ABSENT NEMOTIVAT. Teatru absurd, de Liviu Florian Jianu

ABSENT NEMOTIVAT
Giugaru (la un birou mare, somptuos , cu o pancartă mare, albă, în spate, pe care scrie DUMNEZEU)
 
Puiu Călinescu , la intrarea în birou, cu o șapcă, cam ca a lui Ceaușescu, albă, spre albastru, pe care o frământă în mână
 

         Intrați, intrați, tovărașe… domnule…Puiu!
         Să trăiți… să … trăiți… tovarășe… domnule… Dumnezeu!
          Da… ce e cu absențele acestea nemotivate în activitatea de zi cu zi, pe la noi, colegule Puiu?
         Eu?… Absențe?…
         Da… da…da… am totul aicea… ( scoate un maldăr mare de dosare, și dischete, pe masă…)
         Păi… să vedeți… mama…
         Iar… mama?
         Da… tovarășe… domnule… Dumnezeu…
         Păi, și data trecută, a  fost tot mama…
         Da… tovarășe… domnule Dumnezeu… A fost altă situație… tot cu mama… Altă boală…
         Și acum?
         Tot altă boală…
         Și aceste… infinite absențe, din câmpul muncii?
         Pardon… tovarășe… domnule Dumnezeu… sunt la pensie…
         Cu atât mai mult, tovarășe… domnule… Puiu… Aici, noi facem totul… Înțelegi? (dă să bată cu pumnul în masă )
         Nu… lăsați… nu dați și cu pumnul…Ce să fac? Medicina de pe lumea cealaltă nu mai face față… Cu medicamantele, în primul rând… o îndoapă, ca pe gâscă…
         Nu îmi vine sac red…
         Nici mie… d ace să fac… cât am analizat… cât m-am documentat…
         Și?
         Are gut ă… Dar o tratează de: inimă, plămâni, ficat, rinichi… nu cred că a scăpat ceva netratat… Și ceva, de achitat…
         Și la cam cât se ridică tratamentyele astea?
         Știu eu… așa… la o analiză absolut nesmenificativă… cel puțin 1000 pâini – 12000- 17000 milioane pe lună… Cu deplasări, cu tot… în interesul apcientului… Și consultații… pe la toți magnații, în medicină…
         Și?
         Bineînțeles, nu e mulțumită… Și merge la alții… alții… alții… și lista de medicamente se îngrașă… apropos, s-a mai și îngrășat… crește și pofta de autodistrugere…
         Și de aia nu vii dumneata la serviciuu, 24 de ore, din 24, colegule Puiu?
         Nu, tovarășe… domnule… Dumnezeu… că nu stiu cum s ava mai omagiez… că eu vin de pe lumea cealaltă… și uitați cum am ajuns, și pe lumea asta…Nu pot să mă disculpt… În totalitate… mai și scriu… știu, o s aziceți că mai și fumez, în scris… e un simplu exercițiu de scenă…. Nu am fumat niciodată… nu am dat foc la nimeni… mai am grijă și de aripile mele… mai am grijă și de penele mele… mai am grijă și de dulcețuri… mie, cine mi le face, în afară… de mama… și de perechea mea, mai mult plecată? Și de copiii de pe lumea cealaltă? Și de fraierul ăsta, rămas și el, pe acolo, să aibă grijă de mama, de savant, de renume mondial, maestro tunichigiu de bătut la cap, Dan? De la circulația ideilor? Eu… e adevart… mai mediez… uneori… mai și reușesc… câte o mica concesie… să obțin… un zâmbet… să aplanez un conflict… pe cale de degenerare… dar cu cât consum de scenă… nu mă întrebați… că uneori turbez, unainte chiar de a intra… Și ies eu primul, înjurând, afară…
Alteori, îi mai economisesc din vanități… mai ia.. un ceai… o scorțișoară… o plantă… o miere… o mamă… la țara… o plimbare… prin supermarket… un mititel… la pădure… la terasă… nește vizite… de la cei mai mici… copiii… de pe lumea cealaltă… și brusc, se simte neobișnuit de bine… Extraordinar… dar, vă spun… cel mai gâdilată se simte în orgoliul ei de mamă când i se confirmă că  dat naștere unui geniu ca mine… pe care nu îl bagă nimeni în seamă…Îmi fac autocritica, tovarășe… domnule Dumneuzeu… toate realizările mele, sunt ale dv… Puteți să îmi dați și prime… Și gradații… și decorații… numai san u afle în familie… să știe, accept… se vor însănătoși… brusc… să afle că vi le-am restituit… vor fi aproape de colaps…
         Sunt total nedumerit de ceea ce aud. Să mai există în societatea noastră cerească – asemenea mentalități – a căror culoare nici măcar nu pot să o definesc?
         Viața, tovarășe… domnule … Dumnezeu… ne tocește pe toți… Ce copiii eram, și ce figuranți, triști, și cu lăncile vânând mori, am ajuns… poate, puteți face chiar dv. personal, ceva… Toată lumea medicală, este pe pământ… Toată industria farmaceuitcă, este pe pământ… Și toată morala, este tot pe pământ… Aici, uitați-vă și dv… Numai noi doi…
Un comediant, și un tragedian…
Și vițăvercea…
 
Știți, la ce m-am gândit, în ultimul timp?
– Nu, colegule Puiu.
 
– De ce oți fi fost ucis dv. când erați  Dumnezeu, pe pământ?
Pentru că le-ați spus că sunteți fiul lui Dumnezeu.
 
Oamenii nu au suportat.
Tu – un om – ești fiul lui Dumnezeu?
 
L-au omorât, și au uitat un lucru essential. Că și ei – sunt.
Și cu ce i-ați tratat dv…. și cu ce ne tratează ei, nouă… măcar, mamele…

Lasă un răspuns