveleau – cu sporul – altii – golul…

    Si uite ca mai prindem buna veste…
    ne intalnim – ologii – cardiacii –
    cei prefacuti – tot tineri – in poveste –
    Si ne mai vindecam – de chiar toti dracii…

    desigur, mai raman – si figurantii…
    neinspiratii … este o tortura …
    sa nici nu stii – cum sa-ti masori – talantii –
    ca sa le pui – un rol – si lor – in gura…

    Acesta este teatrul vietii noastre…
    Avem regizor mare – care stie –
    Atatea stele – ani lumina-albastre –
    ca n-are vreun sfarsit – o Romanie…

    Veti spune… n-avem timp pentru vreo sala…
    Si viata asta -ntr-una ne inghite…
    Se poate? N-ati avut – in teatru – scoala?
    Si n-ati aprins – pe scena lui – chibrite?

    Si nu a existat pompier – sa vina
    sa stinga orice foc de inimioara?
    Cand Teatrul National e-o simpla scoala
    mai Mare, chiar – decat intreaga tara…

    8 mai 2017

Lasă un răspuns