Academia Română: Comunicat de presă

descărcare

Comunicat de presă

Atelierul „Coordonarea Resurselor Lingvistice Europene” organizat la București

 

Miercuri, 23 martie 2016, Academia Română, prin Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu” din București, cu sprijinul și la inițiativa Comisiei Europene, organizează atelierul „Coordonarea Resurselor Lingvistice Europene” în România. Evenimentul va avea loc la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România (str. Vasile Lascăr, nr. 31, etaj 1, sala Titulescu), cu începere de la ora 9.00.

Atelierului de la București va reuni reprezentanți ai Comisiei Europene, administrațiilor publice naționale și instituțiilor guvernamentale, furnizori de servicii lingvistice și specialiști în tehnologia limbajului. Aceștia vor încerca să definească nevoile instituțiilor publice din România în materie de traducere automatizată, vor identifica împreună sursele relevante de resurse lingvistice multilingve și vor discuta despre aspectele tehnice și legale implicate de utilizarea datelor pentru traducerile automatizate. Programul atelierului poate fi consultat aici.

 

Programul „Coordonarea Resurselor Lingvistice Europene” (European Language Resource Coordination, ELRC) a fost conceput pentru a colecta resursele lingvistice necesare construirii unui sistem de traducere automată pentru administrațiile publice din statele membre ale UE și din Islanda și Norvegia, care să răspundă mai bine nevoilor curente ale serviciilor publice din Europa. ELRC reprezintă un efort de colectare a datelor din sectorul public fără precedent, care are ca scop furnizarea de date lingvistice și de traducere (mono și bilingve) relevante către platforma de traducere automatizată CEF.AT, dezvoltată în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (Connecting Europe Facility).

 

 

Context

Prin dezvoltarea platformei de traducere automatizată CEF (CEF.AT), Comisia Europeană a făcut un pas decisiv către sprijinirea Pieței Unice Digitale cu adevărat multilingve. Platforma CEF.AT urmărește facilitarea comunicării multilingve și a schimbului de documente și de alte conținuturi lingvistice între administrațiile publice naționale din Europa și între aceste administrații și cetățenii/mediul de afaceri din UE. Va alimenta servicii publice europene on-line, precum Europeana, Portalul de date deschise (Open Data Portal) și platforma de soluționare a litigiilor (Online Dispute Resolution). Cu ajutorul platformei CEF.AT, administrațiile publice din toate statele membre ale UE și din Islanda și Norvegia vor fi cu un pas mai aproape de o funcționare dincolo de barierele lingvistice.

 

Persoană de contact:

Acad. Ioan Dan Tufiș, Academia Română: tufis@racai.ro

Tel: 021 3188103

Lasă un răspuns