150 de experimente în psihologia socială: Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine. Referat, de Alina – Georgiana Băcioiu

Acceptă-i pe cei din jurul tău și te vei accepta și pe tine

 

Rezumat

Subcapitolul „Să nu mai judecăm: beneficiile faptului de a-i accepta pe ceilalți”  face parte din cartea Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine, de Christophe André, iar prin abordarea acestuia vom încerca să cunoaștem metodele prin care putem renunța la acțiunea de a judeca oamenii din jurul nostru și ne vom da seama că, acceptându-i pe ceilalți, binele va fi de partea noastră din tot ceea ce vom face.

Din multitudinea de experimente pe care cartea 150 de experimente în psihologia socială, de Christophe André ni le oferă, experimentul „De ce trebuie să râdem în hohote? Atracția pentru diferite tipuri de râs” ne va ajuta să devenim mult mai deschiși.

Introducere

 

Una dintre obişnuinţele rele de care este dificil să ne debarasăm este şi aceea de a-i judeca pe ceilalţi. N-am găsit niciun studiu până acum care să spună că, a-i judeca pe ceilalţi ar fi ceva bun. Problema este că dacă nu-i judecăm pe ceilalţi ar trebui să-i iubim. Singura situaţie în care ne abţinem de la a-i judeca pe ceilalţi este atunci când îi iubim. Pe cel pe care îl iubeşti nu-l judeci deloc. A te deschide afectiv faţă de toţi cei care te înconjoară este un lucru dificil şi atunci preferăm să-i judecăm decât să-i iubim. Ori de câte ori judeci, nu eşti în iubire.

În general, îi judecăm pe ceilalţi pentru că ne simţim bine să ştim că există oameni „inferiori” nouă. Nu prea acceptăm uşor ca cineva să ne fie superior. Dacă cineva dovedeşte prin anumite calităţi că este superior, primul impuls a-l multora dintre noi este acela de a-i căuta măcar un cusur, măcar un defect, care să-i ştirbească valoarea, care să-l plaseze faţă de noi pe o poziţie inferioară. De regulă nu ne simţim bine în preajma unui om valoros, superior, până când nu-i găsim măcar un aspect prin care să ne fie inferior. Ne simţim bine abia după ce putem spune ceva de genul: „Da, este inteligent, dar uite că e prea slab sau e prea gras sau n-are noroc în dragoste!”

Este mai uşor să-i judeci pe ceilalţi decât să-i iubeşti. Instinctiv omul este ca şi apa – caută calea cea mai uşoară, calea minimului efort. Mergând însă pe această cale nu poţi să ajungi decât cel mult într-o groapă. Dacă vrei să te înalţi trebuie să faci efortul de a transforma obişnuinţele păguboase în calităţi cu adevărat divine. A nu-i mai judeca pe ceilalţi este începutul iubirii şi totodată al transformării autentice.

În societatea actuală se întâmplă ca din cauza faptului că ne este teamă sa nu fim judecați de oamenii din jurul nostru, să fim mai puțin încrezători în noi înșine și astfel apare sentimentul de inferioritate.

Aşa cum arată şi denumirea, complexul de inferioritate include o serie de trăiri pe care o persoană le acumulează de-a lungul vieţii. Timiditatea, stânjeneala, nesiguranţa, îndoiala sunt sentimente cu care se confruntă o persoană care se simte inferioară celorlalţi. Această stare nu apare însă dintr-o dată, ci rădăcinile complexului de inferioritate se formează din copilărie.
Obiectivul lucrării mele este acela de a le oferi oamenilor să descopere câte puțin din arta de a trăi, în puținele paginii doresc să aștern și să îmbin ceea ce  întâmpinăm în viața de zi cu zi și anume acele temeri pe care le pornim în momentul în care sunt prezente alte persoane.

 

  1. Corpul lucrării

 

„Să nu mai judecăm: beneficiile faptului de a-i accepta pe ceilalți”

 

Toţi avem un lucru în comun. Un lucru cu care nu putem să ne mândrim, dar pe care nu îl putem ascunde despre noi. Toţi vrem să fim mai buni decât cei din jurul nostru, aşadar decidem că singurul mod prin care putem face acest lucru este să ne comparăm. În timp ce ne comparăm ne folosim de singura armă la îndemână: îi judecăm pe cei din jurul nostru. Unul dintre motivele pentru care judecăm este că ne face să ne simţim superiori. Faptul că vrem să ne simţim superiori spune despre noi un singur lucru: credem sau simţim că nu suntem superiori. Pentru că atunci când încerci să fii ceva, înseamnă că nu eşti.

În cartea sa, Christophe André, ne adreseaza o întrebare în incipitul subcapitolului „Să nu mai judecăm: beneficiile faptului de a-i accepta pe ceilalți”, care ar trebui să ne facă să ne gândim la anumite lucruri, aceasta sunând astfel: „Pe calea acceptării de sine, faptul de a-i accepta mai bine pe ceilalți ne poate face să ne acceptăm mai bine pe noi înșine?” Când vine vorba de a judeca pe cineva, acest lucru poate fi clasificat ca fiind un paradox. De ce? Pentru că noi oamenii, în acel moment, ne simțim superiori la exterior, dar de fapt acest lucru nu ne ușurează, ci ne zdruncină în interiorul nostru, întrucât cuvintele negative pe care le adresăm unei persoane, de fapt, ne reflectă pe noi. Apreciem oamenii sau îi judecăm în funcție de experiențele pe care le-am avut în viața noastră. Atribuindu-le celorlalți sentimente sau intenții reflectă doar „proiecția” a ceea ce gândim de fapt despre noi înșine, mecanism susținut de psihanaliști.

În mod sigur, există multe motive pentru care judecăm, dar printre acestea se numără şi câteva care au o legătură strânsă cu persoana noastră. În primul rând, este posibil să judecăm o anumită persoană după comportamentul ei pentru că nu am tolera acel comportament sau acea atitudine la noi înşine. În al doilea rând, este foarte probabil să judecăm un comportament pe care, de altfel, îl avem şi noi. Un al treilea motiv ar putea fi faptul că ne dorim sau invidiem ceea ce sunt sau au cei pe care îi judecăm. Potrivit explicaţiilor experţilor, majoritatea judecăţilor pe care le facem reprezintă strategii subtile ale egoului de a evita simţăminte incomode sau lipsa autostimei şi a autoacceptării.

Psihologul Tara Brachse foloseşte de următoarea ilustraţie pentru a exemplifica ceea ce înseamnă să judeci. Imaginează-ţi că te plimbi prin pădure şi vezi un câine mic şi drăguţ care pare foarte prietenos. Pe măsură ce te apropii, începe să latre şi încearcă să te muşte, moment în care îţi dai seama că nu este chiar atât de prietenos cum credeai. La un moment dat, începe să bată vântul şi să împrăştie frunzele care îi acopereau picioarele şi vezi că unul dintre ele este prins într-o cursă. Atunci începe să-ţi fie milă de el şi să-ţi dai seama că agresivitatea lui era pricinuită de durerea pe care o simţea.

 

„Să ne antrenăm să nu judecăm: întotdeauna să acceptăm”

Proiecția este un fenomen fascinant, un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconștient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevarat în ceilalți oameni.

Când suntem neliniștiți în privința emoțiilor noastre sau a unor parți de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare și altor oameni, din cauza unui mecanism de apărare. Anumite caracteristici imperfecte din alți oameni activează anumite aspecte din noi înșine care cer să li se dea atenție. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne privește. Întrucât ne mințim pe noi înșine în privința propriilor noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alții. Ceilalți oameni ne oglindesc emoțiile și sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaștem și să le recuperăm.

            Să acceptăm, cel puțin la începutul raționamentului nostru, nedreptatea și trădarea? Ce altceva să facem, din moment ce există… Să accept că am fost mințit, că am fost trădat, că s-a abuzat de slăbiciunile mele sau, mai rău, de încrederea mea? Dacă acest lucru s-a întâmplat, unde este opțiunea? Trebuie să accept că s-a întâmplat cu adevărat… Dar atitudinea de acceptare se oprește aici. În fața a ceea ce este, a ceea ce există. În privința a tot ce nu este încă – sau a ceea ce se poate întâmpla – voi face față atunci: acțiunea – și nu renunțarea – urmează întotdeauna acceptării. ”

            Pentru a-i putea accepta pe cei din jurul nostru trebuie să încercăm să îi înțelegem, să fim empatici. Empatia este un element important, o abilitate pe care o au unele persoane, o caracteristică importantă în societatea contemporană.

O persoană empatică poate identifica ușor emoțiile celorlalți, emoțiile latente, care nu sunt exprimate. Oricine iși poate face o idee despre cum se simte un om care plânge, dar puțini reușesc să identifice faptul că o persoană suferă atunci când acea persoană face tot posibilul să nu o arate, ascunzându-se după o mască. Oamenii empatici văd dincolo de măști, cu ușurință. Ei fac însă mai mult decât a identifica automat ceea ce simt persoanele din jurul lor; au și capacitatea de a iși imagina exact cum trebuie să se simtă persoana respectivă chiar dacă ei nu au trecut niciodată prin exact aceeași situație.Deasemenea, empatia îi ajută pe oameni să citească mai ușor limbajul corpului sau să vadă acele sclipiri în ochii oamenilor. Datorită acestei întelegeri a firii umane de care sunt capabili, oamenii empatici sunt de obicei înțelegători cu cei din jur și dau dovadă de compasiune.

De ce este bine să fim empatici în societate? Christophe André spune astfel:

„Obiectivul abordării empatice a celorlalți nu este de-a ajunge să o aprobăm sau sd o plăcem pe persoana în cauză, ci:

  1. să vă facă bine;
  2. să evitați o serie de false manevre sau de opinii eronate în privința lor; 3. să învățați încetul cu încetul să procedați la fel și în privința dumneavoastră.”

 

„Să mergem până la iertare?

Ce legătură este între iertare, acceptare și judecată? Să ierți înseamna a renunța să judeci și să pedepsești. Nu înseamnă să uiți… înseamnă să decizi că nu vrei să mai depinzi de urăști de resentimentul față de cei care te-au rănit. Înseamnă să decizi să te eliberezi de ei. Este o formă superioară de acceptare sau, mai curând, de reacceptare după o rană gravă.”

 

 

Experimentul „De ce trebuie să râdem in hohote? Atracția pentru diferite tipuri de râs”

„Râsul este ca o amprentă digitală, unic şi propriu fiecăruia dintre noi. Dar aţi remarcat efectele pe care râsul altora îl poate avea asupra noastră: unul este comunicativ şi ne transmite bună dispoziţie, altul ne agasează cumplit…?”

Într-o altă interpretare a personalității în funcție de râs, se pornește de la o clasificarea modalităților generale de a râde 

            – Chicotitul denotă optimism, o viziune proaspătă , tinerească asupra vieții. Este            specific persoanelor cu un spirit liber, care se delectează să vadă cum sunt          dezgolite formele fără fond si pretențiile fără acoperire ale celor din jur.
– Râsul zgomotos, în hohote, relevă o personalitate lipsită de inhibiții, dornică   mereu de a risca si a profita de oportunitățile ivite în cale. Oamenii ce râd din toată inima sunt plăcuti de cei din preajmă întrucât sunt distractivi și reprezintă  o companie plăcută.

– Râsul ascuțit, pătrunzător este caracteristic unor persoane cărora le place să   se lase în voia dorințelor lor. Adeseori, ele sunt sufletul petrecerilor si au mereu la îndemână un banc nou si plin de umor. Sunt încrezătoare în ele însele atunci când se confruntă cu o dificultate, îndrăznețe și urmărite de   succes.
            – Râsul sacadat, în ritmul respirației unei persoane o   caracterizează ca o              observatoare fină a ridicolului sau a părții amuzante a unei  situații, chiar și  atunci când alții nu reușesc să realizeze despre ce este vorba. De multe ori, o astfel de persoană este apreciată datorită nonșalanței, lipsei de vanitate si a   bunului simț.

– Râsul pe înfundate poate fi un simptom al timidității, al dorinței de  a nu    atrage atenția celorlalti. Acest tip de râs este specific oamenilor modești,   interiorizați și care au înclinația de a nu se abate de la reguli. Ei pot fi extrem  de receptivi față de sentimentele și emoțiile celor din preajmă și sunt,  uneori, admirați pentru rafinamentul lor.
– Râsul obișnuit se manifestă mai ales la persoanele care nu vor să facă notă    aparte față de ceilalți, care se străduiesc să își ducă la îndeplinire în mod   ireproșabil îndatoririle, sunt răbdătoare, inimoase și gata mereu să întindă o   mână de ajutor prietenilor.

 

„Bachorowski şi Owren (2001) au încercat să descopere formele de râs cele mai apreciate de oameni. Rezultatele au arătat că râsurile în hohote, adică cele exprimate clar, au fost mai apreciate decât râsurile reţinute. Participanţii i-au considerat pe cei cu râsul sincer mai „sexy” decât pe ceilalţi. De asemenea, au declarat în număr mai mare că ar vrea să-i întâlnească pe aceştia. Dimpotrivă, râsurile cele mai detestate au fost cele lipsite de voce, ca nişte guiţături sau horcăieli şi în special gâfâielile, mai ales dacă erau emise de femei.

Concluzie:

Eliberaţi-vă de reţineri şi râdeţi deschis, în pofida a ceea ce s-ar putea crede, acest comportament ar agasa cu siguranţă mai puţin anturajul vostru decât dacă chicotiţi în barbă…”

 

  1. Concluziișirecomandări

 

         În urma informațiilor prezentate, putem deduce multe lucruri importante și utile în viața cotidiană, ideal ar fi să reținem și să învățăm din ceea ce avem ocazia să citim.

Subcapitolul „Să nu mai judecăm: beneficiile faptului de a-i accepta pe ceilalți”  care face parte din cartea „Imperfecți, liberi si fericiți. Practici ale stimei de sine”, Christophe André ne ajută să înțelegem ce înseamna de fapt „a judeca”. Este important să reținem: să nu îi mai judecăm pe ceilalţi, pentru că de fapt, singura persoană pe care o judecăm suntem chiar noi.

Experimentul „De ce trebuie să râdem in hohote? Atracția pentru diferite tipuri de râs” ne duce într-o oarecare măsură cu gândul la sentimentul de inferioritate, acesta rezultând din teama de a ne deschide în fața celor din jurul nostru. Primul pas spre rezolvarea complexului de inferioritate este conştientizarea faptului că există o problemă. Din păcate, acest lucru este destul de greu, mai ales in cazul celor care epatează prin comportamentul lor pentru a masca sentimentul de inferioritate. Aceştia sunt „fixaţi” în falsa lor credinţă că nu au absolut nicio problemă, astfel încăt ei ajung destul de rar să recunoască adevărata stare interioară.

 

Bibliografie:

 

  • Imperfecți, liberi si fericiți. Practici ale stimei de sine, Christophe André
  • 150 de experimente în psihologia socială, Christophe André

O părere la “150 de experimente în psihologia socială: Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine. Referat, de Alina – Georgiana Băcioiu

  1. Dulăul …fabulos redivivus

    Când vinovatu-ajunge-n For
    Propriul său Judecător,

    Oricât ar fi el de pătat,
    Fi-va curat (sic) achitat!…

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.