Bietele … garniţe!

Bietele … garniţe!

(Apud: romanul Oameni şireţi şi veseli de Iulian Popescu, Editura „Sitech” Craiova, 2011 (existent la Biblioteca „Aman” (821rum/P81) şi la Biblioteca Universităţii din Craiova (II 93660)

… Bătrânii bătrânilor noştri nu aveau frigidere, congelatoare, vitrine frigorifice şi totuşi… trăiau. Iată cum.

Porcul de Crăciun era pregătit după obiceiuri diferite de la o zonă la alta. Pielea era pusă la uscat şi se folosea la făcut opinci, muşchii, cârnaţii şi părţile mai grase erau atârnate la ger, undeva sus pe o „culme” adică un băţ suspendat, pentru a nu le ajunge pisicile, caltaboşii se mâncau de Crăciun şi la Anul Nou, iar picioarele erau folosite la piftii. Cam la topirea zăpezilor, se „topea carnea”. Gospodina lua o căldare mare din aramă, dacă avea, sau din tuci (fontă), o atârna de lanţul de pe coş, deasupra vetrei de la bucătăria de vară, apoi toca carnea mai grasă în bucăţi cam cât un măr mijlociu şi le arunca în căldare, unde pusese puţină apă, apoi făcea un foc mare. Sus pe coş erau puse şi câteva bucăţi lungi de slănină la afumat, care, după afumare se dădeau cu boia şi se mânca din ele până la crăciunul următor.

În căldare carnea grasă se topea, devenind „jumeri”, (atenţie, nu „jumări”), mari cam cât nişte prune. Apa se evapora iar untura topită depăşea grămada de jumeri. Când jumerile erau aproape gata, se puneau bucăţi de cârnaţi (trandafiri) şi muşchi, care se frigeau. Muşchiul devenea „muşchete”. Acum se scotea căldarea, se punea jos, pe pământ, se punea ceva sare, se amesteca şi totul era turnat în „garniţă”. Garniţa era un vas din metal, cu smalţ în interior, înaltă cam de o jumătate de metru, cu diametrul mai mare jos şi mai mic sus (cam cât o strachină, sus). Dacă nu avea garniţă, gospodina îşi cumpăra de la târg o oală mare, tot cam cât garniţa, din pământ, cu „mănuşi” ca să fie uşor deplasată.

Se trecea apoi la o nouă umplere a căldării, dacă mai era carne şi eventual la altă garniţă. Dacă nu mai erau trandafiri şi muşchi, se făceau doar jumerile care se aruncau în câte o … postavă, de aia mică, în care fuseseră scăldaţi copiii. Aceste jumeri erau mâncate toată iarna şi chiar primăvara, aşa cum erau sau… în zăbic. Acesta, tot specific local, era făcut din turtă (mălai din… făină de porumb), sfărâmată în tigaie, cu untură şi câteva jumeri, puse la foc şi frământate mereu în timpul coacerii… Şi iată … micul dejun! Şi dacă se mai adăuga şi un pahar de vin…, ehe, „mâncare domnească”, domnule!

La garniţă nu se umbla decât la zile mari. În general acolo era rezerva pentru muncile din vară! Ehe, ce bune erau o jumară, o bucată de trandafir şi una de muşchete, la coasă sau la săpat! Neapărat cu vin!

Gospodina îi cam ţinea din scurt pe ai casei, să nu cumva să se atingă de garniţă! Garniţa era rezerva strategică de bunătăţi!

2 păreri la “Bietele … garniţe!

  1. Năvalnic jind

    Pentru c-am scăpat de post,
    Iar regimu-i fără rost,
    Trec peste orice graniță
    Și-abuzez de …garniță!

    Petre Cazangiu

  2. UITATUL ZVON DE ZURGĂLĂI …

    Cum aș porni un Plugușor,
    Să …ar, cu-ai mei, tot cartierul…
    Dar -of! – în brazdă nu-i ușor,
    Prea-n pripă ruginit-a …fierul!

    LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns