1 Decembrie 2012 la Toronto

Foto: Mihaela Delamare, Sărbătoarea din soare

1 Decembrie 2012 la Toronto

de Milena Munteanu

În dimineața zilei de 1 Decembrie am pus punct la o carte la care lucram de mult: Departe de țara cu dor. O închinasem zilei de 1 Decembrie, zilei Naționale a României. Când ne îndreptam spre Consulatul Român din Toronto, mă simțeam mulțumită și eliberată de munca la carte. Nu mai fusesem invitați la Consulatul Românesc și nu știam la ce să ne așteptăm.
Când am primit invitaţia de la Dl. Puiu Popescu, amfitrionul întâlnirii de azi, am răspuns prompt: „suntem onoraţi de invitaţia Dvs, contaţi pe noi”, aşa ca am fost acolo…
Sala era mai mică decât alte săli în care se întâlnea cenaclul Observatorul, dar am întâlnit feţe cunoscute: fam. Medan, fam. Haţegan, pictorul ce expunea tablouri pe care le admirasem şi cu alte ocazii…
Celebrarea a început cu o introducere făcută de Dl. Consul General Doru Liciu, despre care aflăm că a fost profesor la Universitatea din Craiova, unde am terminat şi noi. Dl. Popescu face precizări drăguţe, pomeneşte despre doctoratul domnului Liciu, despre cărţile dânsului… dl. Liciu răspunde cu modestie şi umor… se face o remarcă c-ar fi câţiva olteni in audienţă, iar Dl. Liciu observă corect că densitatea de olteni este mai mare la conducere… şi face un mic semn care îl includea printre organizatori pe el şi pe dl. Popescu. Atmosfera se încălzeşte, când intră în scenă corul Armonia. Dl. Medan ne-a propus Deşteaptă-te Române, dar de inceput au inceput, în picioare, cu un O, Canada. Tot in picioare şi cam în lacrimi, am cântat Deşteaptă-te Române, care n-a sunat nicioadată mai actual. Apoi încă un cântec două şi, la cererea publicului, s-a cântat „Dorul”, semn că cererea noastră n-a luat corul Armonia pe nepregătite. Dl. Medan a zis că ar mai cânta, dar asta e doar încălzirea pentru spectacolul din 15 Decembrie… aviz amatorilor.
Apoi s-a proiectat de pe youtube călătoria a doi tineri români, Alex si Andreea,  de origine basarabeană, care locuiesc la Bucureşti şi fac turul lumii pe motocicletă. Acum merg din Alaska până în Patagonia, ar fi în Panama la scrierea articolului. Cei doi tineri se fotografiază în diverse locuri purtând ii romanesti… lumea întâlnită e filmată şi ea, vezi americani, nicaraguani sau poliţisti de nu-mai-ştiu-unde urând României toate cele bune. Bravo lui Alex si Andreea pentru ideea excursiei, pentru realizarea ei, pentru că ne sunt ambasadori neoficiali, în locuri mai puţin umblate de ai noştri…
Apoi Dl. Popescu prezintă cărţi, multe si frumoase, printre care o istorie a românilor a lui Neagu Djuvara, tradusă de Constantin Bănică, un fizician care face acum studii teologice. Cartea e publicată la editura Cross Meridian de aici.  Apoi e discutată cartea, de fapt, lucrarea de doctorat a părintelui Ioan Pop, de la biserica Toţi Sfinţii, despre Sfânta Evanghelie. Românul pare să se fi născut poet, căci mereu apar carţi, unele foarte bune, de poezie şi proză din diasporă, dintre care câteva au fost prezentate azi la Consulat. Mi s-a parut deosebit de interesantă o colecţie de ziare vechi, adunate într-un sipet de bunicul şi tatăl Domnului Popescu, amândoi preoţi…ziare datând din 1882 încoace… unele care „ieşeau numai la zile mari”… ca să fie amintite tot la o zi mare!
O doamnă doctor din Winnipeg, care se află temporar în Toronto, a prezentat audienţei un balerin tânăr, Paul Tudor Moldoveanu. După ce Tudor a participat la un concurs de dans, i s-a oferit şansa unor burse la Winnipeg şi la Washington. După ce i s-a terminat bursa,  tânărul Tudor a început să lucreze la opera din Toronto, dansând în Alice în Wonderland şi în Spărgătorul de nuci. Lucrează mult, ne spune, dar îi place. Tudor e recunoscător marii familii de români din Winnipeg şi Toronto, care l-au „adoptat” şi continuă să-l susţină…
Pictorul a luat şi el cuvântul, frumos, povestind de Nicăpetre.

Deosebit de impresionante vorbele lui Alexandru Mursa, din Chişinău, despre ce înseamnă sa fii român de dincolo. De la amintirea unei învăţătoare care, văzând că nu citeşte bine ruseşte, l-a făcut să repete clasa, căci „ciobanul” nu era cursiv în scrisul chirilic, ca până la urmă în 2 ani să devină fruntaşul la o şcoală moscovită… El relata despre imboldul pe care l-a reprezentat faptul că e român, că n-a vrut să facă neamul şi tricolorul de ruşine. Dnul Popescu a observat ce frumos vorbesc moldovenii româneşte şi a amintit de întâlniri cu Grigore Vieru şi alţi români de suflet de acolo.

Părintele Ioan Pop dădea să plece la o întâlnire în altă parte…totuşi, deşi a adresat mulţimea înainte de plecare, n-a fost lăsat să plece fără să cânte….o colindă… aşa că a cântat…splendid, susţinul de vocea lui Constantin Bănică, şi îngânat de audienţă, cu refrenul… florilor dalbe. Aplauzele izbucnesc din inimă, când Dl. Popescu mai are o rugăminte: Părinte, zice, să ne dezlegi la dulce, căci ne aşteaptă o masă în biroul consulului. Părintele răspunde cu haz că la dulciuri ne dezleagă, dar la dulce nu.Apoi îl vedem pe Moş Crăciun în carne si oase, un român de-al nostru care seamănă leit cu personajul de poveste, nu numai la barbă, ci şi la vorbă. Dacă ştiţi case ce îl primesc pe Moşul, să ştiţi că el chiar vine cu sacul plin să vă ţină copiii pe genunchi… Seara se incheie cu două poezii ale basarabeanului Iacob…. în care erau vehiculate cuvintele dor şi suflet, adică temele serii.

La întâlniri din astea mă simt ca-ntr-o familie lărgită, românească. Se leagă discuţii, se vând cărţi, se admiră şi se cumpără icoane, afli ce mai fac alţii, că se voluntariază la şcoala românească, afli că te simţi bine printre ai tăi şi că eşti onorat să fii român. Am plecat recunoscătoare Consulatului Român, s-au dovedit a fi gazde primitoare şi simpatice. La sfârşit, toată lumea se imbrăţişează, cu inţelegerea clară că ne întâlnim iar in aceeaşi  formaţie în ianuarie, la cenaclul Observatorul, când, prin tradiţie, se sărbătoreşte naşterea lui Eminescu şi unirea cu Moldova. Primim şi o invitaţie la concertul de colinde, şi ne urăm unii altora Sărbători fericite! Pe româneşte.

Lasă un răspuns